Raed Arafat a explicat că Grupul tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis respingerea propunerii. Secretarul de Stat din Ministerul de Interne a adăugat că decizia ar fi fost luată de medici și de „alți profesioniști".
„Hotărârea votată, în majoritatea grupului, a fost de a nu se carantina Bucureşti - Ilfov. Aceasta va fi propunerea care va merge către CNSU şi care, în cursul zilei de astăzi(n.r. vineri), va fi prezentată miniştrilor şi membrilor CNSU, pentru că nu sunt doar miniştri acolo şi premierul”, a declarat Arafat înainte să-i dea cuvântul Simonei Pârvu, directoarea INSP.
El a mai spus că, în lipsa carantinării, se vor întări controalele pentru măsurile care există până acum. Iar Grupul tehnico-ştiinţific şi INSP-ul vor fi abilitate să propună măsuri suplimentare pe lângă cele care există acum.
În aceeași conferință de presă Raed Arafat a admis că măsura carantinării a dat roade și a dus la scăderea numărului de cazuri în localitățile unde ea a fost impusă.
„Localitățile carantinate – unele se stabilizează, altele scad, altele încep să crească și ne întrebăm dacă măsurile au fost implementate corect. Dar, în mare parte, carantina duce la stabilizare și începerea scăderii este vizibilă”, a spus Raed Arafat în cadrul conferinței de presă.
Directoarea INSP: „Situația este una gravă, așa cum nu a mai fost de la începutul pandemiei”
După ce a anunțat categoric că propunerea INSP a fost respinsă, Raed Arafat i-a dat cuvântul directoarei acestei instituții. Simona Pîrvu a încercat să explice că au fost și alte propuneri ale INSP respinse în pandemie și că INSP-ul nu are viziunea „de ansamblu". A insistat chiar că, poate, lucrurile se îndreaptă.
„Situația este una gravă, așa cum nu a mai fost de la începutul pandemiei. Dar încetinirea creșterii numărului de cazuri poate fi pusă pe seama faptului că populația a înțeles și să aplice poate mai riguros măsurile de protecție”, a spus Simona Pârvu.
Directoarea a declarat că, în calitate de instituție profesională în sănătate publică, INSP a propus carantinarea zonei București -Ilfov „ținând cont de situația epidemiologică și de faptul că măsurile pentru zona metropolitiană nu au fost suficient de eficiente”. Dar, „nu cunoaștem toate datele care ar duce la o decizie finală”, s-a justificat Simona Pârvu.
Cifrele de vineri arată că Bucureștiul și Ilfovul au rate de infectare de este 15 la mie
Refuzul carantinării are loc în situația în care cifrele de vineri arătau că în București s-au înregistrat 3.123 de cazuri noi, iar în Județul Ilfov 747. Incidența cazurilor este în București de 15,38 de cazuri la mia de locuitori, iar în Ilfov de 16,26, cea mai mare din țară.
În ultimele 24 de ore, au decedat 365 de persoane, iar 1.729 de pacienți sunt la terapie intensivă, din totalul de 18.000 de persoane internate în spitale cu Covid.
CNSU recunoaște că situația este gravă
Vineri, Comitetul Național pentru Situații de Urgență recunoaște într-un document că spitalele sunt supraglomerate, mai ales unitățile de primiri urgențe și secțiile de terapie intensivă, unde sunt pacienți ce au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv. Pe acest fond a cerut CNSU deblocarea echipamentelor de la UNIFARM.
Octavian Jurma: „Faptul că aceste instituții vin acum și cer carantina, înseamnă că situația este dincolo de catastrofală”
Medicul Octavian Jurma spune că faptul că INSP a propus carantinarea arată că de fapt situația este mult mai gravă.
„Am lăudat INSP-ul că a recomandat carantinarea. Practic, trebuie să înțelegem că INSP și Centrul pentru Controlul Bolilor condus de doamna Adriana Pistol au fost până acum foarte obedienți politic, adică le-au furnizat grafice ridicole cu 1.500 de cazuri în septembrie. S-au străduit să alimenteze delirul negaționist al politicienilor. Însă, faptul că aceste instituții vin acum și cer carantina, înseamnă că situația este dincolo de catastrofală. Este atât de gravă încât până și acești oameni care au sprijinit aproape orice declarație politică și-au dat seama că intră în zona penalului dacă mai continuă să facă asemenea recomandări”, a spus Octavian Jurma.
Medicul spune că rolul instituțiilor medicale este să oprească dezastrele și ele au autoritatea să închidă fabrici, institute.
„Dar din păcate, dintr-o dată nu mai pot nici măcar să închidă școlile după cum am văzut la Ilfov. Faptul că premierul și toți politicienii sunt atât de convinși să ei au dreptate într-o situație de catastrofă medicală încât prin părerea lor personală pot să nege opinia medicală, asta înseamnă că ei își asumă și confirmă că își asumă numărul uriaș de decese și catastrofa care are loc în România”, a mai spus Jurma.
Medicul susține că implementarea certificatului verde în aceste momente grele pentru pandemie „e echivalentă cu un pahar de apă pe un incendiu grav”.
„Este o măsură ridicolă și abuzivă, pentru că din certificatul verde au scos testele. Certificatul verde e absolut inutil la stadiul asta. Certificatul verde funcționează până la 3/1.000. Este complet pe dos folosit”, mai spune Octavian Jurma.
Numărul de infectări din ultima săptămână a rămas ridicat
De vinerea trecută și până astăzi, numărul infectărilor a continuat să crească, iar în această săptămână au fost raportate 1.710 decese cu un record absolut de 442 de persoane -marți-12 octombrie.
- 15 octombrie 2021 – 15.828 cazuri noi – 67.655 teste
- 14 octombrie 2021 – 16.383 cazuri noi – 67.845 teste
- 13 octombrie 2021 – 15.733 cazuri noi – 69.845 teste
- 12 octombrie 2021 – 16.743 cazuri noi – 79.545 teste
- 11 octombrie 2021 – 9.148 cazuri noi – 32.102 teste
- 10 octombrie 2021 – 10.400 cazuri noi – 43.686 teste
- 9 octombrie 2021 – 14.019 cazuri noi – 67.610 teste
- 8 octombrie 2021 – 13.854 cazuri noi – 66.015 teste