În loc de articole festiviste de Ziua Națională, Europa Liberă vă oferă în această săptămână o trecere în revistă a situației de fapt. De la efortul de a plăti ratele pentru o casă, la soluția antreprenoriatului și bătălia cu inflația galopantă. De ce acum? Iată de ce.
Imaginați-vă că aveți 68 de ani și locuiți într-un sat din județul Galați. V-ați petrecut cea mai mare parte a vieții sub comunism, ați lucrat în C.A.P, în zbuciumații ani ’90 ați muncit pământul în așa-numita „agricultura de subzistență”, iar acum ați ieșit la pensie. Primiți în jur de 800 de lei pe lună. Pâinea din satul dvs se vinde azi cu 2 lei, litrul de ulei cu 9 lei, zahărul cu 4,5 lei, iar lemnele pe care le-ați cumpărat în toamnă v-au costat o pensie și ceva.
Aproape un milion de pensionari români trăiesc de la o lună la alta cu ceea ce statul român numește „indemnizație socială”. Nu toți sunt agricultori, precum în exemplu de mai sus, ci și persoane care au cotizat prea puțin la sistemul de pensii.
Imaginați-vă că aveți 28 de ani, locuiți în județul Covasna și lucrați la o fabrică de textile. La finalul lunii încasați în cont în jur de 1.400 de lei. Cea mai mare parte a salariului se duce în coșul zilnic și în utilități. Așteptați prima factură la gaz din acest sezon rece și, de grija ei, nu mai dormiți deja de câteva nopți.
România are 1,5 milioane de contracte de muncă înregistrate în Revisal cu salariul minim pe economie. Cele mai multe dintre acestea aduc o leafă precum cea din exemplul de mai sus. Sunt oameni care, în lipsa completării veniturilor din alte surse, se află printre cei aflați în risc de sărăcie.
Unul din trei români se află în această situație, potrivit statisticilor europene.
Imaginați-vă acum că aveți 32 de ani, locuiți în județul Ilfov și sunteți funcționar public. La finalul fiecărei luni, încasați în mână în jur de 3.400 de lei. Cu veniturile aduse în casă și de partener (ă), vă permiteți ceea ce în statistici se numește „coș minim pentru un trai decent”.
Nu aveți întârzieri la creditul ipotecar cu care v-ați cumpărat apartamentul, reușiți să strângeți bani pentru un concediu vara, dar nu și să puneți ceva deoparte pentru zile negre sau proiecte de dezvoltare personală.
Vă încadrați în categoria salariaților cu venituri medii din România. Membri ai unei clase de mijloc fragile, care ar putea lesne aluneca în rândul celor aflați în risc de sărăcie în caz de șomaj sau inflație galopantă.
Aveți 22 de ani, locuiți în Cluj-Napoca și lucrați în IT. Compania dvs vă plătește cu 10.000 de lei pe lună. 600 de euro din venitul dvs merge pe chirie. Alte câteva sute de euro se duc pe Netflix, Spotify sau food-delivery. Cel puțin o dată pe lună urcați într-un avion pentru un city-break sau, dacă ieșiți în oraș, spargeți câteva sute de lei pe bere artizanală sau street food. Când nu faceți nici una, nici alta, băgați un concert cu prietenii. 1.000 de lei pe weekend nu vi se pare exagerat.
Un sfert de milion de români, în general tineri, lucrează în IT. „IT-ist” a devenit în ultimii ani definiția celor cu salarii mari, chiar dacă nu doar cei din acest domeniu câștigă, în România, salarii de cinci cifre. În special în orașele mari, un venit net de 10.000 de lei pe lună sau mai mult este frecvent și în publicitate, tehnologie, e-commerce ș.a.
La final, imaginați-vă milionar. Conduceți o firmă de construcții care plătește cu 4.000 de lei pe lună în jur de 200 de persoane. Aveți o locuință în zona de nord a Capitalei, un Mercedes clasa E în garaj și aproape două milioane de dolari în conturi. Firma pe care o conduceți rulează o cifră de afaceri de câteva milioane de dolari. Mâncați mai mult în oraș. Când o faceți acasă, nu știți exact câți din banii dvs s-au dus pe carnea sau vinul de pe masă. De cumpărături s-a ocupat menajera sau firma de catering.
România are aproape 50.000 de milionari în dolari, potrivit unei statistici a Credit Suisse. Mulți dintre ei au făcut primul milion în pandemie.
Cum stopăm decalajele din societate?
Cele cinci scenarii puse laolaltă formează realitatea unei Românii pestrițe din punct de vedere social & economic. Problema nu e că românii sunt diferiți și câștigă mai mult sau mai puțin, problema e că decalajele se adâncesc de la an la an.
Pentru bunica de la țară cu pensie de 800 de lei, tânărul IT-ist care dă o sumă echivalentă pe un city-break este ceva inimaginabil. La fel și pentru milionarul pus să-și imagineze viața de zi cu zi a celor din clasa de mijloc.
Pentru fiecare dintre ei, 1 leu are o valoarea reală diferită. Ceilalți trăiesc în aceeași țară, dar în altă lume.
Firește, decalajele economice nu se pot rezolva printr-un OUG sau o lege votată de Parlament în regim de urgență. Eventual una care să naționalizeze proprietăți și să niveleze venituri.
Simplul gând că autoritățile ar putea rezolva astfel clivajele din societate dă fiori pe șira spinării și aduce aminte de o epocă în care nu ne mai dorim să trăim vreodată.
Acum 25 de ani - și mai încoace - marea miză a statului era să scoată țara din sărăcie. Macro-economic, România a ieșit de acolo, chiar dacă nu neapărat datorită politicilor publice interne, cât mai degrabă forței generate de integrarea în Uniunea Europeană.
Astăzi, e nevoie de politici economice pentru toate cele cinci Românii. Cel puțin. Dar nu de genul „să luăm de la bogați și să dăm la săraci”, nici de tipul „antreprenorul este eroul economiei”.
Astfel de politici publice, implementate indiferent de context, nu ar face decât să mărească și mai mult prăpastia dintre Românii. Iar bunăstarea nu e nici pe departe singurul hău din societatea românească actuală. A se vedea disputa vaccinat-nevaccinat.
Avem nevoie de politici publice care să se adreseze tuturor categoriilor, iar de modul în care statul se va raporta la cetățenii săi în următorii ani pare să depindă și viitorul politic al României. Fiindcă polarizarea socială duce la conflicte politice. Iar conflictele politice la... și mai multă sărăcie.
Nu e vina bogaților per se că pensionarul român își duce viața de zi cu zi în sărăcie. La fel cum nu e nici vina IT-istului care câștigă 2.500 de euro pe lună că milioane de români trăiesc cu salariu minim.
Nu rezolvăm problema sărăciei împovărând mediul de afaceri. Nici pe cea a pensiilor mici suprataxând munca. Decidenții trebuie să ajute fiecare dintre Românii să prospere.
România are nevoie de politici publice cât pentru cinci țări. Și repede.
