Când Mihail Gorbaciov a preluat puterea la Moscova, viața din România era printre cele mai grele din întreg lagărul comunist. Poporul român privea cu speranță către reformele anunțate de Gorbaciov, însă familia Ceaușescu avea alte planuri de reformare a socialismului.

Venirea la putere în Uniunea Sovietică a lui Mihail Gorbaciov l-a găsit pe dictatorul Nicolae Ceaușescu într-o situație complicată atât pe plan extern, cât și în țară. Favorit odinioară al Vestului pentru deschiderea față de statele occidentale dar, mai ales, pentru opoziția față de Moscova, Ceaușescu căzuse la mijlocul anilor ’80 în dizgrație.

Pe plan intern, marota plății integrale a datoriei externe a României a dus la o degradare continuă a nivelului de trai. Vitrinele magazinelor alimentare erau din ce în ce mai goale, casele tot mai reci și întunecate, libertatea de exprimare – libertatea în sine – un moft.

Românii trăiau din ce în ce mai greu, iar acest fapt era știut și în marile cancelarii occidentale, dar și la Moscova.

Din acest context cenușiu, care cuprinsese toate straturile societății românești, a apărut speranța schimbării odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov.

Muncitori, intelectuali, ba chiar și unii foști oficiali comuniști vedeau în noul lider de la Kremlin și în promisiunile reformatoare ale acestuia oportunitatea schimbării status quo-ului de atunci.

Cu mențiunea că, pentru comuniști, schimbarea nu însemna înlocuirea sistemului socialist, ci întoarcerea acestuia către valorile marxist-leniniste, în care Partidul, și nu o persoană sau o familie controlează puterea, cum se întâmpla în România.

Reformele lui Gorbaciov

Născut într-o familie de țărani din sud-vestul Rusiei, Mihail Gorbaciov a devenit secretar general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică pe 11 martie 1985.

Gorbaciov a preluat o țară cu economia șubredă și un sistem administrativ măcinat în toate eșaloanele sale de corupție. Uniunea Sovietică pierduse lupta cu Vestul, chiar dacă, la acea vreme, acest lucru nu era clar pentru niciuna dintre părți.

O descriere perfectă a situației URSS de la acel moment avea să o facă Gorbaciov însuși: „S-a întâmplat ceva, la prima vedere inexplicabil. Ţara începea să piardă momentul. Eşecurile economice au devenit mai frecvente. Dificultăţile au început să se acumuleze şi să se accentueze; a început să apară stagnarea în viaţa societăţii. Toate acestea s-au întâmplat într-o vreme când revoluţia ştiinţifică şi tehnica deschideau noi perspective pentru progresul economic şi social.”

Așa au apărut „glasnost” și „perestroika”. Nemulțumit de modul în care arăta societatea sovietică, noul secretar general al Partidului Comunist a propus un set de reforme menit să reconstruiască Uniunea Sovietică, să ajute economia, să democratize aparatul de stat și să permită libertatea cuvântului.

Cum au fost văzute de la București politicile lui Gorbaciov

Statele occidentale, SUA în primul rând, au fost încântate de vântul schimbării care începuse să bată dinspre Moscova. Iar unele țări conduse de partide comuniste, precum Polonia și Ungaria – chiar și Cehoslovacia – nu doar că s-au arătat încântate de noua linie trasată de Moscova, dar au și început să preia o parte dintre măsurile lui Gorbaciov.

Acest lucru nu s-a întâmplat însă și la București. Alături de Republica Democrată Germană, regimul politic român s-a opus din capul locului reformelor propuse de Gorbaciov.

Istoricul Cosmin Popa spune că ideile noului lider de la Kremlin au fost privite în România prin două perspective. Cea a familiei Ceaușescu, care se opunea, și cea a populației, care spera în schimbare.

„Auzind din ce în ce mai multe despre transparență, democrație, concilierea socialismului cu valorile umane general valabile, sigur că toată lumea spera că va avea loc o contagiune a liberalismului dinspre Uniunea Sovietică spre România lui Ceaușescu, care se clădise tocmai pe această idee a rezistenței în fața presiunii sovietice”, ne-a spus Cosmin Popa.

Românii aveau acces la știrile dinspre Uniunea Sovietică nu doar prn intermediului Europei Libere sau a Vocii Americii, ci și prin intermediul presei sovietice disponibilă în România sau, în cazul celor din sudul țării, prin intermediul emisiunilor televiziunii bulgare.

Un rol important în diseminarea informaţiilor l-a avut și Radio Moscova. Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc de la Radio Europa Liberă, constata la acea vreme că „spaţiul acordat de radio Moscova emisiunilor în limba română s-a mărit, iar numărul ştirilor difuzate de mai multe ori pe zi, inclusiv despre România, s-a multiplicat”.

Ceaușescu s-a împotrivit schimbării de la bun început. Un prim contact dintre dictatorul român și Mihail Gorbaciov a avut loc în 1985, la Moscova, în cadrul unei întâlniri a țărilor membre ale Pactului de la Varșovia.

Atunci, Ceaușescu i-a spus lui Gorbaciov că România a întreprins deja o serie de reforme prin care intenționa să optimizeze socialismul și că acestea ar putea fi un model pentru programul de reformă al lui Gorbaciov, spune istoricul Cosmin Popa.

Istoricul spune că Mihail Gorbaciov avea să încerce, ulterior, să se apropie de familia Ceaușescu în așa fel încât reformele sale să cuprindă și România, însă fără folos.

Cosmin Popa dă un exemplu: „Venirea lui Gorbaciov la putere a însemnat și un semn de recunoaștere a pretențiilor științifice ale Elenei Ceaușescu, marcată de apariția în limba rusă a uneia dintre cărțile pe care Elena Ceaușescu pretindea că le-a scris. Au avut loc și niște întâlniri cu academicieni sovietici, cu Elena Ceaușescu în calitatea sa de președinte a Comitetului de stat pentru știință și tehnologie și așa mai departe. Aceasta venea în completarea intențiilor lui Gorbaciov de a plăti un oarecare preț pentru normalizarea relațiilor cu România lui Ceaușescu”.

Mihail Gorbaciov a vizitat pentru prima dată România în calitate de lider al URSS în 1987. Liderul sovietic era deja la acel moment în grațiile Occidentului pentru mesajul său de încheiere a Războiului Rece.

Gorbaciov a stat la București între 25 – 27 mai 1987. A fost o vizită tratată cu mare atenție de autoritățile române, în special de Securitate, care a vrut să evite incidentele de orice fel.

„Mesteacănul 87”, cum a fost numită operațiunea Securității cu ocazia vizitei lui Gorbaciov la București, a acordat o atenție deosebită persoanelor „pretabile la acțiuni de dezordine ori penetrare a dispozitivului de securitate și gardă”.

Erau nominalizați, printre alții, scriitorul Dan Deșliu, regizorul Mircea Daneliuc, inginerul Iuliana Sprâncenatu sau scriitoarea Florica Mitroi. (Sursa: Historia).

Din notele întocmite în acea perioadă de Securitate reiese că anumite grupuri ale societății românești, în special intelectualii, sperau ca proiectul reformist din URSS să fie preluat și în România, iar Gorbaciov să pună presiune pe Ceaușescu în acest sens.

O notă informativă relevă o discuție între foștii ambasadori Corneliu Bogdan și Silviu Brucan, care concluzionau că „marea şansă de reuşită a lui Gorbaciov rezidă din faptul că el este efectiv sprijinit de toate uniunile de creaţie, scriitori, artişti, academicieni, deci, majoritatea intelectualilor sovietici sunt de partea lui în aplicarea programului”.

La București, liderul sovietic a putut vedea cu ochii lui realitatea dură în care trăiau oamenii din Capitala României, în ciuda cosmetizării realității pusă în scenă de aparatul de partid.

În raportul prezentat partidului de liderul sovietic după călătoria în România, Gorbaciov scria că „situația oamenilor este foarte dificilă. Consumul de carne pe cap de locuitor este de 10 kilograme pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Există lipsuri constante de energie, căldură, produse alimentare, bunuri de larg consum”.

„Iar Ceaușescu mi-a spus, în tot acest timp, că a realizat deja totul”, continua secretarul general din URSS. „Îl priveam și mă simțeam ca un prost. El are deja totul planificat în termeni de ‘democrație’, alegeri libere și cooperarea colectivelor de muncă.”

„Demnitatea umană nu are absolut nicio valoare. Nu am putut avea o conversație normală cu nimeni, nicăieri: nici pe stradă, nici la fabrica pe care am vizitat-o. Scandau într-una ‘Ceaușescu-Gorbaciov!’ „Gorbaciov-Ceaușescu!” – până îți exploda capul. Am fost dus la un magazin și într-o piață. Peste tot, vitrine. Oamenii spun că, după ce am plecat, masele s-au grăbit să apuce marfa”, a mai scris Gorbaciov.

O remarcă relevantă pentru modul în care autoritățile de la București priveau „glasnost” și „perestroika”, din același raport al lui Gorbaciov, este următoarea:

„Ceaușescu a fost teribil de jignit când am vorbit public despre glasnost, despre perestroika, când mi-am permis să vorbesc concret despre ceea ce facem noi, în URSS. Asta l-a enervat la culme”.

Gorbaciov îl văzuse pe Ceaușescu ca fiind „incredibil de obraznic”, un șef de stat cu excese de grandomanie și superioritate. „Siguranța și lauda de sine sunt pur și simplu monumentale, comparabile doar cu încercările sale de a da lecții tuturor și de a-i admonesta pe toți”, îl prezenta Gorbaciov pe dictatorul român comuniștilor de la Moscova.

Istoricul Cosmin Popa spune că, în ciuda așteptărilor unora, până la urmă, vizita din ’87 a lui Gorbaciov în România nu a schimbat nimic pe axa Moscova – București.

„Efectul a fost nul din punct de vedere al politicilor urmate de Ceaușescu. Practic, a fost ceea ce comunicatele vremii numeau o întâlnire tovărășească în care s-au exprimat păreri – a se citi păreri divergente – iar cele cele două părți au convenit că sunt în total dezacord cu privire la modalitățile de reformare a comunismului, Ceaușescu rămânând pe o platformă conservatoare.”

Ceaușescu avea să fie mai degrabă influențat de ceea ce avea să urmeze în Polonia și Ungaria, acolo unde destrămarea celor două regimuri comuniste l-a determinat să renunțe la un soi de relaxare a politicilor economice pe care le anunțase apropiaților la începutul anului 1989, mai spune istoricul român.

Ce a urmat după decembrie ’89?

Mihail Gorbaciov a mai vizitat o dată România în calitate de șef de stat, în 1989. La acel moment, era deja clar pentru toată lumea că Ceaușescu și regimul pe care îl conducea nu avea nici cea mai mică intenție să aplice „perestroika” sau „glasnost” în România.

Iată ce spunea Nicolae Ceaușescu, într-un interviu acordat unei publicații iugoslave:

„Înţelegem că sistemele de conducere a activităţii economice trebuie să fie îmbunătăţite, dar societatea trebuie să meargă înainte, nu înapoi; să se întoarcă la formele capitaliste de proprietate sau de conducere a economiei nu înseamnă nici îmbunătăţire, nici progres”.

În decembrie 1989, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a căzut. Dictatorul și soția sau au fost împușcați după un proces mascaradă ce a avut loc la Târgoviște, în prima zi de Crăciun, iar puterea din România era preluată de un fost comunist, cu studii realizate la Moscova.

Ion Iliescu s-a raportat la URSS-ul condus încă la începutul deceniului ’90 de Mihail Gorbaciov ca la o entitate statală care avea să dăinuie vremurilor. „Și nu era singurul”, subliniază istoricul Cosmin Popa, care arată că și în Occident sentimentul că Uniunea Sovietică va supraviețui pe termen lung era larg răspândit.

„Nu doar Ion Iliescu și-a dorit să transforme România într-o variantă mai liberalizată și mai occidentală a socialismului cu față umană a lui Brejnev. La vremea respectivă, toate țările importante occidentale, începând cu Statele Unite ale Americii, plecau de la premisa unei existențe pe termen lung a Uniunii Sovietice și, pe cale de consecință, de menținere a tuturor structurilor care legau Uniunea Sovietică de toate celelalte state de Europa Occidentală”, spune Cosmin Popa.

Acesta spune că, în ultimele luni de existență a Uniunii Sovietice, regimul de la București a continuat să fie unul dintre cele mai conservatoare dintre toate statele din lagărul comunist.

„Rămâne de văzut în ce măsură atitudinea politică a lui Ion Iliescu era una dictată de viziunile sale sau pur și simplu de incapacitatea intelectuală de a vedea încotro se îndreaptă vremurile”, subliniază Popa.

Într-un mesaj scris pe blogul personal, fostul președinte român spune că, la acea vreme, Europa de est avea nevoie urgentă de schimbare, iar sistemul socialist trebuia reformat.

„Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat.”

Iliescu a amintit și de relația României cu URSS-ul condus de Mihail Gorbaciov: „Nu pot spune că relațiile României cu URSS, înainte și după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat”.

Ion Iliescu este judecat în prezent pentru genocid pentru implicarea pe care a avut-o în Revoluția Română din 1989.