Linkuri accesibilitate

Sunt școlile pregătite de scenariul roșu? Sindicalist: „Ferească Dumnezeu, ar fi dezastru”


Scoala inchisa elev
Scoala inchisa elev

Tot mai multe școli sunt împinse exclusiv în online, din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19. Este pregătit sistemul de educație să facă față? Cu excepțiile urbane și centrale, nu prea, vine răspunsul și de la București, dar și de la Bacău, unde tablete și internet nu au ajuns în sate.

Deocamdată, majoritatea școlilor din România funcționează încă în sistemul clasic, în care elevii merg la ore la clasă, însă ritmul în care unitățile de învățământ intră în scenariul roșu, cel al predării exclusiv online, crește rapid. De la începutul anului școlar până acum, în mai puțin de o lună, numărul școlilor intrate în scenariul roșu s-a mărit de aproape trei ori. Tot mai multe școli se închid fie din cauza cazurilor de Covid-19 care apar în unitatea de învățământ, fie din cauza ratei de incidență a infectărilor din localități (peste 3 cazuri la mia de locuitori rezidenți, cumulate în ultimele 14 zile).

Marți, la nivel național erau 654 de școli care predau exclusiv online, față de 14 septembrie când erau doar 262. Capitala este la un pas de intrarea în scenariul roșu, autoritățile bâlbâindu-se cu privire la modul de calcul a ratei de incidență – ea era marți de 3,11 dacă era calculată pe populația rezidentă, dar mai mică – de doar 2,69, dacă era calculată la populația cu domiciliul declarat în București. Marți, 142 de localități din România se aflau în scenariul roșu, cu indice al incidenței cazurilor de peste 3 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

Aproximativ o treime din elevi se vor uita pe geam, că nu au pe ce să se uite. În jur de 800.000 de elevi nu au nici acum vreun echipament.
Simion Hăncescu, președinte FSLI

Pregătirea sistemului de educație pentru acest scenariu roșu de care autoritățile vorbesc deja de luni bune este însă nesatisfăcătoare, explică pentru Europa Liberă președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu.

Să ne ferească Dumnezeu să trecem în online, ar însemna dezastru. Aproximativ o treime din elevi se vor uita pe geam, că nu au pe ce să se uite. În jur de 800.000 de elevi nu au nici acum vreun echipament”, spune Hăncescu.

Plus de asta, sunt mari probleme la unitățile de învățământ, nu au venit echipamentele, nu există administratori de rețea care să urmărească să funcționeze cum trebuie. Elevii se plâng că nu aud sau nu văd ce se predă în clasă. Unii se plâng și în clasă, din ultimele bănci, că nu aud când se vorbește cu mască, darmite cei care stau acasă cu o tabletă prăpădită”, mai explică sindicalistul.

Nici în București, situația nu este așa de liniștită pe cum pare, dacă privești la liceele și școlile centrale, bine aprovizionate cu fonduri și de la stat, dar și de la părinți.

Bucureștiul e la un milimetru de scenariul roșu. Sunt vreo 200.000 de copii care vor sta acasă, dintre ei nu știu dacă jumătate au posibilitatea efectivă să participe la orele online. Ne gândim la școlile mărginașe, nu discutăm de colegiile mari și școlile centrale. Vor rămâne elevi cărora nu li se va preda materia, elevi care vor da examene”, explică Simion Hăncescu.

Marius Nistor, președintele sindicatului „Spiru Haret”, e mai optimist, deși recunoaște că sistemul nu e pregătit să suporte trecerea cu totul în online.

Bucureștiul se va descurca, în mare măsură. Chiar dacă nu am fost pregătiți pentru această pandemie, chiar dacă nu avem infrastructura necesară – laptopuri, tablete sau conexiune la internet, vom identifica până la urmă soluțiile optime așa încât elevii să piardă cât mai puțin cu putință. Sunt lucruri pe care cadrele didactice și le-au asumat și au știut să le ducă la îndeplinire până la urmă. Cu toate disfuncționalitățile existente, cu licitații contestate, e clar că stăm mult mai bine decât în luna martie când s-a declanșat starea de urgență, avem cadre didactice mai bine pregătite pentru ce înseamnă predarea în sistem hibrid și online”, spune Nistor.

Studiu de caz: școala online la Bacău. Licitația pentru tablete e în pom, internetul nu prea merge

Toate școlile din municipiul Bacău sunt în scenariul roșu, adică funcționează exclusiv online, pentru că rata incidenței cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori, cumulată la 14 zile, a ajuns luni la 4,13 (814 cazuri în ultimele două săptămâni la o populație rezidentă de peste 197.000 de locuitori). În scenariul roșu erau marți și școlile din 6 comune din județ - Filipești, Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Măgura și Sărata.

Cu internetul, sperăm în sprijinul autorităților publice locale să rezolve problema, avem suficiente localități din mediul rural unde internetul ajunge mai greu, semnalul de telefon este destul de slab.
Ida Vlad, inspectoare școlară Bacău

Ida Vlad, inspectoarea școlară generală a județului Bacău, a explicat pentru Europa Liberă cum arată situația orelor online: în municipiul Bacău, nu sunt probleme, în mediul rural însă da. În rest, lucrurile și achizițiile se fac abia acum, când Bacăul are media pe județ a indicelui de incidență Covid-19 la 2,12, marți. În județ nu s-au cumpărat încă nici măcar tabletele promise de Guvern elevilor, pentru că la licitație nu s-a înscris încă nimeni, spune inspectoarea. Până una alta, unele autorități locale mai cu dare de mână au achiziționat singure, pentru școlile din zona lor, aparatura.

Avem și situații în care autoritatea publică locală a achiziționat tablete pentru elevi. Noi suntem în acel lot din cadrul achiziției realizate prin ONAC, din cele 9 loturi în care a fost împărțită achiziția celor 250.000 de tablete, noi suntem la a treia lansare a achiziției. Până acum nu au fost ofertanți”, spune Ida Vlad, care arată că în lotul de achiziție a tabletelor pentru Bacău sunt și județele Botoșani și Neamț, în aceeași situație.

Sperăm ca în cel mai scurt timp să obținem acele tablete. Pentru școlile care funcționează în scenariul 2 și pentru cadrele didactice care nu pot să asigure transmiterea orelor online cu dispozitive proprii sau de acasă, am decis să achiziționăm laptopuri în sălile de clasă, pentru școlile din urbanul mic. Intenționăm să realizăm parteneriate cu școlile din mediul rural, acolo unde autoritățile locale nu au reușit până acum sau nu au fonduri, să achiziționăm pentru clase laptopuri pentru transmiterea orelor online. Încă suntem în momentul încheierii parteneriatelor și a pregătirii documentației pentru achiziția publică în SICAP”, explică inspectoarea școlară, pentru Europa Liberă.

Până la tablete și laptopuri însă, nici internetul nu prea bate în tot județul Bacău. „Cu internetul, sperăm în sprijinul autorităților publice locale să rezolve problema, avem suficiente localități din mediul rural unde internetul ajunge mai greu, semnalul de telefon este destul de slab. Există un proiect pe fonduri europene, prin care urmează să se instaleze în fiecare clasă echipamente pentru accesul la internet”, povestește Ida Vlad.

Nici la Vâlcea nu au ajuns tabletele. Școlile s-au descurcat cu primării și ONG-uri

Vâlcea este un alt județ cu indice de incidență a cazurilor de Covid-19 peste 2, în creștere continuă. De miercuri, toate școlile din Râmnicu Vâlcea și din alte 9 localități din județ intră în scenariul roșu, cu predare exclusiv online. În total, 72 de școli.

Ca și la Bacău, nici aici programul ministerului Educației de a achiziționa tablete pentru elevi nu funcționează. „Tabletele nu au ajuns de la minister, dar ne vor fi alocate în jur de 6.000 de tablete. Vor veni în tranșe, în funcție de priorități. Vor ajunge la școlile pe scenariul roșu și în primă fază strict la copiii care nu dispun de un dispozitiv propriu, adică se folosesc de telefoanele părinților sau au un singur dispozitiv în casă și ei sunt doi sau trei frați. Încercăm să acoperim nevoile urgente”, a declarat Mihaela Andreianu, inspectoarea școlară generală a județului Vâlcea, pentru Europa Liberă.

Până acum, școlile vâlcene s-au descurcat cum au putut. „Sunt destul de multe școli care și-au achiziționat prin primării, prin ONG-uri, unii primari au fost foarte receptivi”, explică Andreianu, care spune că nu știe de cazuri de elevi din județ care să nu aibă chiar nicio posibilitate de a intra pe internet, pentru orele online.

Cred că vor merge bine, cele 72 de școli de acum au mers până acum pe scenariul hibrid. Au mai existat disfuncționalități pe care directorii au încercat să le rezolve – internetul nu avea destulă putere, camere web care nu permiteau să se vadă la tablă sau nu se auzea bine. Le-au reglat din mers”, povestește inspectoarea șefă de la Vâlcea.

Traseul birocratic al intrării școlilor în online

Decizia intrării școlilor dintr-o localitate în online, adică în scenariul roșu, nu este atât de simplu de luat pe cât pare. În București cel puțin, autoritățile nu se pot nici măcar pune de acord care este rata de incidență a cazurilor de Covid-19, pentru că unii se raportează la populația rezidentă, iar alții la populația domiciliată oficial în București.

INSP și DSP-urile locale calculează însă rata după populația rezidentă, mai apropiată de realitatea din teren – e vorba de oamenii care locuiesc efectiv de cel puțin 12 luni pe teritoriul unei localități, dar nu și-au trecut neapărat noua adresă în cartea de identitate, în cazul celor mutați din alte localități.

Inspectoarea școlară de la Bacău, profesoara Ida Vlad, a explicat pentru Europa Liberă cum se ia decizia trecerii unor școli în scenariul roșu. În primul rând, se ține cont de rata incidenței cazurilor de Covid-19 la mia de locuitori, pe ultimele 14 zile, fără cazurile raportate în focarele izolate precum căminele de bătrâni. Urmează apoi o procedură încremenită în birocrație, pentru că așa a fost gândită de ministerele de la București:

  • în fiecare zi de luni se comunică rata incidenței cumulate, de la DSP.
  • inspectoratul școlar o comunică unităților de învățământ din județ.
  • școlile se întrunesc în consilii de administrație și decid ce fac, apoi înaintează propunerea trecerii în scenariul roșu, înapoi la Inspectorat.
  • Inspectoratul avizează propunerea și transmite lista centralizată a propunerilor venite de la școlile din județ către DSP.
  • DSP verifică lista și cifrele, apoi trimite înapoi la Inspectorat aviz cu sau fără observații.
  • Inspectoratul transmite adresă către Consiliul Județean pentru Situații de Urgență. Abia aici se ia decizia finală de trecere a unor școli dintr-un scenariu în altul.
XS
SM
MD
LG