Miliardarul chinez, președinte al conglomeratului agricol Dawu, este un critic deschis al politicilor implementate de guvernul chinez.
Printre criticile adresate de acesta se numără gestionarea pandemiei de Covid-19, cât și lipsa de informații oferite de guvern pe durata pestei porcine africane din 2019, care a ucis mii de porci în China.
El este unul dintre cei 20 de inculpați care au judecați la Curtea Populară din Gaobeidian. Aceștia au primit sentințe de la 1 până la 12 ani, iar un ordin de plată în valoare de un miliard de yuan (155 de milioane de dolari) a fost emis în numele companiei.
Aceasta nu este prima condamnare a fermierului miliardar. În 2003, acesta a fost condamnat pentru strângere de fonduri ilegală după ce a solicitat investiții pentru afacerea sa de la prieteni și vecini.
Procesul a fost lipsit de echitate. Domnul Sun și câțiva membrii ai familiei sale au descris tratamentul dur aplicat de către polițiști în interogarea acestora, care a durat o lună. Printre practicile cuvenite de oamenii legii se numără legarea unuia dintre fiii miliardarului de un scaun pentru 30 de ore, până când picioarele acestuia s-au umflat și au început să-l doară. Fratele domnului Dawu a fost lăsat fără tratament pentru hernia de care suferă.
„Tratamentul meu a produs suferință dincolo de cuvinte, iar viața a fost mai rea decât moartea”, a declarat acesta. Domnul Dawu susține că nu a apucat să vadă soarele pentru mai bine de 3 luni cât a stat în detenție înainte de sentința primită.
Decizia de a-l condamna pe Sun Dawu este văzută ca parte dintr-un lung șir de procese îndreptate împotriva oamenilor de afaceri chinezi.
În 2017, afaceristul Xio Jianhua, un miliardar din Hong Kong, a dispărut fără urmă. Acesta a fost văzut părăsind Hotelul Four Seasons din Hong Kong într-un scaun cu rotile și cu un cearșaf alb pe față, în ciuda faptului că acesta nu avea nevoie de un scaun cu rotile la momentul respectiv. Oamenii cred că acesta a fost transferat în China continentală, unde se află în arest.
În 2018, un alt miliardar, Wu Xiohui, a fost condamnat la 18 ani de închisoare în Shanghai pentru că a folosit compania fondată de el, Anbang Insurance Group, pentru a înșela investitorii cu peste 10 miliarde de dolari.
Arestarea acestuia a șocat investitorii din jurul lumii, inclusiv pe cei din Vancouver Canada, unde compania omului de afaceri deținea un azil pentru bătrâni.
Potrivit unui raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite citat de GAN integrity, sistemul juridic chinez prezintă un risc crescut pentru afacerile din China. Acest risc se datorează în principiu lipsei separării puterilor în stat, judecătorii primind constant îndrumare din partea oamenilor din Guvernul chinez.
Mai mult decât atât, curțile inferioare sunt susceptibile influențelor și corupției venite din exterior și funcționează într-o manieră opacă.
Facebook Forum