Numărul străinilor cu drept de ședere în România aproape s-a dublat în ultimul deceniu. Turci, chinezi sau sirieni sunt printre străinii care completează tabloul demografic divers din România, unde milioane de maghiari, germani, tătari sau romi, toți cetățeni români, sunt văzuți în continuare de o parte a populației ca fiind „străini”. Pentru o țară cu milioane de cetățeni plecați afară - „străini” la rândul lor în alte țări - problema xenofobiei nu este încă una a trecutului.

„Simt că am două case: București și Istanbul”, spune Erkin, un bărbat din Turcia care locuiește în România de aproape 20 de ani. „Nu am avut probleme cu românii, că sunt de etnie turcă, că nu m-am născut aici, că nu sunt român de origine”, mai spune el.

Administrator al unei companii care ajută la emigrarea în România și dobândirea cetățeniei, el spune că, deși nu toți românii sunt neapărat primitori cu străinii, sentimentul general este că poporul român are un comportament mult „mai prietenos” cu străinii decât se întâmplă în alte locuri ale lumii.

„Din câte am văzut eu aici, dar și în alte state unde am mai călătorit sau trăit, pot să spun că poporul român are un comportament foarte prietenos cu străinii. Nu am văzut același lucru în multe țări sau la popoare”, spune Erkin.

Nivelul de xenofobie al unui popor este incuantificabil însă din punct de vedere statistic, iar răspunsuri precum cele ale lui Erkin pot coafa, de multe ori, realitatea. O realitate în care „să plece la ei în țară” este încă un îndemn considerat firesc de mulți locuitori, iar etichetarea peiorativă după etnie („neamțule!”, „ungure!”) este încă prezentă în vocabularul multor români. De care nu scapă nici cetățeni obișnuiți, nici lideri ai unor comunități sau chiar președintele țării.

În unele cazuri, poate fi vorba de o „discriminare pozitivă, dar nu exagerată”, așa cum o descrie Ramy, un bărbat de 40 de ani din Alexandria/Egipt, stabilit în România de șapte ani și jumătate.

„Nu știu dacă cineva mă urăște sau îmi disprețuiește civilizația, dar (uneori) mi se pare că mă evită”, spune el.

„Nimănui nu pare să-i pese de religia mea, cu excepția unor șoferi de taxi, cărora le place să discute, adaugă el.

În privința aceasta, își amintește că a fost păcălit o singură dată de un taximetrist, dar că oricum este „mult mai puțin decât un român obișnuit”. „Nu pot judeca toată România, dar experiența mea este excesiv de pozitivă”, este concluzia lui Ramy.

„Dacă nu-ți place cum stau lucrurile aici, du-te înapoi în țara ta”

Drumul de la „discriminare pozitivă” la xenofobie este unul scurt, mai ales când „străinul” este nevoit să intre într-un contact mai îndelungat cu divere paliere ale societății.

Este cazul lui Daniele, un antreprenor de 37 de ani din Italia, stabilit și el de foarte mulți ani în București.

„Luna trecută, mașina mea a fost lovită în spate de alta. La secția de poliție pentru accidente ușoare a Sectorului 3, întreb unde trebuie să scriu ceva în declarație, deoarece nu se specifica. Răspunsul a fost: 'dacă nu-ți place cum stau lucrurile aici, du-te înapoi în țara ta'”, a mărturisit el.

Fiind antreprenor în România, el a spus că s-a lovit des de atitudini negative din partea funcționarilor români: „De la ANAF, până la taxe și impozite”.

El își amintește și de un episod șocant, în timp ce se afla la o primărie de comună, ocupat cu birocrația renovării unei case. După ce și-au dat seama că este din altă țară, secretarul și topograful îi explicau că „din fericire nu sunt țigani în sat”, iar „cei mai răi oameni sunt evreii și negrii...”.

„Sunt sigur că nu s-au întâlnit niciodată cu unul sau cu altul”, spune Daniele despre reacția celor doi funcționari de la sat.

Venit pentru prima dată în București pe când avea 18 ani, oraș pe care l-a evitat timp de un deceniu, el a călătorit mult și prin România și a remarcat tendința românilor de a spune că nu sunt rasiști. Dar, completeză italianul: „Poate cu două excepții, toți cei pe care i-am cunoscut îi urăsc pe romi”.

„Clasa de jos și populația rurală sunt sălbatic antisemite și doar străinii albi, heterosexuali din vest sunt OK în cărțile lor. Și-ar lua torțele și ar începe un pogrom într-o clipă”, mai spune acesta cu mâhnire.

Râde când spune că a ales România dintr-un „ghinion”, iar după ce a fost invitat să investească în București a văzut „schimbările, vibrația și potențialul. Așa a început relația mea de dragoste și ură cu orașul” și s-a stabilit „cu normă întreagă”.

Sociologul Barbu Mateescu spune despre aceștia că reprezintă „societatea occidentală”, străinii întâlniți prin procesul de emigrație și că subiectul lor trebuie separat de cel al străinilor veniți „la muncă” în România.

În plus, el consideră că subiectul străinilor veniți să muncească în România este unul „încă marginal pe agenda publică și este în genere tratat în abstract”. „Nu avem încă o pondere semnificativă în populație a imigranților, deși acest lucru este în rapidă schimbare”, subliniază sociologul.

Caz: primarul german al Timișoarei și curentul xenofob

Ales primar la Timișoara cu un procent de 53% față de 29% voturi primite de adversar, Dominic Fritz se confruntă azi cu o situație paradoxală. Ceea ce l-a avantajat în alegerile locale din 2020, originea sa germană și discursul axat pe valorile europene, se întoarce acum împotriva sa. Neîmplinirile administrației sunt adesea puse pe seama faptului că Dominic Fritz e „străin”.

Mândru prin tradiție de spiritul său multietnic și multicultural, orașul a avut până la mijlocul secolului al XX-lea o compoziție etnică majoritar germană. Austriecii au creat cetatea și orașul modern. Recensământul din 1910 citat de Lucian Boia în volumul „Cum s-a românizat România” arată că, din populația de 72.555 locuitori ai urbei, 31.664 erau germani, 28.552 maghiari și 7.566 români.

În 1930, la un deceniu de la Marea Unire, situația se echilibrase: din 91.580 de locuitori 27.807 erau germani, 27.652 maghiari, 24.217 români și 7.171 evrei.

Orașul se confruntă azi cu un curent xenofob foarte vocal atât pe rețelele sociale cât și în unele manifestări publice. Cei care promovează discursul șovin antigerman sau antisemit îl au ca pretext pe primarul Dominic Samuel Fritz.

Anul trecut în martie, la cinci luni de la instalare, primarul a fost asaltat la domiciliu în miez de noapte de un grup de antivacciniști care au scandat lozinci xenofobe ca „Să nu uiți Herr Fritz/ Timișoara nu-i Auschwitz!”, „Nazi, Nazi!”, „Afară, afară/Afară cu Fritz din țară!”.

Jandarmii nu au avut o reacție adecvată, deși locatarii clădirii s-au simțit nu doar deranjați, ci și înspăimântați, așa cum au declarat presei. Abia a doua zi s-au aplicat demonstrativ câteva amenzi.

Hate speech marca Robu

Cel mai înfocat promotor al limbajului urii este fostul primar Nicolae Robu. Pe Facebook sau în transmisii live din centrul orașului, Robu invocă sistematic identitatea germană a actualului primar și pune accente conspiraționiste de genul „Pionul de Grupuri de Interese Oculte”, „ratatul din Germania” „personaj de laborator”.

„Incompetența și nerușinarea acestui personaj sinistru, Dominic Samuel Fritz, primar în afara legii al Timișoarei, sub ochii închiși ai autorităților timorate, se pare, în fața forțelor oculte care l-au adus pe meleagurile noastre, o adevărată calamitate pentru oraș, nu au limite!” scria liberalul pe Facebook în 11 mai 2022.

Încurajați de tonul vindicativ, numeroși cetățeni decepționați de absența unor schimbări rapide, perpetuează discursul urii pe rețelele sociale, conturând un neașteptat curent antigerman plin de teorii ale conspirației. De exemplu, primarul actual al Timișoarei este asociat președintelui Iohannis ca parte a unei conspirații conduse de forțe oculte din Germania, pentru ruperea Banatului de țară.

Diverse site-uri au dus mai departe ideea: „Experimentul România continuă cu un nou succes rezultat din imbecilizarea populației: votarea unui străin absolut pe postul de primar”, scria Justițiarul.ro în septembrie 2020.

Amplificarea politică a xenofobiei

În ianuarie 2022, în plină pandemie cu reguli stricte de acces, George Simion a forțat intrarea în primăria Timișoara însoțit de un grup de membri și simpatizanți AUR și Noua Dreaptă. Pretextul era o audiență pentru un revoluționar timișorean.

Asaltul a fost condimentat cu lozinci ofensatoare ca „Herr Fritz nu uita/Timișoara nu-i a ta!” și „Ieși afară/Javră ordinară!”. Netulburați de jandarmi, invadatorii au exprimat intenția de a-l „lua de guler” pe primar. Provocarea a eșuat doar fiindcă primarul lipsea din instituție.

Liderii AUR prezenți la Timișoara în 15 ianuarie au anunțat intenția de a forma o „Ligă anti-Fritz” împreună cu politicieni locali pentru a-l elimina din viața publică pe primarul „parașutat în mod ciudat de la Berlin”.

Naționalismul agresiv, xenofobia, șovinismul, antisemitismul sunt stimulate și de natura conflictuală a politicii locale. După ieșirea USR de la guvernare și formarea coaliției PNL-PSD, controversele s-au permanentizat. Presa locală s-a aliniat adesea devenind ecoul acestor bătălii.

O publicație locală online folosește insistent apelativul „Ausländer” pentru primarul Fritz, altele pun pe seama etniei sale nerealizările.

Și alte voci din politică au dat amploare corului șovin. Maria Grapini, lider județean al PP-USL și europarlamentar ales pe listele PSD, s-a arătat surprinsă că „intelectualii României susțin o persoană străină de Timișoara”.

Senatoarea Șoșoacă avertiza în martie 2021 că „nazistul” Dominic Fritz „va înființa lagăre” și îl saluta cu „Heil Fritz!”.

Ovidiu Ganz, deputatul minorității germane în Parlamentul României, a fost insultat ca „nazist” de Titi Stoica, deputat AUR de Timiș.

Urări cu ură la cununie

Un episod ilustrativ pentru încurajarea unui curent xenofob este căsătoria primarului cu tânăra Yiran Lin, diplomat ONU de origine chineză.

„M-am căsătorit cu partenera mea Yiran Lin. Sunt norocos și recunoscător pentru iubirea și sprijinul ei necondiționat, și că și-a găsit locul, cu mine, la Timișoara”, anunța Fritz în 25 august 2021.

Deși menționat discret pe Facebook, evenimentul cu 23.000 de vizualizări a generat, pe lângă felicitările firești, un număr mare de comentarii ostile, multe cu îndemnul de a părăsi Timișoara și România.

Iată câteva: „De ce s-ar bucura timișorenii de nunta unui rezident cu o asiatică?”, „Cel mai bine ar fi să se ducă înapoi de unde a venit pentru că acolo e și mai bine pentru el. Berlin via Beijing!”, „Casă de piatră... în Germania!”, „Poate mergi pe la socri și rămâi acolo...”, „Fritz, să-i spui actualei doamne Fritz, că odată cu căsătoria și stabilirea domiciliului în Timișoara, o vei binecuvânta și cu taxe și impozite mărite! Să se bucure și dânsa...!”

Nici comentariile postate la vizita recentă a președintelui Bundesrat, Bodo Ramelow, la Timișoara, însoțit de o delegație a oamenilor de afaceri din Turingia, nu ratează îndemnul la izgonirea primarului neamț: „Când se întorc în Turingia du-te și tu cu ei și lasă-ne!”, notează un cârcotaș pe Facebook.

Valul xenofob exprimat sub nume fictive sau reale pe rețelele sociale este atipic pentru un oraș de tradiție multietnică și multiculturală ca Timișoara.

Întrebat dacă în comunitatea germană se resimte un curent antigerman, Ioan Fernbach, președintele Forumului German din Banat, a răspuns că există o oarecare îngrijorare mai ales privind deteriorarea atmosferei politice.

„Nu cred că avem de-a face cu un curent anti-german în Timișoara, dar vedem că există forțe politice care nu agreează conviețuirea cu noi”, ne-a declarat Fernbach.

Antidotul cultural

Istoricul Lucian Boia vedea în alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte de țară o eliberare de prejudecățile naționalist-ortodoxiste moștenite din comunism, dar punea această alegere și pe seama etniei sale germane.

„În imaginarul românesc germanii inspiră mai puțină suspiciune și mai multă considerație decât alte etnii. Nu sunt neapărat iubiți, dar sunt în genere respectați”, afirmă Boia.

Deși ar fi putut fi o confirmare a perspectivei istoricului, cazul primarului german indică, dimpotrivă, o pierdere relativă a spiritului tolerant al Timișoarei.

Istoria culturală a locului include doi etnici germani laureați ai Premiului Nobel, care au studiat în acest oraș: scriitoarea Herta Müller și fizicianul Stefan Hell. Numele lor a fost inscripționat pe clădirea Liceului Lenau, liceu german unde au studiat. De altfel, în Timișoara există nu doar școală în limba germană, ci și teatru, facultate de actorie în germană.

În absența unor sondaje care să ofere un diagnostic corect, vocile xenofobe, șovine și naționalismul primitiv devin proeminente și inhibitorii pentru apărătorii valorilor europene.

Între 2 și 10 iunie Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest a organizat Festivalul de artele spectacolului germAct, „născut din dorința de a oferi un dar comunității timișorene” prin producții de teatru, concerte, proiecții, seri de poezie, evenimente studențești din spațiul de expresie germană.

Manifestarea consolidează convingerea că antidotul la discursul instigator la ură îl reprezintă cultura și cunoașterea reciprocă.

România de afară

Aproximativ 5,7 milioane de români au ales să emigreze, potrivit secretarului de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu, care citează datele Ministerului Afacerilor Externe.

Același oficial guvernamental a declarat însă că cel puţin 8 milioane de români s-ar afla în afara graniţelor ţării.

La o migrație de o asemenea amploare este de așteptat ca societatea să se schimbe și din punct de vedere al mentalității, nu numai financiar, din banii câștigați în afară.

Cât de mult s-a schimbat atitudinea societății față de străini? Experții consideră că exemplele pozitive nu vor fi auzite, ci - dimpotrivă - atenția se va îndrepta spre acele cazuri în care integrarea într-o altă țară nu s-a produs deloc sau parțial.

„Pentru foarte mulți români experiența de migrație a fost per total una de succes. Cei adaptați sau care au depășit cu mai mult succes dificultățile nu se aud atât de mult”, spune sociologul Barbu Mateescu.

„Desigur, există și oameni care au suferit foarte mult, în special psihologic. Nu este relevant, într-o discuție strict sociologică, câte din nemulțumirile lor sunt fundamentate pe lucruri autentice și câte sunt în principal rezultatul unor erori sau defecte personale”, mai spune el.

„Ce este relevant: acești oameni, odată întorși, suferă de două ori. Odată prin raportare la restul comunității și, în al doilea rând, prin raportare la propriul destin. Acești oameni se aud în societate, sunt activi politic, consumă mesaje care le răspund nemulțumirilor, livrează views și likes pe Facebook”, adaugă Mateescu.

Sociologul consideră că unele dintre aceste persoane sunt predispuse să dezvolte atitudini xenofobe: „Față de Vest, desigur. Față de imigranții ucraineni sau din alte regiuni ale globului, posibil. În cazul în care există o competiție pentru locuri de muncă, acest pericol există cu adevărat”.

Poate cel mai cunoscut caz de xenofobie din România ultimilor ani este cel de la Ditrău, din 2020, când în localitatea din județul Harghita, doi muncitori din Sri Lanka angajați la o brutărie au fost alungați din comunitatea multi etnică, deși în mod paradoxal patronii au găsit cu greu forță de muncă locală. Cazul extrem de mediatizat a devenit subiectul filmulului RMN, al lui Cristian Mungiu.

În aceste condiții, întrebat dacă și cum va acționa societatea românească în viitor, ca urmare a atitudinii față de străini, Barbu Mateescu răspunde că cel mai probabil românii vor vota forțe politice cu mesaje anti occidentale.

Cât de atractivă e România pentru străini?

Faptul că România nu are un număr mare de imigranți rezidă din faptul că țara noastră nu e la fel de atractivă pentru ei precum țările aflate mai la vest.

„Economia nu e comparabilă cu a altor țări, iar sistemele - educațional, de sănătate, de protecție socială și integrare - nu sunt îmbietoare”, spune Barbu Mateescu.

În plus, sociologul consideră că, pe termen lung, este „puțin probabil ca România să se confrunte cu o pondere masivă a imigranților în populația totală”.

Afirmațiile îi sunt întărite de statisticile transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări la solicitarea Europa Liberă.

Aproape 103.000 de cetățeni străini (non UE) aveau drept de ședere valid în România la nivelul lunii aprilie 2022. Numărul lor aproape că s-a dublat față de acum zece ani, iar o creștere importantă se observă abia în ultimii doi-trei ani.

După cum reiese din datele IGI, cei mai mulți dintre aceștia vin din Republica Moldova, Turcia și China, iar majoritatea sunt stabiliți în București, Ilfov și Constanța.

Aproximativ o treime au declarat că venit ca să muncească, pentru reîntregirea familiei și abia apoi pentru studii, mai arată datele transmise de Inspectoratul General pentru Imigrări.

În luna ianuarie a acestui an, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care permite firmelor să angajeze 100.000 de muncitori străini în 2022.

Creșterea este de patru ori față de anul trecut, când numărul muncitorilor din afara Uniunii Europene a fost de 25.000, iar solicitarea a venit din partea angajatorilor români care nu găsesc forță de muncă autohtonă.