Activistul Stepan Latipau din Belarus a fost încarcerat mai mult de șase luni. Acesta neagă acuzațiile aduse împotriva sa, conform cărora ar fi condus proteste pentru păstrarea unei picturi murale în favoarea opoziției. Pe 1 iunie, într-un tribunal din Minsk, lui Latipau i s-a oferit șansa să chestioneze un martor care a venit să vorbească în favoarea sa. Martorul era propriul său tată.
Adresându-se martorului, Latipau a menționat că a fost amenințat în detenție de către Direcția pentru combaterea crimei organizate și a corupției din Ministerul de Interne (GUBOPiK).
„Tată! După întâlnire, cei de la GUBOP au venit după mine. Mi-au spus că dacă nu pledez vinovat, o să mă pună în camera de presiune, și că o să înainteze cazuri penale împotriva rudelor și a vecinilor. Am fost deja în camera de presiune - timp de 51 de zile. Pregătește-te”, a spus Latipau.
Latipau s-a urcat pe o bancă, pentru a nu-l prinde gardienii, și-a ridicat mâinile, și apoi s-a înjunghiat în gât. În timp ce Latipau cădea la pământ, gardienii au încercat să descuie celula din sala de judecată în care se afla acesta. Activistul, cu gâtul tăiat și însângerat, a fost preluat de o ambulanță.
Nu este nou ca un prizonier bielorus să încerce să se sinucidă mai degrabă decât să intre în „camera de presiune". Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului și foștilor deținuți, aceste camere de presiune din închisorile belaruse sunt, de fapt, camere de tortură.
Aceste camere de tortură sunt adesea descrise ca fiind celule în care intră criminalii periculoși care sunt dispuși să lucreze cu autoritățile. Deținuții politici sunt trimiși în aceste camere unde îndură bătăi de la acești deținuți până sunt dispuși să mărturisească ceea ce trebuie, conform lui Serghei Ustsinov de la Inițiativa Legală, un ONG care ajută oamenii din Belarus să dea în judecată statul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Mikhail Zhamchuzhnîi, activist pentru drepturile omului care a petrecut 6 ani și jumătate în închisoare pe motive politice, a explicat pentru Europa Liberă ce înseamnă să stai într-o cameră de presiune.
Activistul a spus că fiecare centru de arest preventiv din țară conține o astfel de cameră, împotriva legilor internaționale. Autoritățile spun că aceste camere sunt necesare pentru scopuri confidențiale dar oficiale.
Zhamchuzhnîi a spus că aceste camere de tortură măsoară 4x6 metri, sunt izolate fonic complet și au uși duble. În cazul în care nu sunt disponibile astfel de camere, torționarii folosesc celule normale, unde pun muzică la maxim pentru a acoperi strigătele deținuților.
Deținuții sunt conștienți de existența camerelor de presiune. Teama de a fi trimis într-o cameră de presiune este imensă. „Am văzut adesea confesiunile făcute rapid chiar în fața ușii către camera de presiune”, a punctat Zhamchuzhnîi.
Activistul spune că mulți oameni se automutilează pentru a nu fi trimiși în camera de presiune. Rănile deschise necesită spitalizarea deținuților, permițând amânarea torturii.
Unii deținuți încearcă să treacă testul camerei de presiune, însă rezultatul depinde de rezistența lor fizică și psihologică.
Alți foști prizonieri au menționat că amenințările cu tortura au un impact major asupra celor care au fost deținuți în urma protestelor anti-Lukașenko.
Alesia Kakhanouskaia a declarat pentru Europa Liberă în mai că fiul său, Yauhen Kakhanouski, a fost bătut până a mărturisit că a participat la proteste.
„L-au bătut până au obținut o confesiune”, a spus mama deținutului. „Când l-au amenințat cu camera de presiune, a renunțat și a mărturisit”.
În tribunal, Kakhanouski a pledat nevinovat. Acesta a spus că mărturisise doar pentru că era amenințat. „Am fost bătut de poliție în stomac, cap, picioare, au amenințat că mă trimit în camera de presiune dacă nu mărturisesc cum trebuie. Am semnat declarația fără s-o citesc, pentru că mă temeam că o să mă bată din nou”, a spus Kakhanouski în timpul procesului.
Kakhanouski a fost găsit vinovat de participarea la proteste și trimis la închisoare timp de trei ani și jumătate.
Ustsinov, de la Inițiativa Legală, a declarat că torturile nu s-au oprit de când lumea protestează victoria lui Lukașenko în alegerile prezidențiale din august 2020. Deși majoritatea bătăilor au avut loc în prima săptămână de arestări în masă, între 9 și 13 august, „încă îi torturează și în ziua de astăzi, îi torturează în închisori”.
„Foarte mulți oameni, ajunși în tribunal, spun că au fost bătuți pentru a mărturisi lucruri”, a menționat Ustsinov. Acesta a punctat că tribunalelor nu le pasă dacă inculpații își retrag mărturiile.
