Linkuri accesibilitate

Secretarul general al NATO: „Avem o provocare serioasă, colaborarea Rusia – China. Ne apărăm aliații”


Mesajele secretarului general al NATO vizează China și Rusia, dar și situația din Belarus. Imagine de la Bruxelles din 3 iunie 2021
Mesajele secretarului general al NATO vizează China și Rusia, dar și situația din Belarus. Imagine de la Bruxelles din 3 iunie 2021

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, avertizează Rusia și Belarus că Alianța este pregătită să apere orice aliat care este amenințat. El a criticat Rusia pentru că a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Republica Moldova sau Georgia.

Stoltenberg a vorbit într-un interviu pentru publicația germană Welt am Sonntag despre noile amenințări cu care se confruntă NATO. „Vedem că Rusia și China au lucrat recent din ce în ce mai mult, atât din punct de vedere politic, cât și militar", a spus el. Secretarul general al NATO a descris situația drept „o provocare serioasă”, mai ales că Rusia și China își coordonează deciziile în mai multe organizații, precum ONU.

„În plus, ambele țări țin manevre împreună, practică împreună zboruri pe distanțe lungi în avioane de luptă și operațiuni maritime, dar fac și schimb de experiență cu sisteme de arme și în legătură cu controlul internetului", a afirmat Jens Stoltenberg, potrivit sursei citate.

NATO urmează să adopte o agendă intitulată „NATO 2030” la summit-ul care va avea loc peste o săptămână. Scopul este de a face alianța rezistă la viitor. Agenda ar trebui să ofere un răspuns la „o schimbare a echilibrului puterii și la noile provocări de securitate din lume”. Acestea includ „ascensiunea Chinei către o putere militară încrezătoare în sine, agresivitatea crescândă a Rusiei, dar și noi forme brutale de terorism internațional, mai multe atacuri cibernetice și răspândirea tot mai mare a armelor nucleare”.

O altă problemă o constituie colaborarea între Belarus și Rusia. Secretarul general al NATO îi avertizează pe Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko că Alianța își va apăra aliații.

„NATO este o alianță defensivă. În caz de urgență, suntem desigur pregătiți să protejăm și să apărăm orice aliat împotriva oricărui tip de amenințare care provine de la Minsk și Moscova ”, a declarat secretarul general NATO Jens Stoltenberg la WELT AM SONNTAG.

Stoltenberg a declarat că Belarusul devine din ce în ce mai dependent de Rusia. „Aliații sunt serios preocupați de cooperarea mai strânsă dintre Moscova și Minsk în ultimele luni. Am aflat în trecut că Rusia a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia și Moldova”.

Oficialul NATO a mai declarat că situaţia din Belarus va fi discutată la summit-ul NATO care va avea loc la Bruxelles în 14 iunie, la care va participa şi preşedintele american Joe Biden. Secretarul general al NATO a spus recent că anvergura programului Parteneriatul pentru Pace (PFP) cu Belarus a fost redusă semnificativ şi că va continua să fie revizuită.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a obligat o cursă comercială operată de compania Ryanair să aterizeze de urgenţă la Minsk. Jurnalistul disident Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, pasageri la bordul acelei curse, au fost arestaţi.

Secretarul general al NATO se va întâlni mâine cu președintele SUA, Joe Biden.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG