Peste un miliard de lei a trimis bugetul de stat în vistieria de partid în ultimii cinci ani. Sumele reprezintă banii din subvenția încasată anual de partide sau rambursările pentru campaniile electorale.
Orice discuție despre finanțarea partidelor din bani publici ar trebui să aibă în vedere cum sunt cheltuite sumele și care este gradul de transparență. Începând cu 2015, legea privind finanțarea partidelor prevede ca bugetul de stat să aloce fonduri pentru subvenția partidelor. Totodată, partidele ar fi trebuit să crească gradul de transparență și să publice sau să ofere informații despre cum au folosit banii publici. De precizat, banii ajung direct de la bugetul de stat în vistieria partidelor.
Pe lângă banii încasați ca subvenție, pentru fiecare campanie partidelor li se rambursează sumele cheltuite. Pentru rambursare sunt necesare trei condiții: legalitatea cheltuielilor, banii să nu vină din subvenție, iar partidul să treacă pragul de 3%.
În primele șapte luni ale lui 2021, bugetul de stat a trimis spre partide 100 de milioane de lei. Alte 150 de milioane de lei (30 de milioane de euro) ar urma să ajungă în conturile formațiunilor politice în următoarele trei luni, dacă rectificarea bugetară este aprobată.
Aproape 25 de milioane de lei (5 milioane de euro) au plecat de la partide, în primele șase luni ale anului, pentru promovarea în presă și pentru propagandă. Partidele nu au spus care a fost destinația acestor sume.
O solicitare Europa Liberă pentru PNL, PSD și USR PLUS. Când și cum răspund
Solicitarea Europa Liberă din 3 august a conținut trei întrebări și a plecat spre PNL, PSD și USR PLUS. Legea prevede ca răspunsul pentru informații de interes public să fie oferit în 10 zile, iar dacă sunt date complexe se poate cere o prelungire a termenului până la 30 de zile. Perioada vizată este 1 ianuarie 2021 – 31 iulie 2021.
Întrebările Europa Liberă:
1. La capitolul cheltuieli pentru propagandă și presă, vă rog să precizați lunar către ce entitate media ați plătit și ce sume. Ce acțiuni de propagandă ați derulat și care a fost costul pentru fiecare acțiune în parte.
2. La capitolul investiții în bunuri mobile, vă rog să precizați ce bunuri mobile au fost cumpărate, luna și ce anume (tip mașină, an).
3. La capitolul consultanță politică, vă rog să precizați firma cu care se derulează contractul pentru fiecare lună și suma plătită.
PSD – 100 de milioane de dolari în doi ani. Totul e secret
- Suma pentru presă și propagandă: 15.232.054 de lei (1 ianuarie – 30 iunie 2021);
- Data solicitării Europa Liberă: 3 august 2021;
- Răspuns PSD: 25 august 2021 / nu oferă nicio dată solicitată;
PSD refuză în mandatul lui Marcel Ciolacu să ofere vreo informație despre cum sunt cheltuiți banii încasați ca subvenție. Ultima solicitare la care a răspuns PSD-ul condus de Marcel Ciolacu a fost despre banii plătiți în campania prezidențială pentru Viorica Dăncilă.
În loc de reformă, transparență și modernizare, PSD încearcă să ascundă informațiile care ar trebui să fie publice. Jurnalistul Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigații Media a câștigat un proces cu PSD, după ce partidul a refuzat să ofere informațiile solicitate despre mitingul din vara lui 2018, în epoca Dragnea. PSD a pierdut procesul, dar nici după hotărârea judecătorilor nu a oferit datele solicitate. În momentul de față, se află pe rolul instanțelor un nou proces, pentru executarea sentinței.
PSD folosește o strategie prin care vrea să arate că oferă informațiile solicitate, dar fără să facă acest lucru. În răspunsul pentru Europa Liberă, partidul a trimis trei link-uri de pe site-ul AEP. În niciun link trimis nu se află informațiile solicitate, ci doar sumele brute pentru presă și propagandă. Europa Liberă publicase anterior cererii către PSD un articol pe baza sumelor prezentate de AEP, dar fără să aibă acces și la entitățile care au beneficiat de banii publici.
Răspunsul de la PSD este semnat de președintele Marcel Ciolacu și directorul economic, Elena Vlad. Deși a fost informat că datele prezentate nu răspund solicitării Europa Liberă, liderul PSD nu a revenit cu un mesaj sau alte informații suplimentare.
PSD este partidul care a beneficiat de cele mai mari subvenții în ultimii ani, fiind și promotorul majorării sumelor destinate partidelor. Fostul trezorier, Mircea Drăghici, a fost condamnat la cinci de închisoare pentru modul în care a cheltuit subvenția.
Conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, PSD a cheltuit în ultimii doi ani peste 430 de milioane de lei (peste 100 de milioane de dolari). În spațiul public nu ajunge vreo informație despre destinația sumelor. Raportul anual al AEP prezintă doar eventualele nereguli, nu și cine a încasat banii. Ultimele două rapoarte ale Autorității au ajuns direct la Direcția Națională Anticorupție.
PNL. Locul doi la banii pentru presă, transparența începe să scârțâie
- Suma pentru presă și propagandă: 8.176.935 de lei (1 ianuarie – 30 iunie 2021);
- Data solicitării Europa Liberă: 3 august 2021;
- Răspuns PNL: 17 septembrie 2021 / oferă datele solicitate;
Congresul PNL a schimbat comportamentul liberalilor față de solicitările de interes public. Dacă până acum, răspunsurile veneau în termenul legal și cu date complete, situația s-a schimbat.
Solicitarea Europa Liberă a primit răspunsul de la Secretariatul General al PNL după 45 de zile, departe de termenul legal.
„În perioada ianuarie – iulie 2021, s-au derulat contracte pe presă și propagandă în valoare totală lunară de 1.300.000 lei, cu următorii furnizori”:
Sume lunare:
- Agenția de presă RNews (ianuarie – iunie) – 5.000 euro / lună (PS News)
- Ancore Media (martie – iulie 2021) – 75.000 euro / lună (B1 TV)
- DBV Media House (ianuarie – iunie) – 100.000 euro / lună (Realitatea PLUS)
- GKM Global Publishing SRL – 20.000 lei / lună
- GKM Global WEB SRL – 15.000 lei / lună
- Facebook Ireland Limited – aproximativ 20.000 lei / lună
- Truezone – 4.165 de lei
- HB Media Advertising Company – 3.000 euro / lună (Dan Bucura)
- News International SA – 5.000 euro / lună
- Macondo Gabo Press – 16.500 lei / lună
- Soma Social – 3.000 euro / lună (colaborare cu stiripesurse.ro)
- Stalex PR & Media Events (iunie – iulie 2021) – 84.000 euro / lună (firma băiatului primarului din Cornu, Nanu Ștefan Alexandru, RTV, gândul.info, cancan.ro)
Stalex PR & Media Events SRL este deținută de Nanu Ștefan Alexandru, fiul primarului PSD din Cornu. Numele lui Nanu Ștefan Alexandru apare în presă ca fiind legat și de Euromedia, o firmă despre care s-a spus că are legături cu Sebastian Ghiță. Banii dați de PNL către Stalex PR&Media Events ajung la RTV și site-urile cancan.ro și gandul.ro.
Dan Bucura este jurnalist și a candidat anul trecut pentru Primăria Sectorului 1.
„La capitolul investiții în bunuri mobile și imobile, nu au fost făcute achiziții noi în anul 2021, sunt specificate doar amortizările lunare și rata de leasing financiar pentru un autoturism Volkswagen Passat, achiziționat în anul 2020, în valoare de 338 lei / lună.
În privința contractelor de consultanță, PNL precizează că valoarea lunară aproximativă este de 117.000 lei.
- Kensington Communication
- Intermedia Services
- Hora Laura PFA
- J&) Media 2010
- Trandafir Gelu – Marian – PFA
- Right Politics
- XEO Multi Business
USR PLUS. Transparență totală pe site
- Suma pentru presă și propagandă: 503.634 de lei (1 ianuarie – 30 iunie 2021);
- Data solicitării Europa Liberă: 3 august 2021;
- Răspuns USR PLUS: 02 septembrie 2021 / oferă date complete;
USR PLUS este singurul partid care are un site dedicat cheltuielilor, transparența fiind totală. Orice persoană poate accesa pagina respectivă pentru a vedea cum sunt folosiți banii publici.
Toate contractele încheiate de USR PLUS pot să fie făcute publice, fiind eliminată orice clauză de confidențialitate.
Bugetul alocat pentru presă și propagandă a fost de 33 de ori mai mic decât cel folosit de PSD într-o perioadă similară de timp.
Cum fug partidele de transparență
Problema lipsei de transparență și modul foarte greoi în care se obțin informațiile este semnalată și de alte două ONG-uri: Expert Forum și Centru pentru Inovare Publică.
Septimius Pârvu de la Expert Forum susține că a trimis solicitări la PNL și PSD pentru a aflat pe ce au folosit sumele încasate ca subvenției. Potrivit acestuia, cele două partide nu i-au trimis nici măcar o confirmare de primire a solicitării și nici nu i-au oferit vreun răspuns. Autoritatea Electorală Permanentă nu publică nici ea informațiile pe motiv că încalcă GDPR și contractele de confidențialitate. Ovidiu Voicu, director executiv de la Centru pentru Inovare Publică, a spus că a dat în judecată partidele care nu răspund solicitărilor, dar procesele nu se judecă cu celeritate.
Facebook Forum