Partidele care primesc bani de la bugetul de stat prin intermediul subvenției alocă sume consistente pentru promovarea în spațiul media. PSD a folosit în primele șase luni ale acestui an, care nu este unul electoral, aproape jumătate din suma încasată de la Autoritatea Electorală Permanentă în acest scop. Cu toate acestea, în mediul online sau la televiziuni nu au apărut semne distincte care să indice faptul că anumite articole sau spații de emisie ar fi beneficiat de finanțare din partea social-democraților.
Suma totală pe care partidele urmează să o încaseze în acest an este de peste 30 de milioane de euro. Anul trecut, la rectificare, au primit un supliment de 80 de milioane de lei (aproape 16 milioane de euro).
Analiza modului în care sunt cheltuiți banii arată că PSD și PNL se preocupă foarte mult de prezența lor în presă. La polul opus, USR PLUS și AUR alocă sume reduse sau chiar deloc pentru propagandă sau promovarea pe tv-uri, în presa scrisă sau online.
Partidele primesc însă sume mari de la bugetul de stat și rămân cu banii în cont. În primele trei luni ale anului, partidele care primesc subvenție au încasat peste 50 de milioane de lei (10 milioane de euro), dar au avut cheltuieli de 20 de milioane de lei (4 milioane de euro). În doar trei luni, PSD a reușit să rămână în vistierie cu peste 10 milioane de lei (2 milioane de euro). Cu toate acestea, partidele refuză reducerea subvenției încasate.
Europa Liberă a prezentat cazul Pro România care a cheltuit peste 133.000 de euro pentru achiziționarea unei mașini electrice, marca Tesla. Totul din subvenție și fără a exista o informare în spațiul public despre această achiziție de lux.
Partidele nu sunt obligate să prezinte defalcat unde trimit banii, ci doar pe categorii. Din acest an, Autoritatea Electorală Permanentă a impus partidelor care încasează subvenție să prezinte un raport lunar privind modul în care au cheltuit sumele primite. Transparența rămâne un deziderat, cu excepția USR PLUS. Este singurul partid care a creat o platformă pe care se pot vedea toate cheltuielile efectuate. Celelalte partide invocă contractele confidențiale și fug de transparență. PSD rămâne partidul care încasează anual cei mai mulți bani publici și care refuză mereu să prezintă date oficiale despre modul în care au cheltuit sumele.
Septimius Pârvu (Expert Forum): Aș vrea să văd pe ce se duc acești bani
Lipsa de transparență și sumele prea mari încasate de partide sunt probleme ridicate și de expertul Septimius Pârvu.
„Nu vedem niște rapoarte detaliate, care sunt contractele. Legislația nu obligă partidele să le facă transparente, pot cheltui pe ce vor. Dacă obligi o primărie să facă achiziție de carioci și agrafe, nu este ok ca un partid să arunce zeci de milioane sau să își cumpere mașini de lux”, a spus Pârvu pentru Europa Liberă.
Comisia de la Veneția și alte organisme internaționale au recomandat ca subvențiile primite de partide să fie calculate în funcție de necesități. Curtea de Conturi a propus ca sumele necheltuite într-un an să fie returnate.
Scandalurile nu au ocolit finanțarea partidelor. Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar partidul lui Victor Ponta a achiziționat un bolid de lux din subvenție.
„Partidele mari vor strânge acești bani și o să ajungă cu zeci de milioane în 2024 când vor avea munți de bani cu care vor intra în campanie. Sumele sunt în prezent nejustificat de mari. E un cerc vicios, partidele își stabilesc sumele pe care și le acordă. Prea mulți bani, prea puțini bani pentru dezvoltarea partidelor, prea puțină transparență”, este poziția lui Septimius Pârvu, Expert Forum.
Alianța pentru Unirea Românilor încasează subvenție de la bugetul de stat, dar nu a cheltuit decât sume infime. Nu a plătit vreun leu pentru presă sau propagandă și nici pentru achiziția de bunuri mobile și imobile.
Facebook Forum