SUA se gândesc serios să declare Rusia drept stat sponsor al terorismului
Ambasadorul SUA la Kiev a declarat pentru Europa Liberă că se ia serios în considerare ca Rusia să fie declarată stat sponsor al terorismului din cauza acțiunilor din Ucraina.
„În ceea ce privește desemnarea Rusiei ca stat sponsor al terorismului, analizăm această chestiune, trebuie analizată cu atenție în conformitate cu legislația americană... Folosim toate mijloacele disponibile, inclusiv multe care s-ar aplica unei țări care este un astfel de sponsor. Cu toate acestea, luăm în serios și un astfel de anunț. Și vom continua să tragem Rusia la răspundere în conformitate cu legea noastră”, a spus Bridget Brink.
Lavrov promite din nou: Se vor relua exporturile de cereale din Ucraina
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, aflat în vizită în Egipt, a ţinut duminică să-i asigure pe partenerii săi egipteni după acordul asupra „culoarelor securizate" pentru exporturile de grâne din Ucraina şi Rusia care trebuie să îndepărteze riscurile insecurităţii alimentare, în special în Africa, potrivit AFP, citat de Agerpres
Declaraţia sa intervine la o zi după ce armata rusă a bombardat oraşul-port Odesa, care are un rol cheie în reluarea exporturilor de cereale ucrainene.
„Am confirmat angajamentul exportatorilor ruşi de produse cerealiere de a-şi respecta toate obligaţiile", a declarat Serghei Lavrov într-o conferinţă de presă, după convorbiri cu omologul său egiptean Sameh Shoukry.
„Preşedintele Vladimir Putin a subliniat de asemenea aceasta în cursul unei recente discuţii telefonice cu preşedintele egiptean (Abdel Fattah) al-Sissi", a spus în continuare Lavrov, care urmează să viziteze de asemenea săptămâna viitoare Uganda, Etiopia şi Congo.
Acordul semnat vineri la Istanbul între Rusia şi Ucraina, sub egida ONU, prevede instituirea unor "culoare securizate" cu scopul de a permite circulaţia în Marea Neagră a navelor comerciale, pe care Moscova şi Kievul se angajează să nu le atace.
Rusia a recunoscut că a bombardat Odesa la o zi după încheierea Acordului de la Istanbul, deși în prima fază negase orice implicare.
Doi americani, un canadian şi un cetăţean suedez au fost ucişi în Ucraina
Doi americani, un cetăţean canadian şi un cetăţean suedez au fost ucişi săptămâna aceasta, când un tanc rusesc a deschis focul asupra lor în timpul unei bătălii de o oră pe linia frontului în regiunea estică Doneţk, a confirmat comandantul lor în exclusivitate pentru POLITICO.
Ruslan Miroshnichenko, comandantul luptătorilor străini, a declarat, sâmbătă, că americanii uciși au fost Luke „Skywalker” Lucyszyn și Bryan Young. El a spus că au fost uciși alături de Emile-Antoine Roy-Sirois din Canada și Edvard Selander Patrignani din Suedia pe 18 iulie.
Bărbații făceau parte dintr-o forță de operațiuni speciale din cadrul Apărării Teritoriale a Forțelor Armate ale Ucrainei, a spus Miroșnicenko. Unitatea lor are sediul în apropiere de Siversk, un oraș din estul regiunii Donețk, unde Rusia se află în ofensivă.
În încercarea de a încetini ofensiva Rusiei, luptătorii străini au fost dislocați în satul Hrihorivka, la două mile nord-vest de Siversk. Acolo, a spus Miroshnichenko, „băieții au fost însărcinați să-și ia pozițiile de tragere” și să curețe o râpă unde forțele ruse lucrau pentru a traversa un râu.
„Au făcut-o cu succes. Dar la sfârșitul misiunii, ei au fost prinși în ambuscadă de tancuri rusești”, a spus Miroșnichenko. „Primul obuz l-a rănit pe Luke. Trei tipi, Edward, Emile și Bryan, au încercat imediat să-l ajute pe Luke, să-i acorde primul ajutor și să-l evacueze din acest loc. Apoi a doua obuz i-a ucis pe toți.”
Rusia recunoaște că a bombardat Odesa
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a declarat că rachete ruseşti au distrus sâmbătă infrastructuri militare în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene, citată de AFP.
„Rachete Kalibr au distrus infrastructuri militare din portul Odesa, printr-o lovitură de înaltă precizie", a scris ea pe contul său de Telegram, ca răspuns la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că aceste lovituri au distrus posibilitatea unui dialog sau a unei înţelegeri cu Moscova.
Washingtonul, Londra, UE și ONU au condamnat bombardarea portului Odesa, la o zi după ce la Istanbul s-a semnat acordul pentru exportul cerealelor din Ucraina.
Oficialii de la Kiev l-au acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că "scuipă în faţă" ONU şi Turcia şi compromite punerea în aplicare a acordului semnat vineri în legătură cu reluarea exporturilor de cereale blocate de conflict.
Un parlamentar britanic a susținut că Rusia a păcălit comunitatea internațională prin Acordul semnat la Istanbul, iar ministrul de Externe britanic a afirmat că Occidentul nu poate avea încredere în angajamentele luate de președintele Putin.