Linkuri accesibilitate

Donald Trump a nominalizat-o pe Amy Coney Barrett pentru Curtea Supremă


Donald Trump și Amy Coney Barrett
Donald Trump și Amy Coney Barrett

Președintele american Donald Trump a nominalizat-o pe judecătoarea Amy Coney Barrett pentru postul vacant de la Curtea Supremă după decesul lui Ruth Bader Ginsburg. Ea a promis să fie un judecător pe modul fostului judecător conservator Antonin Scalia, un obiectiv important pentru Donald Trump de duce Curtea Supremă spre o majoritate conservatoare.

Anunțul lui Donald Trump va deschide o luptă strânsă în Senat între republicani și democrați pentru confirmarea judecătoarei cu doar 5 săptămâni înainte de alegerile prezidențiale. Republicanii au o majoritate de 53-47 în Senat, dar apropierea alegerile pune presiune pe unii senatori moderați care sunt în curse strânse pentru realegere.

Dacă va fi confirmată pentru a o înlocui pe Bader Ginsburg, ea va deveni a cincea femeie judecător la Curtea Supremă și va muta instanța spre o majoritate mai puternică de partea conservatorilor, la 6-3.

Precum precedentele două nominalizări făcute de Donald Trump, Neil Gorsuch în 2017 și Brett Kavanaugh în 2018, Barrett este destul de tânără pentru a activa pentru decenii la Curtea Surpremă, postul fiind unul pe viață.

Barrett, o credincioasă romano-catolică devotată care și-a obținut diploma în drept și a predat la Universitatea Notre Dame din Indiana, a fost numită de Trump la Curtea de Apel din Chicago în 2017.

O majoritate conservatoare mai puternică la Curtea Supreme ar putea muta Statele Unite la dreapta în ceea ce privește teme sensibile, precum, reducerea drepturile de avort, extinderea drepturile religioase, eliminarea legilor privind controlul armelor, oprirea extinderii drepturilor LGBT și aprobarea de noi restricții privind drepturile de vot.

Joe Biden, candidatul democrat pentru alegerile prezidențiale, a catalogat drept „abuz de putere" planul președintelui Donald Trump de a desemna rapid un judecător pentru a ocupa locul rămas vacant la Curtea Supremă după decesul liberalei Ruth Bader Ginsburg.

Democrații sunt nemulțumiți pentru că în 2016 republicanii au blocat propunerea lui Barack Obama pentru postul rămas vacant la Curtea Supremă după decesul lui Antonin Scalia. Nominalizarea avea să revină în cele din urmă lui Donald Trump.

XS
SM
MD
LG