Peste 920.000 de cetățeni ucraineni au intrat în România de la începutul invaziei rusești din Ucraina, din 24 februarie. Majoritatea persoanelor ajunse în România sunt mame cu copii și persoane vârstnice, multe dintre ele care nu cunosc limba engleză.
În sprijinul lor au sărit numeroși vorbitori de ucraineană, dar și rusă, din toată țara: unii s-au deplasat la vămi, iar alții și-au oferit timpul și cunoștințele de limbă în puncte cheie de pe traseul refugiaților. Situațiile sfâșietoare la care au asistat s-au dovedit mai greu de purtat decât purtarea conversațiilor în sine.
„Într-un grup mare de refugiați era o mămică, de până în 30 de ani, efectiv o domnișoară, ca o păpușă de frumoasă, cu trei copilași: o fetiță de 6 anișori, un bebeluș și un copil până în 2 ani. Fetița avea în mână o plasă și se ținea de geaca mămicii, iar mămica era cu un copil în brațe și pe încă unul îl ținea de cealaltă mână. Tot ce aveau, viața lor era practic în acea plasă”, povestește Ana Tărîță (28 de ani).
Programator în Cluj, originară din Basarabia, este doar una din voluntarele din care au înlesnit comunicarea cu refugiații, inițial la centrul de repartizare a cazărilor - organizat de ONG-urile locale în colaborare cu instituțiile -, iar apoi la centrul de tranzit de la gară. Valuri de refugiați ajungeau aici dinspre vămile Siret sau Sighet.
„Când venea un grup mare era greu să comunici, puțini știau engleza. Aici interveneau translatorii, îi întrebam dacă vor să ajungă undeva, cât timp au nevoie de cazare, dacă au nevoie de ceva pentru copii. Se așteptau să fie ajutați la vamă, dar nu și pe parcursul călătoriei”, adaugă tânăra.
Un alt caz care a marcat-o este cel al unei fetițe de 12 ani ajunsă în România doar cu bunica ei, foarte în vârstă. Femeia fusese operată, a primit din nou îngrijiri, dar nu știa exact ce a pățit, nici ce medicamente îi sunt necesare.
„Fata de 12 ani știa absolut tot, o întrebam, răspundea, dar la un moment dat cred că a avut o cădere nervoasă și a început să plângă. De fapt era enorm de mult pe umerii unui copil: ea știa unde merg, că îi așteaptă cineva în Germania, prieteni ai bunicii, avea numărul de telefon. Dar era efectiv o copilă, o fetiță de 12 ani”, povestește Ana.
A mărturisit că în primele zile, marcată de dramele întâlnite, nici nu mai putea discuta acasă cu nimeni, motiv pentru care a ales să își limiteze și timpul alocat, cum ne-au mărturisit de altfel și alți voluntari. Mai ales că voluntariatul venea extra job.
În ultimele săptămâni a fost mai puțin solicitată, la fel ca și colegele sale, ca urmare a scăderii numărului de refugiați intrați în țară.
„Știți filmele vechi cu refugiații care vin valuri-valuri? Ei bine, așa a fost și 'pe viu'!”
Ce s-a întâmplat însă în primele zile după 24 februarie le-a adus aminte unora dintre voluntarele translatoare de scenele cu refugiați văzute până atunci doar la tv.
Iulia Cucereanu Turos (38 de ani) este ucraineană, din Cernăuți, dar locuiește la Cluj de aproape 20 de ani. Joia seara, în ziua când Rusia a declanșat invazia în Ucraina, a și pornit spre vama Siret, iar vineri la prima oră a fost acolo.
„Știți senzația aceea din filmele vechi, cu refugiați, când vin mulți, speriați? Aia a fost senzația... Toată lumea vine deodată, a fost 'teroare'. Când i-am văzut prima dată mi-am imaginat familia mea acolo și mi-a venit să plâng. Erau foarte mulți copii, toți erau speriați, nu știau limba, să se orienteze, să se descurce”, povestește femeia.
A revenit la Cluj, unde și-a oferit cunoștințele de ucraineană la gară și, în paralel, a fost integrată în echipa call-center-ului dedicat cetățenilor din Cluj, înființat de asociația „Vă ajutăm" din Cluj, alături de Prefectură și de alte ONG-uri.
Call-center-ul operațional de la mijlocul lunii martie este în fapt unul mobil, în care dispeceratul direcționează apelurile spre cartelele a 15 vorbitori de ucraineană, parte a echipei.
Eu sunt call-center-ul mobil
Iulia își amintește și acum o scenă cvasi-amuzantă:
„Vorbeam la gară cu o doamnă care a renunțat la biletul de avion și mi-a zis că vrea să sune la call-center. Eu zic: 'întrebați-mă, că eu sunt la call-center'. Voia să rămână în Cluj, i-am oferit posibilitatea de cazare, masă, după aceea a găsit și un loc unde să stea permanent, e și acum în Cluj”, istorisește femeia.
În timp apelurile s-au împuținat și vin în special din partea celor care s-au stabilit deja, temporar, în oraș.
„Se interesează de grădiniță, serviciu, alocații... care nu se dau. Își doresc un minim de servicii pentru copii, cum ar fi aceste alocații, de care beneficiau în Ucraina. Dar încă nu îi pot trimite undeva să depună dosarul, că nu este nimic implementat”, relatează Iulia Turoș.
Dacă pe tema alocațiilor nu a ajuns la o concluzie, a început documentarea pentru a vedea ce grădinițe continuă să primească copii ai refugiaților. De altfel, pentru numeroase întrebări voluntarii se documentează și revin ulterior cu un răspuns pentru apelanți.
Situația este ușurată în prezent de faptul că oamenii au început deja să își transmită informațiile între ei.
Traducătoare în echipa româno-ucraineană a bucătarilor
Între voluntarii vorbitori de ucraineană, Iulia Turoș este un adevărat argint viu. A ajutat la gară, call-center, la Serviciul de Imigrări, iar de două săptămâni este nelipsită la cantina dedicată refugiaților, deschisă de asociația O masă caldă.
Comunică și cu refugiații care ajung aici, dar rolul principal este de a înlesni comunicarea între bucătarul român și bucătăreasa din Ucraina care le pregătesc zilnic un meniu româno-ucrainean oaspeților.
Stabilirea meniului și organizarea aferentă poate dura minute bune, până când cei doi chefi cad de acord. Pe de altă parte, așa cum refugiații care vin să guste o hrișcă precum acasă ori o tocană de pe plaiurile mioritice, s-au împrietenit între ei, la fel a făcut-o și ea.
Paști la Cernăuți: străzile erau pustii, ca niciodată!
Asemenea lor, trăiește pe propria piele cele întâmplate în țara natală. Mama și frații îi sunt la Cernăuți, iar de Paști a fost câteva zile acasă.
„Era sinistru, gol, lumea nu ieșea pe stradă. Am fost uimită, că știam că sunt foarte mulți refugiați la noi, dar nimeni nu iese pe stradă. La noi de obicei e foarte animat, viu. Am fost la cimitir de Paști, cum e tradiția la noi și cred că am mai văzut o familie. În mod obișnuit era plin”, își amintește ea.
„Mergeam să ajut două ore și rămâneam până dimineață!”
Tot din Cernăuți e și Alina Mihălcean, care s-a stabilit la Cluj doar în urmă cu trei ani. Secretară la un cabinet stomatologic, și-a oferit cunoștințele de ucraineană de cum a auzit că refugiații sosesc în valuri la gara Cluj.
Între timp a ajutat mai multe persoane dar și ONG-uri cu traduceri în scris.
„Am fost la trenul de seară și am stat și până dimineață... veneam să rămân două ore și când vedeai câtă lume vine cumva nu puteai să mergi acasă să zici că dormi liniștită. Ziceam că stau azi mai mult și în ziua următoare nu mai merg, dar mâine din nou veneai. Când se anunța că vine trenul cu încă 200 de persoane și eram întrebați 'cine poate să vină?' nu puteai să stai deoparte”, explică ea.
Atât ea cât și prietenii și-au oferit ajutorul inițial pe cont propriu, după care au fost luați în evidențele ONG-urilor. Așa a intrat și ea în echipa call-center-ului în ucraineană.
Mulți dintre cetățenii ucraineni au primit cartele gratuite la intrarea în România, dar și apelurile de pe numere de Ucraina au funcționat.
„Au fost zile când am vorbit și jumătate de oră la telefon, cu o singură persoană.
Am primit niște detalii, un mic instructaj, dar nu aveam cum să știm care vor fi toate solicitările punctuale. Dacă nu știam apelam la cei din echipă: 'mă ajuți?', 'cum rezolv?'. Și reveneam la persoana respectivă să rezolvăm situația”.
Alina alegea limba în care să discute, ucraineană sau rusă, în funcție și de preferințele interlocutorilor, cei din zonele rusofone preferând-o în continuare. Au fost și persoane care au evitat folosirea limbii dinadins.
„A venit o colegă la mine și mi-a cerut ajutorul că nu reușea să se înțeleagă cu o doamnă. Chiar dacă dânsa vorbea normal ucraineană, înțelegea și rusă, nu au cum să nu știe, dar din cauza contextului actual unii nu vor să mai vorbească această limbă”, a explicat Alina.
Rolul translatorilor a fost crucial
Rolul translatorilor a fost unul extrem de important în primele săptămâni după izbucnirea conflictului din Ucraina, dovedit ulterior ca război. Au fost prezenți în permanență la centrul de la gară, unde au și avut foarte mult de lucru, a explicat Ina Ferhane, reprezentantă a asociației Vă ajutăm din Cluj.
„Volumul refugiaților care erau în tranzit spre alte țări sau al celor care alegeau sa rămână în Cluj era foarte mare. Erau speriați si confuzi, astfel că rolul translatorilor a fost crucial”, ne-a comunicat ea.
La început eforturile de găsire a voluntarilor s-au concentrat pe găsirea celor vorbitori de ucraineană, prin intermediul rețelelor sociale și în rândul studenților. Aria de selecție a fost extinsă apoi, și la vorbitorii de rusă, nevoile depășind reținerile inițiale.
„După o serie de discuții cu ucraineni am înțeles că putem să folosim rusa ca mediu de discuție, aceasta limbă fiind vast folosită în Ucraina și nepunând probleme, chiar dacă este limba agresorului (aceasta era reținerea noastră inițială de a folosi rusa)”, a explicat reprezentanta ONG-ului.
Din 11 martie, organizația a pus la dispoziția ucrainenilor serviciul de call-center în campania Ajutăm Ucraina. Apelarea numărului 0364406517 duce în fapt spre o centrală virtuală, dar unde au răspuns și până la 25 de voluntari, aproximativ 10 dintre ei rămânând activi și în continuare.
Până acum aproximativ 250 de apeluri au fost adresate call-center-ului.
„Majoritatea apelurilor au fost legate de posibilitatea obținerii unei cazări. Alte solicitări au fost în legătură cu procesele de obținere a permisului de ședere, procedura de azil și alte aspecte din zona imigrărilor. De asemenea, o mare parte dintre imigranți au căutat informații legate de continuarea școlarizării pentru copii”, a conchis Ina Ferhane.
Adeseori, solicitările din partea ucrainenilor a depășit cadrul informațiilor verbale. Au fost necesare traduceri autorizate, însoțirea unor persoane la spitale și la serviciul de imigrări și ajutor pentru angajare.
„O situație excepțională a fost în cazul unei refugiate care venise în România alături de soțul dânsei, pacient oncologic, care, din păcate, între timp a decedat. Voluntarii noștri au asigurat sprijin neprețuit in ceea ce a privit procedurile de repatriere”.
