Linkuri accesibilitate

Hoții de lemne l-au atacat cu violență pe un pădurar în propria curte


Transport de lemne din pădurile României, Imagine generică.
Transport de lemne din pădurile României, Imagine generică.

Trei hoți de lemne au intrat în curtea unui pădurar și l-au bătut violent pe acesta, dar și pe soția lui. Suspecții au fost prinși, iar pădurarul se află în spital.

Tăierile abuzive de lemne din păduri și violențele la adresa personalului silvic au început să se înmulțească. Agresivitatea hoților la adresa personalului silvic arată că se impun modificări legislative urgente.

Pădurarul din județul Dâmbovița a fost bătut în propria curte de trei bărbați care l-au urmărit, după ce îi oprise să taie lemne. Atacatorii au rupt porțile și l-au bătut cu bestialitate pe cel care nu i-a lăsat să fure. Evenimentul s-a produs în urmă cu două zile. Băiatul pădurarului a fugit pentru a nu avea soarta tatălui său.

Inspectoratul de Poliție Dâmbovița informează că a existat o sesizare la 112 că un bărbat de 53 de ani a fost agresat fizic. Cei trei suspecți au fost identificați și s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de lovire și alte violențe, amenințare și violare de domiciliu.

Reacția ministrului a venit la două zile după bătaia încasată de pădurar.

„Cazul de la Dâmbovița este cu atât mai grav cu cât hoții de lemne au demonstrat că nu au nicio limită, au acționat în grup și au atacat chiar și familia pădurarului. Condamn cu fermitate acest tip de acte care depășesc orice limită a umanității și a rațiunii și voi urmări cu mare atenție ancheta organelor abilitate pentru că vreau să fiu sigur că toți cei care au atacat pădurarul din Dâmbovița, pentru simpul fapt că și-a făcut datoria, vor primi pedepsele meritate!", a scris ministrul pe Facebook.

Ministrul Mediului susține că în Parlament a depus un proiect de lege care prevede includerea personalului silvic, alături de polițiști și jandarmi, în categoria de personal pentru care ultrajul se sancționează cu pedepse sporite.

Un pădurar din județul Suceava a fost bătut în urmă cu două săptămâni pentru că a refuzat să dea lemne unor bărbați. Violența nu a avut loc în pădure, ci când cei doi bărbați l-au întâlnit pe pădurar la un bar din localitate.

De-a lungul timpului mai mulți pădurari au fost uciși de hoții de lemne sau bătuți. În 2019, doi pădurari din județul Maramureș au fost omorâți de cei care furau lemne.

Pe lângă angajați, au fost atacați și activiștii de mediu. Unii au fost agresați de hoții de lemne chiar în prezența polițiștilor.


  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG