Rusia și Ucraina cad de acord asupra coridoarelor de evacuare
Negociatorul ucrainean, Mihail Podolyak, a spus că diplomații ucraineni și ruși au convenit asupra „securizării în comun a coridoarelor umanitare privind evacuarea civililor și, de asemenea, asupra aprovizionării cu medicamente și hrană în locurile cele mai afectate de război”, citat de BBC.
Podolyak a adăugat că există o posibilitate a „încetării temporare a focului pentru a evacua anumite sectoare” civile din Ucraina.
Anunțul acestuia vine după ce, în urmă cu puțin timp, negociatorul anunța „cu mare regret” că ultimele discuții între Rusia și Ucraina nu au dus la rezultatele scontate.
Informația a fost ulterior confirmată de către șeful diplomației ruse, Vladimir Medinski, care le-a transmis jurnaliștilor de la agenția de presă rusă Rossiya 24 că ambele părți au ajuns la un acord privind crearea de coridoare umanitare pentru „civilii prinși în mijlocul ciocnirilor militare”.
Putin va acorda compensații financiare familiilor soldaților morți în Ucraina
Guvernul rus va acorda compensații financiare pentru fiecare soldat mort în Ucraina cu câte 7 milioane de ruble, adică circa 60.000 de euro.
El a spus că au fost încă îndeplinite țintele „operațiunii speciale”, cum numește el invadarea Ucrainei.
Acesta a transmis că invazia merge conform planului stabilit de autoritățile de la Moscova în ciuda informațiilor venite de pe teren ce sugerează că intervenția militară a încetinit considerabil. Potrivit mai multor reporteri și diplomați din Occident, o coloană militară rusă, lungă de 40 de mile și care se îndreaptă spre Kiev pare să fi avansat foarte puțin spre deloc în ultimele 24 de ore.
Putin i-a numit pe oficialii ucraineni „neo-naziști” și a acuzat trupele ucrainene că ar fi luat „ostatici mii de cetățeni străini” pe care i-ar folosi drept „scuturi umane”. Acesta nu a oferit niciun fel de dovadă pentru a-și susține punctul de vedere.
„NATO nu ia în considerare zona de interzicere a zborului”, spune ambasadorul SUA
NATO nu are în vedere o zonă interzisă pentru a contracara agresiunea rusă în Ucraina, a declarat ambasadorul SUA la NATO.
Vorbind pentru BBC News, Julianne Smith a spus că nu crede că „NATO trebuie să facă parte din acest conflict. „Oferim asistență de securitate și vom continua să o oferim Ucrainei”.
NATO s-a confruntat cu apeluri repetate de a introduce o zonă interzisă pentru a opri Rusia să-și folosească avioanele pentru a-și sprijini forțele de la sol, dar mulți și-au exprimat îngrijorarea că această mișcare ar duce la escaladarea conflictului.
Cel puțin 22 de morți în urma atacurilor aeriene de la Cernihov
Serviciul de stat de urgență al Ucrainei (SES) a anunțat că 22 de morți au fost găsiți până acum după ce atacuri aeriene au lovit clădiri rezidențiale din Cernihov.
Potrivit serviciului ucrainean al BBC, mai multe clădiri înalte au fost vizate în timpul bombardamentelor.