Pachetul anunțat de liderii coaliției este finanțat cu 9 miliarde de lei din fonduri europene, iar restul de la bugetul de stat.
Premierul Nicolae Ciucă a spus că măsurile au ca obiective principale „susținerea economiei pentru o creștere economică sănătoasă, realizarea coeziunii sociale și, desigur, solidaritate între generații”.
„Beneficiarii măsurilor sunt IMM-urile, marii investitori, transportatorii și distribuitorii, investițiile publice în derulare”, a completat el.
Amânarea ratelor la bancă, o măsură discutată de coaliție, nu se regăsește printre măsurile aprobate.
Lista măsurilor anunțate de premier:
- 300 de milioane de euro vor fi alocați pentru a sprijini IMM-urile: până la 400.000 de euro pentru fiecare firmă cu cheltuieli de peste 15% la utilități. Programul intră în vigoare de la data de 1 iunie.
- 200 de milioane de euro - stimularea investițiilor cu impact major în economie. Programul intră în vigoare de la 1 mai.
- 300 de milioane de lei vor fi direcţionate către aproximativ 4.000 de firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie. Va fi pus în aplicare un mecanism de sprijin prin care firmele vor primi o subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant.
- 5,2 miliarde de lei merg în acest an, pentru continuarea şi finalizarea investițiilor publice în derulare.
- Angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu până la sfârşitul anului, de la 1 mai. Valoarea programului este de 450 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene.
- Continuarea Programului Kurzarbeit de la 1 mai.
- 200 de milioane de euro - procesarea produselor agricole în România. Fermierii care procesează produse agricole în ţară vor beneficia de o primă de 10% din valoarea produselor procesate, începând cu data de 1 iunie.
- Salariul minim în agricultură şi industria alimentară: 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţiilor. Va fi aprobat săptămâna viitoare în Parlament.
- Capitalizarea cu 100 de milioane de euro a Casei de Comerţ "Unirea", de la data de 1 august, fonduri de la bugetul de stat.
- Vouchere pentru alimente de bază, în valoare de 50 de euro, alocate la fiecare două luni pentru: familii cu el puţin doi copii sau monoparentale, cu venit mai mic de 600 de lei/lună; pensionari cu venit mai mic de 1.500 de lei/lună; persoanele cu venit minim garantat; persoanele cu dizabilităţi. Pachetul intră în vigoare începând cu data de 1 iunie. Suma alocată este de un miliard de euro: 50% fonduri europene, 50% fonduri de la bugetul de stat.
- Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale: 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine. Valoarea totală a pachetului: 33 de milioane de euro. Măsura vizează aproximativ 4,7 milioane de români.
- 200 de lei netaxabili în plus la salariul minim.
- Valoarea tichetelor de masă crește de la 20,17 de lei la 30 de lei.
- Norma de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați crește de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi. Peste 3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură. Valoarea totală, aproximativ 270 de milioane de lei.
- Protecția Copilului - majorarea drepturilor acordate copiilor din sistemul de protecție specială, inclusiv ale celor cu dizabilități, precum și mamelor din centrele maternale. Aproximativ 47.000 de copii vor fi beneficiari. Valoarea totală a pachetului de sprijin este de aproximativ 86 de milioane de lei.
- Alocația zilnică de hrană crește de la 12 lei, cât este acum, la 16 lei pe zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei pe zi, funcție de vârsta copilului. Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei.
- Cresc cu 58% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite, alocația lunară de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilități de la 945 de lei la 1.350 de lei lunar.
- Sprijin pentru cuplurile care nu pot avea copii - extinderea numărului persoane care care pot aplica pentru un astfel de program de la 300 la 5.000. Valoarea totală a programului este de aproximativ 100 de milioane de lei.
- Programul pentru tinere familii - credit în valoare de maxim 75.000 de lei, garantat în proporție de 80% de către stat, pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe.
- Programul Național Student Invest - credit în valoare de maxim 50.000 de lei, în proporție de 80%, garantat de către stat pentru taxe de studii, publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești.
USR: „Prea puțin, prea târziu și, ca de obicei, prea prost făcut!”
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a spus că a criticat măsurile prezentate de guvernarea „militaro-socialistă”.
Potrivit acestuia, pachetul include „o sumedenie de minciuni și preluări ciuntite de soluții deja propuse”.
„Sursa de finanțare din fonduri europene - Guvernul afirmă că ar da 900 de milioane de euro din Programul Operațional pentru Persoane Defavorizate. Cum, când întregul program, pe 7 ani, a fost de 518 milioane de euro?! Ministrul Boloș își începe mandatul cu o minciună. Vom demonstra acest lucru”, afirmă Drulă, într-o postare pe Facebook.
Acesta mai spune că alocarea a 100 de milioane de euro pentru Casa Unirea este inutilă: „Fantoma inventată de Liviu Dragnea - o instituție care nu face nimic, dar consumă bani publici”.
Despre agricultură, liderul USR spune că „agricultorii români au nevoie de sprijin din cauza creșterii prețurilor la îngrășăminte, dar primesc o promisiune”.
„Vouchere de hrană pentru pensionari cu venituri mici - este propunerea USR de creștere a veniturilor pentru pensionari, doar că USR propunea vouchere de până la 300 de lei/lună pentru fiecare pensionar”, a completat Drulă.
În privința creșterii valorii tichetelor de masă, el a spus că „nu este din mărinimia Guvernului, ci o metodă de băga mâna în buzunarul firmelor. Nu statul plătește tichetele de masă, ci angajatorul. PSD e darnic pe banii economiei private”.
„Iar 200 de lei fără taxe în plus la salariul minim este o măsură negândită până la capăt. Dacă o persoană are salariul minim plus 1 leu, nu devine brusc bogată ca să nu se mai încadreze. Dacă ar aplica propunerea de ZERO TAXE pe întregul salariu minim, atunci toți angajații ar câștiga cu peste 800 de lei în plus”, explică Drulă.
El mai acuză PSD, PNL și UDMR că încearcă prin aceste măsuri să acopere creșterile de prețuri la energie, carburant și alimente, dar „nu explică minciuna fundamentală: creșterea prețurilor înseamnă că statul încasează mai mulți bani din TVA, accize”.
Acesta amintește că USR a propus „cea mai simplă și eficientă soluție”: scăderea taxării pe energie. „Creșterea prețurilor la energie aduce statului cel puțin 10 miliarde de lei în plus prin taxe. 10 miliarde pe care le-ar putea lăsa în buzunarul românilor, ca să-i poată cheltui cum cred că e bine pentru ei”, mai spune Cătălin Drulă.
AUR: Guvernul a luat cu două mâini și dă înapoi cu un deget
Și partidul AUR a criticat pachetul de măsuri al Guvernului.
„Măsurile anunţate sunt insuficiente şi tardive. După ce i-au adus pe români la sapă de lemn, PNL, PSD şi UDMR îşi bat acum joc de ei. Guvernul actual a luat de la români cu două mâini, sărăcindu-i, iar acum se preface că oferă, dar cu un deget”, a spus George Simion, președintele AUR, potrivit unui comunicat de presă.
Senatorul Claudiu Târziu a adăugat că „de trei săptămâni, marii lideri ai naţiunii îşi fac curaj să vină în faţa oamenilor cu un set de măsuri, iar rezultatul este lamentabil”.
Acesta a spus că, pe lângă sumele „infime” acordate românilor, ar trebui introdus şi un venit minim garantat.