În prag de alegeri, Ministerul Educației vrea o hartă a școlilor dezavantajate

La aproape două luni de la începerea școlii, cu circa o lună înaintea alegerilor parlamentare și în plină pandemie de coronavirus, care a scos la iveală marile (și vechile) probleme de infrastructură ale sistemului de educație, Ministerul Educației vrea să facă o hartă a școlilor dezavantajate din România. Asociațiile din educație cred că ideea este bună, însă ea trebuie să depășească stadiul de plan pe hârtie și are nevoie de fonduri suficiente pentru rezolvarea problemelor.

Harta școlilor dezavantajate, pe care vrea să o creioneze ministerul Educației cu ajutorul unor organizații și instituții cu activități în zona educației, are ca scop identificarea atât a nevoilor generale, cât și a problemelor specifice școlilor, pornind de la lipsa infrastructurii – toalete, apă potabilă – până la calitatea actului educațional. Această hartă ar urma să reprezinte un reper în funcție de care s-ar putea aloca banii europeni din bugetul 2021-2027, dar și un ghidaj pentru intervenții punctuale ale Guvernului.

„Noi vorbim despre maparea vulnerabilităților școlilor dezavantajate și a comunităților rurale de când suntem prezenți în România – de peste 30 de ani. Vorbim despre decalajul dintre școala de la sat și școala de la oraș, despre importanța egalității de șanse pentru copii și garantarea dreptului la educație”, a explicat, pentru Europa Liberă, Mihaela Nabăr, directoarea executivă a World Vision România, unul dintre ONG-urile prezente, cu proiecte educaționale, în școlile din peste 300 de sate din România. De altfel, World Vision România este unul dintre ONG-urile care va merge vineri la consultări, la Ministerul Educației.

Mihaela Nabăr argumentează că, deși „poate este târziu și poate că pare doar încă un document, considerăm că o Hartă a școlilor dezvantajate din România, cu toate problemele lor, cu consultarea ONG-urilor, organizațiilor care activează în mediul rural de atâția ani de zile este totuși utilă”.

Ea subliniază însă că ”esențiale sunt și un plan de actiuni, și fonduri alocate pentru punerea sa în practică”.

Pe de altă parte, profesorul Ștefan Vlaston, , crede că nu va fi decât „o pasare a responsabilității” între autoritățile centrale și cele locale, în subordinea cărora sunt școlile.

„Veșnic ministerul și ministrul au spus că nu este treaba autorității centrale, este treaba autorităților locale, că școlile sunt proprietatea lor”, spune profesorul Vlaston. În opinia sa, faptul că în România încă mai sunt școli cu toalete în curte reprezintă o problemă pe care Guvernul este obligat să nu o ignore și ar trebui să vină în sprijinul primăriilor locale, mai ales în condițiile în care, crede el, se puteau aloca bani pentru că, raportat la PIB-ul României, „nu sunt mulți pentru a face câteva sute de toalete în curte”.

Nerezolvarea acestei probleme arată „o neglijență gravă a Guvernului, iar cu harta aceasta își dau cu firma în cap pentru că în aproape 11 luni de zile aveau tot timpul să o rezolve”.

Îți mai recomandăm

INTERVIU. Ștefan Dărăbuș (Hope and Homes for Children): Școala online e o farsă când avem 1,3 milioane de copii în sărăcie severă

La începutul anului școlar trecut, aproape 1.200 de școli mai aveau toalete în curte, majoritatea acestora fiind în mediul rural, potrivit EduPedu.

Mihaela Nabăr, de la World Vision România, ne-a explicat cât a însemnat renovarea completă a unei școli din mediul rural: „Anul trecut, cu ajutorul unui partener corporate, am reușit să renovăm complet școala din comuna Maia, judetul Ialomița - de la toalete, la mobilier și renovări – cu aproximativ 50.000 de euro”.

Tabloul problemelor din mediul rural, dincolo de infrastructura deficitară – de la lipsa toaletelor, a autorizațiilor ISU, a dotărilor cu materiale auxiliare și pînă la accesul limitat la Internet și dispozitive digitale – este completat și de sărăcie, educația părinților, migrația sau transportul.

Statisticile în acest sens sunt dure:

• aproape unu din patru copii este în risc de sărăcie și excluziune socială,
• unu din zece copii din mediul rural se culcă seara flămând.
• nivelul de educație al părinților este mai scăzut în mediul rural (9,7 ani) față de mediul urban (12,1 ani),
• în 2019, peste 91.000 de copii au avut părinţii plecaţi la muncă în strainătate, iar numărul lor crește de la an la an,
• drumul către școală este dificil și periculos : 2 din 3 copii merg la școală pe jos.

Tichetele sociale pentru rechizite sunt bune, dar nu suficiente pentru familiile vulnerabile

Nici tichetele destinate achiziționării de materiale școlare, în valoare de 500 de lei pe an, pe care Guvernul trebuia să le acorde încă de la începutul anului școlar copiilor defavorizați din mediul preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial de la începutul anului, nu au ajuns la beneficiari. Școlile au primit ultimatul ca până pe 3 noiembrie să comunice ministerului numărul acestor copii dezavantajați.

„Bineînțeles că orice sumă în plus pentru familiile extrem de vulnerabile din mediul rural este binevenită, este un ban în plus că ajută familia pe termen scurt, dar nu o scoate nici pe departe din vulnerabilitate”, punctează Mihaela Nabăr. Ea atrage atenția că problema lipsei rechizitelor pentru elevii de la sat din lipsa de fonduri este una des întâlnită de ONG-uri. De aceea, spune ea, aceste măsuri ajută doar dacă vin la pachet cu altele precum o masă caldă pentru copii la școală, cadre didactice pregătite, mijloace moderne de educație, o școală primitoare, prietenoasă, curată, sigură și incluzivă.

În plus, completează directoarea executivă a World Vision România, calitatea educației în mediul rural depinde și de lipsa personalului calificat, căci numărul cadrelor didactice a scăzut cu 26% din 1995 până în 2018, sau de competențele digitale reduse ale celor care profesează acolo.

„Harta e bună în măsura în care este corectă și cinstită și va preciza exact unde suntem”, spune Ștefan Vlaston, punctând că problemele de digitalizare trebuie trecute și ele în această hartă, mai ales că pandemia schimbă modul de a privi școala.