Linkuri accesibilitate

Foștii ambasadori ai SUA pledează pentru includerea României în programul Visa Waiver


Diplomații americani spun că „România are un rol decisiv în apărarea și întărirea Flancului Estic al NATO, precum și în consolidarea stabilității și securității în întreaga regiune a Mării Negre”.
Diplomații americani spun că „România are un rol decisiv în apărarea și întărirea Flancului Estic al NATO, precum și în consolidarea stabilității și securității în întreaga regiune a Mării Negre”.

Toți foștii ambasadori ai SUA la București spun că Parteneriatul Strategic cu România, care aniversează luni 25 de ani de existență, este una „dintre cele mai solide alianțe ale SUA într-o regiune-cheie a Europei”.

„În urmă cu douăzeci și cinci de ani, Statele Unite și România au lansat Parteneriatul nostru Strategic. De atunci, am consolidat legăturile în materie de apărare, energie și cooperare economică. România nu are un prieten mai bun și împărtășim angajamentul de a respinge agresiunea Rusiei în regiune”, a scris secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, pe pagina sa de Twitter.

De asemenea, spun diplomații americani, „România are un rol decisiv în apărarea și întărirea Flancului Estic al NATO, precum și în consolidarea stabilității și securității în întreaga regiune a Mării Negre”.

Foștii ambasadori spun, de asemenea, că includerea României în programul Visa Waiver „ar constitui un amplificator puternic pentru toate dimensiunile Parteneriatului Strategic”, potrivit unui comunicat citat de G4Media și Hotnews.ro.

„România este astăzi unul dintre cei mai apropiați și mai capabili aliați ai SUA în Europa Centrală și de Est. Țara dumneavoastră oferă un exemplu în ceea ce privește promovarea valorilor democratice, drepturilor fundamentale ale omului, statului de drept și bunei guvernări”, spun cei opt diplomați într-un comunicat remis presei luni.

Toți foștii ambasadori ai SUA în România - de pe listă lipsește Alan Green Jr, care a murit în 2001 - invocă invazia Rusiei în Ucraina, care „amenință nu doar securitatea transatlantică, ci chiar fundamentele ordinii globale” și spun că „România a răspuns pe măsură acestei provocări, devenind un furnizor esențial de asistență civilă și militară pentru Ucraina.

Cei opt remarcă, totodată, România asigurarea tranzitului și a adăpostirea a peste 1,5 milioane de ucraineni dar și exportul prin portul românesc de la Marea Neagră a cerealelor din Ucraina, contribuind astfel la evitarea unei crize alimentare mondiale.

Parlamentarii au chiulit masiv de la ședința festivă prin care au fost marcați 25 de ani de Parteneriat Strategic cu SUA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:00 0:00

„România are un rol decisiv în apărarea și întărirea Flancului Estic al NATO, precum și în consolidarea stabilității și securității în întreaga regiune a Mării Negre. Parteneriatul nostru de succes în domeniul securității include găzduirea de forțe americane și de facilități-cheie, precum sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore. Angajamentul ferm al României față de principiul apărării comune a fost recent din nou evidențiat de decizia de creștere a cheltuielilor naționale pentru apărare la 2,5% din PIB, care vă poziționează drept unul dintre contributorii majori la bugetul NATO”, se mai spune în scrisoarea celor opt diplomați.

Pe măsură ce România va continua să investească în propriile capabilități, „va avea potențialul să devină unul dintre principalii furnizorii de securitate din regiune și din întreaga Alianță Nord-Atlantică”, arată aceștia.

Pe parcursul a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic în 1997, România „s-a dovedit a fi un aliat de încredere și un prieten adevărat. De-a lungul timpului, peste 30.000 de militari români au luptat alături de forțele americane în unele dintre cele mai dificile teatre de operații din lume. România și-a demonstrat hotărârea și calitățile de lider pe subiecte critice precum energia și schimbările climatice, siguranța rețelelor 5G și securitatea cibernetică. A fost un campion al promovării cooperării, securității și dezvoltării la nivel regional, prin formate precum Inițiativa Celor Trei Mări sau București 9”, arată diplomații.

Cu toate acestea, deși nivelul cooperării economice bilaterale a crescut în mod constant, „apreciem că acesta nu și-a atins încă adevăratul potențial.”

Sunt necesare eforturi și spirit de inițiativă de ambele părți pentru a crește volumul comerțului și investițiilor și pentru a valorifica avantajele României ca membru al Uniunii Europene, „centru economic regional în plină ascensiune și verigă puternică în lanțuri internaționale de aprovizionare sigure.”

Investitorii americani ar trebui încurajați să descopere România, spun foștii ambasadori.

Totodată ei vorbesc de statutul de „partener natural al SUA” pe care România îl deține prin „mixul energetic diversificate resursele proprii și profilul regional” al țării, care fac din energie una din „dimensiunile principale ale Parteneriatului Strategic al SUA-România”, într-un sector „cu valoare deopotrivă economică și strategică.”

Cooperarea româno-americană poate aduce o contribuție decisivă la diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare, aspect critic pentru securitatea energetică a Europei, spun diplomații, care fac referire explicită la proiectul instalării reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România.

Și schimburile educaționale și proiectele de cercetare sunt esențiale pentru un parteneriat orientat către viitor, arată diplomații.

„Programul Fulbright rămâne pilonul central al cooperării bilaterale în domeniul academic, dar mult mai mult poate și trebuie făcut pentru a aduce laolaltă incredibilele resurse de inteligență, talent și creativitate ale popoarelor noastre. Universitățile și institutele de cercetare din România trebuie încurajate și susținute să dezvolte parteneriate pe termen lung cu instituțiile similare din SUA.”

La același nivel, este invocat și programul Visa Waiver.

„Includerea României în programul Visa Waiver ar constitui un amplificator puternic pentru toate dimensiunile Parteneriatului Strategic. Ar stimula comerțul, turismul, schimburile educaționale, precum și relațiile umane care reprezintă temelia prieteniei româno-americane.”

„Guvernele noastre trebuie să continue să lucreze împreună pentru a progresa către îndeplinirea cerințelor de admitere a României în acest program”, spun la unison toți foștii ambasadori ai SUA în România.

Ei fac un apel la o implicare mai activă a societății civile și mediului de afaceri și la mai multă comunicare cu publicul, sub forma unor campanii de informare și educare, precum și de cooperare mai strânsă cu toți actorii implicați, inclusiv societatea civilă și mediul de afaceri.

„Parteneriatul Strategic cu România s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune investiții ale SUA în Europa și suntem cu toții mândri că am fost parte a acestei povești de succes. Amploarea și profunzimea Parteneriatului, alături de numeroasele sale rezultate pozitive, scot în evidență atât compatibilitatea dintre țările noastre, precum și beneficiile reciproce pentru SUA și România.

În același timp, considerăm că Parteneriatul a ajutat la construirea unei Românii puternice și prospere. Iar această Românie puternică și prosperă s-a dovedit a fi vitală pentru asigurarea securității, valorilor democratice și dezvoltării economice sustenabile în întreg spațiul transatlantic.

Cu această imagine în față vă transmitem, dragi prieteni români, felicitări din toată inima cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România și ne exprimăm speranța că veți continua să demonstrați leadership, curaj și viziune și că veți găsi întotdeauna noi căi de a dezvolta prietenia și cooperarea dintre marile noastre națiuni.

Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite!”, spun în finalul comunicatului cei opt foști ambasadori ai SUA în România.

Aceștia sunt: Alfred H. Moses - ambasador al SUA în România între anii 1994-1997, James Carew Rosapepe - ambasador al SUA în România 1997-2001, Michael E. Guest - ambasador al SUA în România 2001-2004, Jack Dyer Crouch II - ambasador al SUA în România 2004-2005, Nicholas F. Taubman - ambasador al SUA în România 2005-2008, Mark Gitenstein ambasador al SUA în România 2009-2012, Hans G. Klemm - ambasador al SUA în România 2015-2019 și Adrian Zuckerman - ambasador al SUA în România între 2019-2021.

Și Ministerul Afacerilor Externe a salutat aniversarea, la 11 iulie 2022, a 25 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România și Statele Unite ale Americii, cu ocazia vizitei la București a Președintelui american William J. Clinton.

„Convenit într-o etapă a istoriei României în care eforturile de integrare în comunitatea de securitate și valori euroatlantice dobândeau consistență, Parteneriatul Strategic cu SUA a constituit un cadru eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative. Încă de la lansarea sa, Parteneriatul Strategic cu SUA a reprezentat un reper esențial al politicii externe românești, devenind unul dintre pilonii de bază ai acesteia, la care s-au adăugat ulterior apartenența la Alianța Nord-Atlantică și la Uniunea Europeană și consolidarea rolului țării noastre în cadrul acestor organizații esențiale pentru noi”, transmite MAE român.

XS
SM
MD
LG