Decizia Statelor Unite, Marii Britanii și a Uniunii Europene de a restricționa accesul Băncii Centrale ruse la o mare parte din rezervele sale valutare de 643 de miliarde de dolari a distrus o parte semnificativă din eforturile Kremlinului de a atenua impactul potențialelor sancțiuni, potrivit New York Times.
Liderii occidentali au anunțat, de asemenea, excluderea mai multor bănci rusești din sistemul SWIFT, iar Uniunea Europeană a decis închiderea accesului aeronavelor rusești în spațiul aerian european și blocarea organizațiilor mass-media rusești, Russia Today și Sputnik, pe teritoriul UE.
Moneda Rusiei a scăzut cu aproape 30% luni dimineață, ca urmare a anunțului, valoarea unei ruble ajungând la 1 cent sau 0,01 dolari.
Sancțiunile sunt de departe cele mai severe care au fost impuse vreodată Rusiei, iar ele provoacă deja consecințe semnificative asupra economiei rusești, a 11-a ca mărime din lume.
Banca Centrală rusă a anunțat că își va dubla dobânzile principale la 20% și va forța marile companii exportatoare, inclusiv marii producători de energie precum Gazprom și Rosneft, să vândă 80% din veniturile valutare din străinătate.
„Condițiile pentru economia rusă s-au schimbat dramatic. Noile sancțiuni impuse de statele străine au presupus o creștere considerabilă a cursului valutar al rublei și au limitat oportunitățile Rusiei de a-și folosi rezervele de aur și valută. În consecință, trebuie să folosim o gamă largă de instrumente pentru a menține stabilitatea financiară”, a declarat guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina.
„Vom lua decizii privind politica monetară în funcție de evoluțiile reale și de evaluarea riscurilor, în primul rând legate de condițiile externe” a adăugat aceasta.
Cozi imense la bancomate: „Cine mai are nevoie de ruble?”
Pe reţelele sociale au apărut înregistrări video şi fotografii cu oameni care stau la cozi uriaşe la bancomate în mai multe oraşe ale Rusiei.
Potrivit CNN, vineri, reprezentanți ai Băncii Centrale Ruse au declarat că va crește aporivizionarea bancomatelor cu bancnote, pentru a putea rezista cererii crescute în acest sens. De asemenea, agenția de știri de stat rusă TASS a raportat că mai multe bănci au înregistrat o creștere a retragerilor numerare de la începutul invaziei din Ucraina, în special cele în valută străină.
„Spunea că au dolari, așa că am venit aici imediat”, explică Alexei Presnyakov, 32 de ani, pentru The Guardian, arătând către o aplicație pentru Banca Rusă Tinkoff, care indica că ar putea retrage valută.
Însă după câteva minute, bancomatul a rămas fără dolari, iar oamenii din coada formată în jurul lui au început să plece, „Cine mai are nevoie de ruble?” a întrebat pe un ton sarcastic o femeie în timp ce se îndepărta.
Potrivit Euronews, departamentul de transport public din Moscova a avertizat locuitorii orașului că ar putea întâmpina probleme cu utilizarea Apple Pay, Google Pay și Samsung Pay pentru a plăti tarifele pentru transportul public, deoarece VTB, una dintre băncile ruse care a fost inclusă pe lista de sancțiuni, se ocupă de plățile cu cardul în metrourile, tramvaiele și autobuzele din Moscova.
Astfel, potrivit mai multor postări pe rețelele sociale, oamenii au fost forțati să stea la coadă și în stațiile de transport în comun.
Companiile occidentale se retrag din Rusia
Potrivit Reuters, există posibilitatea ca tot mai multe companii occidentale să se retragă din Rusia, pe măsură ce corporațiile și investitorii din diverse industrii urmează exemplul firmei energetice BP, care a anunțat că urmează să renunțe la pachetul de 19,75% de acțiuni din compania petrolieră de stat rusă Rosneft.
În urma deciziei BP, compania petrolieră Shell, a anunțat că își încheie toate afacerile cu companiile rusești, inclusiv Gazprom și intenţionează să îşi înceteze implicarea în proiectul Nord Stream 2.
„Suntem şocaţi de pierderile de vieţi omeneşti din Ucraina, rezultate dintr-un act de agresiune militară lipsit de sens, care ameninţă securitatea europeană”, a declarat Ben van Beurden CEO al Shell.
Luni seara, compania americană specializată în producția de filme, Warner Brothers, a declarat că a anulat lansarea de săptămâna aceasta a filmului „The Batman” în cinematografele rusești. Aceasta decizie vine în urma unui anunț de la Walt Disney potrivit căruia compania va întrerupe lansarea filmelor sale pe ecranele din Rusia.
Compania Sony a oprit, de asemenea, lansarea filmelor sale în țară.
„Având în vedere acțiunea militară în desfășurare în Ucraina și criza umanitară care se desfășoară în acea regiune, vom întrerupe lansările în cinematografe planificate în Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru BBC.
Între timp, Mastercard a declarat că a blocat mai multe instituții financiare din rețeaua sa de plăți ca urmare a sancțiunilor impuse Rusiei.
Producătorii de automobile și camioane precum Volvo și GM, și-au întrerupt, de asemenea, exporturile către Rusia, în timp ce Mercedes-Benz a declarat că va renunța la parteneriatul său cu un producător rus de camioane.
Meta, compania mamă Facebook, Microsoft și Alphabet Inc, de care aparțin Google și YouTube, au luat și ele măsuri în ultimele zile pentru a restricționa mass-media de stat rusă din a face profit în urma reclamelor de pe platformele lor.