Vladimir Putin a declarat că Occidentul vrea să „slăbească, să divizeze și să distrugă Rusia” și din acest motiv a semnat ordinul de chemare a rezerviștilor la lupte.
„Doar cetățenii care se află în prezent în rezervă și, mai ales, cei care au servit în forțele armate, au anumite specialități militare și experiență relevantă, vor fi supuși la recrutare”, a declarat Putin, potrivit BBC.
El a mai susținut că Occidentul „spune deschis că a destrămat URSS în 1991, iar acum este momentul să facă același lucru cu Rusia”.
„Pentru a apăra țara și poporul, vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a completat președintele rus.
Decretul prevede ca mobilizarea militară parțială să înceapă chiar de miercuri. „Mobilizarea începe astăzi”, a subliniat președintele rus.
În plus, președintele rus a prelungit contractele tuturor soldaților care luptă în Ucraina până la sfârșitul perioadei de mobilizare parțială.
Ulterior, ministrul rus al Apărării a explicat ce presupune mobilizarea parțială. Serghei Șoigu a declarat că Rusia dispune de „resurse uriașe”: 25 de milioane de oameni, dintre care 300.000 de rezerviști vor fi chemați la datorie.
Putin amenință Ucraina cu arme nucleare, dacă luptă pentru teritoriile anexate
Putin a adăugat că „obiectivele principale ale operațiunii militare speciale rămân neschimbate” de eliberare a Donbasului.
„Republica Populară Luhansk a fost complet eliberată, iar Republica Populară Donețk a fost parțial eliberată”, a declarat el.
De asemenea, Vladimir Putin a spus că va susține referendumurile din cele patru regiuni ucrainene, chiar dacă sunt ocupate parțial de armata rusă.
„Rusia nu poate renunța ca oamenii apropiați ei să fie sfâșiați de călăi și să nu răspundă dorinței lor de a-și determina propria soartă”, a spus Putin.
Liderul rus a acuzat Occidentul de „șantaj nuclear” împotriva Rusiei și a amenințat totodată cu un răspuns nuclear dacă Ucraina va continua să încerce să revendice teritorii care urmează să organizeze referendumuri și pe care el le consideră ca fiind „din punct de vedere istoric” ale Rusiei.
„Avem multe arme. (...) Nu este o cacealma”, a spus el, precizând că a dat instrucțiuni pentru a crește volumul de producție al complexului militar-industrial.
Declarația lui Putin despre amenințarea nucleară:
„Șantajul nuclear a mai fost folosit. Vorbim nu numai despre bombardarea centralei nucleare din Zaporojie - încurajată de Occident - care amenință să provoace o catastrofă nucleară, ci și despre declarațiile unor înalți reprezentanți ai țărilor NATO cu privire la posibilitatea și permisibilitatea utilizării armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei: arme nucleare.
Aș dori să le reamintesc celor care fac astfel de declarații despre Rusia că și țara noastră posedă diverse mijloace de distrugere, iar în unele cazuri acestea sunt mai moderne decât cele ale țărilor NATO. Atunci când integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, noi, desigur, vom folosi toate mijloacele de care dispunem pentru a proteja Rusia și poporul nostru.
Aceasta nu este o cacealma. Iar cei care încearcă să ne șantajeze cu arme nucleare ar trebui să știe că girueta se poate întoarce și îndrepta spre ei”.
„Mobilizarea” și „legea marțială” apar în legislația rusă
Discursul președintelui rus a venit după ce, marți, Duma de Stat a Rusiei a anunțat că înăsprirea pedepselor pentru dezertarea din armată sau pentru abandonarea echipamentului militar pe front.
Noul proiect de lege stabilește o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani pentru orice formă de opunere legată de serviciul militar sau de încălcare a unui ordin militar oficial, implicând violența sau amenințarea cu violența, în timpul perioadei de mobilizare sau de lege marțială.
Separat, deputații și senatorii din Duma de Stat au pregătit amendamente la Codul Penal al Federației Ruse, prin care au introdus conceptele de „mobilizare” și „lege marțială”.
De asemenea, aceștia au propus introducerea răspunderii cu până la cinci ani de închisoare pentru distrugerea sau deteriorarea din neglijență a armelor și a echipamentelor militare pe timp de război, a relatat agenția de știri rusă RIA Novosti, citată de CNN.
Anunțul lui Putin a venit după ce oficialii pro-ruși din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie au anunțat marți seară că vor organiza referendumuri pentru alipirea teritoriilor ocupate din sudul și estul țării la Rusia.
Statele Unite și aliații săi din NATO au spus că nu vor recunoaște niciodată rezultatul referendumurilor. Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a transmis că Statele Unite vor susține în continuare Ucraina în lupta împotriva armatei ruse.
„Dacă acest lucru se va întâmpla, Statele Unite nu vor recunoaște niciodată pretențiile Rusiei asupra oricăror părți din teritoriul Ucrainei care au fost anexate. Nu vom recunoaște niciodată acest teritoriu ca fiind altceva decât parte din Ucraina. Respingem fără echivoc acțiunile Rusiei”, a declarat Sullivan.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a îndemnat Rusia să returneze Kievului teritoriile ocupate din sudul și estul Ucrainei.
„(Locuitorii Crimeei, n.r.) sunt în același timp și urmașii noștri, oamenii care trăiesc acolo. Dacă (rușii, n.r.) ar face acest pas înainte, dacă ar părăsi (Crimeea, n.r.), ar ușura și viața tătarilor din Crimeea și Ucraina. Este ceea ce am spus întotdeauna”, a declarat Erdogan în timpul unei emisiuni difuzate de canalul de teliviziune american PBS.