Linkuri accesibilitate

Universitatea Babeș-Bolyai analizează teza ministrului Lucian Bode în urma acuzațiilor de plagiat


Lucian Bode a spus zilele trecute că îi va da în judecată pe cei care îl acuză că „și-a dosit” teza de doctorat.
Lucian Bode a spus zilele trecute că îi va da în judecată pe cei care îl acuză că „și-a dosit” teza de doctorat.

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca analizează teza de doctorat a ministrului Lucian Bode. Uniunea Salvați România (USR) a publicat, luni, un document în care arată că pasaje întregi din lucrare ar fi fost traduse de pe internet.

Rectorul UBB Daniel David a spus pentru Europa Liberă că o comisie de la universitate începuse deja analiza lucrării de doctorat. „Aștept să văd rezultatul analizei UBB, care deja a demarat și care probabil ar trebuie să analizeze și să verifice și aceste informații publice”, susține Daniel David.

Precizările UBB, AICI.

În 2018, ministrul Lucian Bode a primit titlul de doctor de la Universitatea Babeș-Bolyai, unde a susținut lucrarea cu titlul „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI”.

USR arată într-un comunicat de presă că a terminat de transcris teza de doctorat a lui Lucian Bode, iar verificarea lucrării arată că ministrul de Interne ar fi tradus și copiat cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia.

Cristian Ghinea, cel care a inițiat transcrierea tezei ministrului, aflată la Biblioteca Națională, arată că analiza lucrării indică „exemple de plagiat de pe Wikipedia, cu nici o sursă indicată, nici cu citat nici cu trimitere spre bibliografie”. În plus, lucrarea cuprinde preluări care se regăsesc în introducerile de pe Google ale unor articole academice, arată USR.

Reprezentanții USR spun că au folosit două softuri diferite pentru detectarea plagiatului, însă nu au terminat de analizat lucrarea. Într-un raport cu concluziile parțiale, USR arată că „Lucian Bode preia traducând texte întregi din alți autori și nu indică nicăieri ce a scris el și ce au scris cei menționați. Aceasta este o formă leneșă de a scrie un text și este un plagiat”. Exemple cu pasaje publicate față în față, AICI:

„Ar fi mai ușor ca Lucian Bode sau coordonatorul său de doctorat să indice ce anume e scris de autorul tezei, pentru că exercițiul invers, cel normal potrivit oricăror norme academice de citare – anume a indica ce e preluat – e cu totul eșuat în acest caz. Practic, teza este o compilație de traduceri din surse deschise, cele mai multe introduceri ale unor articole academice unde s-a lungit evident fraza prin schimbări de topică – foarte probabil și pentru a scădea gradul de similitudine din softurile antiplagiat”, a declarat Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR.

USR publică teza integrală de doctorat a lui Lucian Bode, AICI.

Europa Liberă a cerut un punct de vedere ministrului Lucian Bode cu privire la acuzațiile de plagiat care i se aduc, dar până la publicarea acestui articol nu a primit niciun răspuns.

Săptămânile trecute, teza de doctorat a ministrului Lucian Bode a fost subiect de dispută între jurnalista Emilia Șercan și directorul Bibilotecii Naționale, Adrian Cioroianu. Emilia Șercan a spus atunci că lucrarea de doctorat poate fi consultată doar în format digital, fără a putea fi copiată.

În urma informațiilor date de Emilia Șercan, USR a început să o copieze de mână. Însă, după ce partidul de opoziție a început demersul, Emilia Șercan a anunțat că refuză să analizeze teza de doctorat transcrisă de USR. Ea a spus că atunci când se va hotărî să analizeze teza lui Lucian Bode o va face singură.

După contrele privind teza de doctorat a lui Lucian Bode, USR l-a invitat în Parlament pe directorul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, ca să dea explicații pentru blocarea accesului la tezele de doctorat.

Discuțiile privind lucrarea sa de doctorat au apărut după ce Lucian Bode a declarat la Digi24 că teza lui poate fi consultată la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj şi la Biblioteca Națională a României. Ministrul de Interne a spus că îi va da în judecată pe cei care vor mai afirma că şi-ar fi secretizat teza.

„Este o aberație să afirmi așa ceva, că o lucrare susținută public în 2018 poate fi secretizată în România. Totul a pornit de la un titlu pe care un jurnalist l-a dat unui articol care, pe fond, era absolut corect și prezenta cronologia susținerii tezei de doctorat dar titlul era 'Bode și-a secretizat teza de doctorat'. Demontez această minciună public”, a declarat Bode în emisiunea lui Cosmin Prelipceanu de la Digi24.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG