Linkuri accesibilitate

Părinte în fața incertitudinii din pandemie. Ce îi poate ajuta pe copii


România a înregistrat aproape 180.000 de cazuri de Covid în ultima săptămână, dar autoritățile nu iau în calcul închiderea școlilor.
România a înregistrat aproape 180.000 de cazuri de Covid în ultima săptămână, dar autoritățile nu iau în calcul închiderea școlilor.

Impredictibilitatea a fost cuvântul care a caracterizat sistemul educațional cel mai bine în pandemie, din cauza măsurilor neclare luate de autorități și a riscului de infectare cu Covid, spun părinții, elevii, profesorii și specialiștii.

În valul 5 cu tulpina Omicron cei mai afectați sunt copii și tinerii, în rândul cărora se înregistrează rate mari de îmbolnăvire, chiar dacă formele nu sunt grave. Cu toate acestea, a crescut și numărul copiilor internați în spitale. În România, școlile rămân deschise în funcție de un algorit care ține cont de gradul de ocupare al paturilor de spital.

Psihologii spun că „pregătirea” unei zile în care elevul merge la școală diferă în funcție de grupa de vârstă din care face parte. Părinții trebuie să își amintească și acest lucru, chiar și după doi ani de pandemie.

„Dacă vorbim de elevii de liceu, copiii de peste 16 ani deja își proclamă dreptul la libera alegere și la independență, atunci ar trebui să avem o ședință cu copilul și să punem cap la cap ideile noastre și ideile lui, să vedem cum e mai bine pentru el”, spune psihologul Loredana Tudorache.

Aceasta mai arată că, în cazul copiilor de vârstă mică, părinții nu trebuie să se panhicheze în caz de îmbolnăvire.

Ratele de infectare cresc

În 15 județe și în București, incidența depășește 10 la mia de locuitori. În Cluj este 21,48, iar în Timiș de 21,19. ( date din 31.01.2022- Grupul de Comunicare Strategică)

„Dacă vorbim de școlarul mic, iarăși cred că părintele ar trebui să gândească rațional, pentru că la copiii de până în 12 ani ne raportăm la neuronii oglindă sau la mimetism. Sigur că e OK să fie preocupat de eventualitatea unei îmbolnăviri cu acest virus, dar nu e în regulă ca părintele să se panicheze”, adaugă psihoterapeutul.

„Copilul poate învăța panica, o recunoaște și o învață de la părinte. Frica se învață. În aceeași măsură, copilul poate învăța de la părintele lui gândirea rațională, care duce la acțiune: avem situația asta, ce facem? Putem să rămânem acasă și să vedem dacă ne asumăm ce presupune asta sau putem merge la școală și să vedem dacă putem trăi cu pericolul infectării, să ne asumăm consecințele”, mai explică Loredana Tudorache, pentru Europa Liberă.

Ea spune că starea de spirit este foarte importantă, iar părinții trebuie să fie atenți cum se poziționează în fața unei situații nou ivite, precum apariția unor cazuri de Covid în clasa copilului.

„E o vorbă veche și bună: fă rai din ce ai. Repet, copilul nu devine anxios de unul singur, el învață asta de la un părinte sau de la amândoi”.

Doctorul Adrian Marinescu le recomandă părinților ca, din punct de vedere sanitar, să aibă în vedere că se iau măsuri de prevenire a infectării în școli, înainte să fie aduse în discuție eventualele cazuri pozitive.

„Părintele trebuie să plece de la ideea că sunt niște măsuri care previn infectarea, înainte de a discuta dacă sunt cazuri în clasă. Dacă sunt deja cazuri, cei care au fost în contact direct nu pot decât să fie izolați, asta e clar. Dacă au stat cu mască, teoretic nu se consideră persoană de contact, dacă e colegul de bancă, bineînțeles că e un risc”, declară directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş” pentru Europa Liberă.

Ce recomandări au specialiștii

Psihologul Loredana Tudorache face apel la gândirea rațională pentru că aceasta „ne duce la luptă sau fugă, la creierul nostru reptilian și la cele două abilități de a ne salva”.

Inconstanța apărută din cauza măsurilor care s-au tot schimbat în educație, ori faptul că unele dintre ele erau contradictorii, pot duce la teama de necunoscut sau la anxietate în unele cazuri.

„Faptul de a avea ritualuri, de a avea o continuitate, de a merge pe un drum previzibil este foarte liniștitor, iar noi trăim o perioadă foarte schimbătoare, în care nimic nu e constant și apare teama de necunoscut, care poate duce la anxietate”, spune psihologul.

Loredana Tudorache precizează că teama este o emoție firească, care arată funcționarea normală a unui sistem sănătos: „Însă, de la teamă până la anxietate, care presupune mai multe componente, e un pas care poate fi evitat”.

Cum poate fi evitată anxietatea? „Intervin în realitatea mea și spun că asta se întâmplă și o să se mai întâmple o perioadă, că nu o să dureze la nesfârșit. Deja este ceva ritmic, dacă e să ne uităm în ultimii doi ani, acest imprevizibil devine previzibil”, spune psihologul.

De cealaltă parte, medicul Adrian Marinescu spune că, dacă au apărut cazuri într-o clasă, trebuie respectate regulile de prevenție în continuare, iar „cei care au venit deja în contact vor fi urmăriți dacă apare simptomatologia”.

„Părintele poate opta pentru varianta online, în măsura în care sunt copii cu afecțiuni cronice sau supraponderali, care au un risc mai mare de a face o formă severă mai ales dacă nu sunt vaccinați. Este probabil o soluție bună cel puțin în săptămânile care urmează, când avem o incidență crescută și o curbă ascendentă evidentă”, afirmă doctorul.

Se vor închide școlile la nivel național?

În ultimele șapte zile au fost înregistrate 179.265 de cazuri de Covid, fiind stabilite noi recorduri zilnice ale pandemiei, dar școlile rămân în continuare deschise, conform ultimelor modificări ale Ministerului Educației și Ministerului Sănătății.

La nivel național, gradul de ocupare în spitalele Covid este de 34%, dar Clujul ar putea fi primul județ în care orele ar putea fi suspendate „de la centru”.

„Judeţul Cluj are cea mai mare rată de spitalizare din ţară, 68% dintre paturi sunt ocupate şi dacă se ajunge la 75%, atunci o să luăm prima decizie de suspendare a activităţii de învăţământ într-unul dintre judeţele ţării”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la ședința de joi a Guvernului.

El a mai spus în ședința de guvern că sistemul de sănătate „dă semne de blocare” în multe județe, iar la o conferință de presă că sistemul de suspendare a orelor nu va fi schimbat.

„Școlile rămân deschise pe baza algoritmului stabilit. Mă bucur că a reînceput testarea elevilor, cei cu simptome nu trebuie trimiși la școală. (...) Ne aflăm departe de cifra care duce la închiderea automată a școlilor”, a spus ministrul.

Potrivit EduPedu, peste 100 de școli și 3.500 de clase sunt în acest moment în sistem online. Ministerul Educației arată că aproape 27.000 de elevi și peste 7.300 de profesori și angajați sunt pozitivi cu SARS-CoV-2.

În ce condiții se suspendă orele la clasă

Începând din 17 ianuarie, elevii vor face trecerea de la prezența fizică la școala online dacă gradul de ocupare a paturilor Covid în spitalele acelui județ depășește 75%. Cursurile în clasă se reiau când pragul coboară sub 70%.

A doua condiție privind suspendarea cursurilor este prezența în clasă a trei cazuri confirmate cu Covid în decurs de șapte zile.

A treia regulă: cursurile unei școli se suspendă doar atunci când cel puțin în jumătate dintre clase există infectări.

Mai multe organizații și asociații au criticat măsurile și au cerut într-o scrisoare deschisă schimbarea lor.

Astfel, în locul gradului de ocupare să fie adoptat un algoritm care ar trebui să includă parametri precum rata de vaccinare a elevilor şi a profesorilor, incidenţa din localitate, suprapopularea claselor sau utilizarea transportului în comun de către elevi.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG