N-au trecut decât 32 de ani de când românii se îmbrăcau în aceleași haine cenușii, fără identitate, fără stil, cu același tricou de la Romarta, cumpărat de norocoșii care se aflau prin zonă când „băga” marfă. Cu salopetele „sexy” croite din material de prelată, din cel cu care se acoperea Dacia pentru obținerea căreia te înscriai cu 10 ani înainte pe o listă la partid.
Mare parte din sediilor actualelor mall-uri, unde cel mai adesea întâlnești și câte un Hollywood Multiplex, erau gândite să devină cantine pentru populație, unde urma să mâncăm toți aceeași mâncare, să respirăm același abur, să înghițim aceleași delicii comuniste. Pentru ca gazul să nu mai fie consumat în locuințele sărăcăcioase, unde mirosul de mercaptan ținea loc de căldură, unde cel mai mic obiect de design sau mobilier era obținut pe sub tejghea, din sistemul de pile-cunoștințe și relații (PCR), anagramă peiorativă după cea a denumirii partidului comunist român.
Trei decenii mai târziu, într-un alt capăt de lume - Coreea de Nord, lucrurile arată asemenea României acelor ani. Regimul lui Kim Jong-un a dat de curând interdicție la blugii skinny și la tot ceea ce aduce cu stilul „capitalist” de viață. Tunsorile „non-socialiste” și alte articole de modă se află pe lista de accesorii interzise poporului său. De piercing-uri nici nu mai încape discuție, desigur și ele interzise.
Coreea de Nord a introdus recent o lege care urmărește eliminarea oricărei influențe străine, pedepsind cu duritate pe oricine e prins cu filme străine, îmbrăcăminte sau vorbind în argou.
Yoon Mi-so spune că avea 11 ani când a văzut pentru prima dată un bărbat executat pentru că a fost prins cu un film artistic sud-coreean.
Tot cartierul a fost mobilizat pentru spionarea sa. „Dacă nu o faci ești considerat trădător”, a declarat ea pentru BBC din casa sa din Seul.
Autoritățile nord-coreene se asigurau că toată lumea știe că pedeapsa pentru contrabanda cu videoclipuri ilicite este moartea.
„Am o amintire puternică cu bărbatul legat la ochi, încă îi văd lacrimile curgând. A fost traumatizant pentru mine. Fâșia cu care era legat la ochi era udă toată de lacrimi. L-au pus pe un țăruș și l-au legat, apoi l-au împușcat”, relatează femeia.
Jeanșii skinny „antisocialiști”
Rodong Sinmum, ziarul oficial al guvernului nord-coreean, a publicat un articol în care își exprimă îngrijorarea cu privire la tinerii nord-coreeni care îmbrățișează din ce în ce mai mult tendințele modei occidentale.
„Trebuie să fim atenți chiar și la cel mai mic semn al stilului de viață capitalist și să luptăm pentru a scăpa de el”, arată articolul, citat de The Guardian. Noile reguli de modă fac parte din represiunea regimului împotriva „comportamentului antisocialist”.
Regimul comunist a interzis toate tunsorile „non-socialiste” și a emis un ordin privind coafurile „adecvate”, a transmis ziarul.
La fel ca tunsoarea cu chică, părul punk sau vopsit sunt interzise, conform documentelor publicate de Liga Socialistă Patriotică a Tineretului.
Membrii organizației de tineret a partidului acționează adesea ca „poliție a modei” națiunii, iar sarcinile lor includ împiedicarea oamenilor să mai poarte haine care par prea „străine”.
Blugii skinny, piercingurile pentru nas și buze, precum și tricourile de marcă sunt, de asemenea, interzise, potrivit Metro.
Un război fără arme
Imaginați-vă că vă aflați într-o stare de izolare totală și constantă: fără internet, fără rețele sociale și doar cu câteva canale de televiziune controlate de stat, concepute să vă spună ce vor liderii țării să auziți.
Aceasta este viața în Coreea de Nord.
La care se adaugă acum legea impusă de liderul țării, Kim Jong-Un, împotriva „gândirii reacționare”. Oricine este prins că urmărește presa din Coreea de Sud, Statele Unite sau Japonia riscă acum cu pedeapsa cu moartea.
Cei care au fost prinși până acum au fost condamnați la închisoare în lagăr pentru 15 ani.
Iar lupta împotriva „gândirii reacționare” nu se rezumă doar la ceea ce privesc oamenii.
Recent, Kim Jong-un a scris o scrisoare publică adresată Ligii Tinerilor în care le cere să stârpească orice formă de „comportament necorespunzător, individualist, antisocialist” în rândul tinerilor.
El vrea, astfel, să pună capăt vorbitului în limbi străine și să elimine coafurile și hainele occidentale, pe care le-a numit „otrăvuri periculoase”.
Daily NK, o publicație online din Seul cu surse în Coreea de Nord, a scris despre trei adolescenți trimiși într-o tabără de reeducare pentru că și-au tuns părul ca idolii lor K-pop - o trupă sud-coreeană - și pentru că și-au tăiat pantalonii cu glezna la vedere.
Toate acestea, scrie BBC, se datorează faptului că Jong-un se află într-un război care nu implică arme nucleare sau rachete.
Analiștii spun că încearcă să oprească informațiile externe care ajung în țară din Coreea de Nord tocmai pentru că viața devine din ce în ce mai grea pentru concetățenii săi.
Milioane de oameni suferă de foame, iar Kim vrea să se asigure că sunt hrăniți la schimb cu propaganda atent elaborată de stat și că nu au acces la crâmpeie din viața descrisă de filmele din Seul, unul dintre cele mai bogate orașe din Asia.
Țara este decuplată mai mult decât oricând de la lumea exterioară, mai ales după ce și-a securizat granița pentru a se proteja de pandemie. Aprovizionarea și comerțul din China vecină, vitale pentru țară, aproape că s-au oprit. Deși unele provizii încep să treacă, importurile sunt încă limitate.
Această izolare autoimpusă a pus pe butuci o economie deja eșuată, în care banii sunt direcționați către ambițiile nucleare ale regimului. La începutul acestui an, Kim Jong-un a recunoscut că cetățenii țării se confruntă cu „cea mai gravă situație din toate timpurile, pe care trebuie să o depășim”.
Ce prevede legea
Daily NK a obținut o copie a legii.
„Se afirmă că, dacă un muncitor este prins, șeful fabricii poate fi pedepsit, iar dacă un copil este problematic, părinții pot fi pedepsiți. Sistemul de monitorizare reciprocă încurajat de regimul nord-coreean este reflectat în mod agresiv în această lege”, a declarat redactorul șef Lee Sang Yong pentru BBC.
El spune și care este scopul acestei legi: „spulberarea” oricăror vise și a fascinației pe care Seulul cel occidental o poate exercita asupra tinerei generații.
„Cu alte cuvinte, regimul a concluzionat că s-ar putea forma un sentiment de rezistență dacă ar fi introduse culturi din alte țări”, a spus el.
Choi Jong-hoon, unul dintre puținii care au reușit să fugă din țară, a declarat pentru BBC că „cu cât vremurile sunt mai grele, cu atât regulile, legile, pedepsele devin mai aspre”.
„Din punct de vedere psihologic, când ai burta plină și te uiți la un film sud-coreean, s-ar putea ca acesta să fie doar un mod de petrecere a timpului liber. Dar când n-ai nici ce mânca și lupți ca să supraviețuiești, atunci și nemulțumirea crește”.
Va funcționa?
Interdicțiile anterioare au demonstrat doar cât de inventivi pot fi oamenii pentru a putea pune în circulație filme străine care, de obicei, sunt obținute prin contrabandă la granița cu China.
De câțiva ani, filmele sunt introduse pe stick-uri, care au devenit la fel de „obișnuite ca pietrele”, spune Choi. Sunt ușor de ascuns și sunt parolate.
„Dacă introduceți parola greșită de trei ori la rând, USB-ul își șterge conținutul. Puteți chiar să o setați astfel încât acest lucru să se întâmple după o introducere incorectă a parolei, dacă conținutul este foarte sensibil. Există, de asemenea, multe cazuri în care USB-ul este setat astfel încât să poată fi vizualizat o singură dată pe un anumit computer și să nu poată fi conectat la alt dispozitiv pentru a putea fi dat altcuiva. Numai dvs. îl puteți vedea. Deci, chiar dacă ai vrut să-l răspândești, nu poți."
Mi-so își amintește cum se uitau la filme cei din cartierul ei.
Odată au împrumutat o baterie de mașină și au conectat-o la un generator pentru a obține suficientă energie electrică ca să poată alimenta televizorul.
Își amintește că a văzut o dramă sud-coreeană numită „Stairway to Heaven”. Această poveste de dragoste despre o fată care se luptă mai întâi cu mama vitregă și apoi cu cancerul pare să fi fost extrem de populară în Coreea de Nord în urmă cu aproximativ 20 de ani.
Choi spune că fascinația aceasta față de mass-media străine a început cu ajutorul CD-urilor și DVD-urilor ieftine din China.
Începutul represiunii
Acela a fost momentul în care regimul de la Phenian s-a sesizat. Choi își amintește că securitatea statului a făcut un raid la o universitate în jurul anului 2002 și a găsit peste 20.000 de CD-uri.
„Iar aceasta a fost doar o singură universitate. Vă puteți imagina câte au fost în toată țara? Guvernul a fost șocat. Atunci au înăsprit pepdepsele”, a spus el.
Kim Geum-hyok spune că avea doar 16 ani în 2009, când a fost înhățat de gardienii dintr-o unitate special înființată pentru a vâna și aresta pe oricine răspândește ilegal videoclipuri.
Îi dăruise unui prieten câteva DVD-uri cu muzică pop sud-coreeană pe care tatăl său le adusese din China.
A fost tratat ca adult și dus într-o cameră secretă pentru interogatoriu, unde gardienii nu l-au lăsat să doarmă.
El spune că a fost lovit cu pumnii și cu picioarele timp de patru zile. „Eram terifiat”, a declarat el pentru BBC din Seul, unde locuiește în prezent.
„Am crezut că lumea mea s-a sfârșit. Au vrut să știe cum am obținut acel videoclip și câți oameni l-au văzut. Nu am putut spune că tatăl meu a adus acele DVD-uri din China. Cum aș fi putut spune că a fost tatăl meu? Nu am spus nimic decât Nu știu, nu știu. Vă rog lăsați-mă să plec.”
Geum-hyok provine dintr-una din familiile de elită ale Phenianului, iar tatăl său a reușit în cele din urmă să-i mituiască pe gardieni pentru a-l elibera. Ceva ce, după noua lege, va fi imposibil.
Mulți dintre cei prinși pentru infracțiuni similare în acel moment au fost trimiși în lagăre de muncă. Dar acest lucru nu s-a dovedit a fi suficient de descurajant, astfel încât pedepsele au crescut.
„La început, sentința era în jur de un an într-un lagăr de muncă - care s-a schimbat în mai mult de trei ani. Acum, dacă mergeți în lagărele de muncă, veți vedea că mai mult de 50% dintre tineri sunt acolo pentru că au urmărit mass-media străină ", spune Choi.
Câteva lagăre de prizonieri din Coreea de Nord au fost extinse și Choi spune că noile legi au deja efect.
„A viziona un film este un lux. Trebuie să te hrănești înainte să te gândești la vizionarea unui film. Când n-ai ce mânca, trimiterea unui membru al familiei într-un lagăr de muncă poate fi devastatoare."
De ce nu renunță oamenii?
„Am avut mult noroc ca să vedem acele filme. Dar nimeni nu ne poate înfrânge curiozitatea. Am vrut să știm ce se întâmplă în lumea exterioară", spune Geum-hyok.
Pentru Guem-hyok, aflarea adevărului despre țara sa i-a schimbat viața. A fost unul dintre puținii nord-coreeni cărora li s-a permis să studieze la Beijing, unde a descoperit internetul.
„La început, nu mi-a venit să cred. Am crezut că occidentalii mint, că Wikipedia minte, cum aș fi putut crede altceva? Inima-mi spunea una, creierul alta. Așa că am urmărit multe documentare despre Coreea de Nord, am citit multe ziare. Și apoi mi-am dat seama că probabil sunt adevărate pentru că ceea ce spuneau avea sens. După ce mi-am dat seama că se întâmplă o schimbare în creierul meu, era prea târziu, nu mai puteam să mă întorc”.
În cele din urmă, Guem-hyok a fugit la Seul.
Mi-so își trăiește visul occidental: este consilier de modă. Primul lucru pe care l-a făcut în noua ei țară a fost să viziteze toate locurile pe care le-a văzut în filmul vizionat pe ascuns: „Stairway to Heaven”.
Dar povești ca ale lor sunt extrem de rare. Părăsirea țării a devenit aproape imposibilă după ce trecerea graniței a ajuns să fie pedepsită cu împușcarea. Iar noua lege nu face decât să scadă șansele evadării, fie și doar cu gândul, din gulag.
Choi, care a trebuit să-și lase familia în urmă, în Nord, consideră că vizionarea unui film sau două nu va anula decenii de control ideologic. Dar el crede că nord-coreenii suspectează deja că propaganda de stat nu spune adevărul.
„Nord-coreenii au în inimă o sămânță de nemulțumire, dar nu știu spre ce se îndreaptă nemulțumirea lor”, a spus el.
„Este o nemulțumire fără direcție. Am inima frântă că nu mă pot face înțeles nici măcar atunci când le spun. Este nevoie ca cineva să-i trezească, să-i lumineze."
Istoricul Cosmin Popa: Cel mai clar semn că interdicțiile nu se respectă
Pentru istoricul Cosmin Popa, noile interdicții impuse de Kim Jong-un dovedesc un singur lucru: că nu se respectă, din moment ce regimul simte nevoia să le reediteze.
„Kim Jong-un face asta de mult, cu interdicțiile acestea generalizate pentru blugi, firme, videoclipuri și orice picior de femeie de la genunchi în sus 10 centimetri care e socotit pornografie. E o ciorbă reîncălzită. E cel mai clar semn că nu se respectă din moment ce aceste restricții revin cu ritmicitate birocratică”, a declarat Cosmin Popa pentru Europa Liberă.
Istoricul spune că orice contestare a regimurilor comuniste începe cu produsele care dau marca occidentalismului, la pachet cu filosofia consumeristă.
„Criza morală și de legitimitate e regimurilor comuniste a început prin eflorescența ideologiei consumiste. Occidentalismul vine întotdeauna prin blugi, prin țigări și prin muzică. Iar de aici până la contestarea ideologiei oficiale care nu acoperă aspectele unei vieți complexe, nu e decât un pas.”
Specialistul în istoria comunismului spune că aspirația lui Jong-un, așa cum a fost și a lui Ceaușescu, este nerealistă tocmai pentru că ar conține în esența sa sâmburele unei contradicții imposibil de soluționat.
„Acești oameni vor, așa cum a dorit și Ceaușescu, ceva ce nu se poate obține. Vor o economie rafinată, puternică, mai mult decât capabilă să producă bunuri vandabile, începând cu armament sofisticat și sfârșind cu tehnologie modernă dar economia să fie animată de o societate construită pe principiile preindustrializării. Aceasta este o contradicție pe care, oricât de violent este regimul, nu o poate rezolva. Ea nu se rezolvă decât prin criză sau prin renunțarea la pretențiile de tehnologizare ale regimului și printr-un proces accelerat de retardare tehnologică, pe care l-a cunoscut și România comunistă și toate statele comuniste.”
Istoricul a explicat și în ce constă această contradicție între tehnologia occidentală și societatea bazată pe control.
„Modernitatea la ei se concentrează în câteva domenii pe care regimul le consideră esențiale pentru supraviețuirea lui – construcția de armament, accesarea ilegală a rețelelor electronice de informații, furtul din bani electronici din sistemul internațional bancar, dar ele nu vor reuși să producă modernizarea în societate pentru că rata de replicare este foarte mică atâta vreme cât există un control politic foarte strict asupra acestor tehnologii. Ele nu modernizează decât dacă sunt extinse în societate. Economia nu are capacitatea să absoarbă aceste tehnologii. Și în Rusia este aceeași problemă. Gândiți-vă că se întâlnesc un tip de societate organizată pe principii preindustriale cu rudimentele unei societăți moderne puternic tehnologizate. De aici nu poate ieși decât un hibrid care împrumută din păcate părțile cele mai rele ale ambelor tipuri de societate.”
Un exemplu ar fi cel din domeniul comunicațiilor.
„De exemplu, dacă vorbim de societatea puternic tehnologizată bazată pe sistemele de comunicații, vom vedea că ele sunt folosite de puterea politică pentru a înăspri controlul asupra populației și nu pentru a-i face viața mai ușoară. Dacă ne referim la societățile de tip preindustrial vom vedea că rezultatul acestei întâlniri va fi persistența scandalos de lungă a unor fenomene care țin de stadiile timpurii ale industrializării și anume exploatarea personalului muncitor, absența oricăror condiții moderne de viață, absența drepturilor sociale.”
Modelul este perpetuat în toate regimurile totalitare de tip asiatic, spune istoricul.
„Și în China se întâmplă același lucru. Dincolo de „miracolul chinezesc”, să nu uităm că nu există sistem de asigurări de sănătate. Acolo, dacă nu strângi bani cât muncești, ai toate șansele să mori glorios de foame în țara comunismului victorios. Așa se întâmplă și-n Coreea de Nord: statul zice că asigură cea mai mare parte a serviciilor, a beneficiilor sociale, dar dacă statul declară că trece printr-o perioadă de criză, se socotește pe deplin în drept să se suspende acordarea lor, continuând să ceară de la cetățenii lui aceleași lucruri pe care le cerea atunci când presta aceste obligații sociale pe care și le-a asumat.”
