Vasile Dîncu ar fi trebuit să participe marți la festivitățile din Parcul Carol I, acolo unde au fost membrii Guvernului și președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului a declarat cu această ocazie că „traversăm o perioadă marcată de o accentuată incertitudine, iar efectele acestor provocări complexe ne afectează și viața de zi cu zi”.
„Direcția noastră este clară: rămânem uniți și hotărâți, ancorați în valorile și simbolurile care ne definesc și ne dau putere ca națiune, și întărim cooperarea cu aliații și partenerii noștri”, a mai spus Klaus Iohannis, reiterând angajamentul României de a aloca 2,5% din PIB pentru Apărare începând de anul viitor.
Declarațiile președintelui au făcut o trimitere indirectă la situația de la Ministerul Apărării, care a rămas fără șef cu o zi înainte de ziua Armatei Române.
Expertul în securitate națională Hari Bucur-Marcu nu pune demisia pe seama coincidențelor temporale, ci spune că era o problemă care trebuia rezolvată, asta și pentru că Vasile Dîncu era un om cu păreri personale puternice, necorectate în partid, iar uneori le exprima și în calitate de ministru al Apărării, fără ca acest lucru să fie nevoie.
Analistul a mai spus în discuția cu Europa Liberă că Vasile Dîncu a confundat partidul, unde lăsa impresia că este un fel de guru, cu Guvernul, unde era nevoie de o strategie comună de comunicare privind războiul din Ucraina.
Europa Liberă: Care credeți că sunt motivele demisiei, o chestiune de imagine, reprezenta dumnealui o vulnerabilitate sau sunt jocuri de politică internă?
Hari Bucur-Marcu: Miniștrii apărării naționale de la Oprea Gabriel încoace, toți au avut caracteristica asta - mai puțin Dobrițoiu, care a fost primul după Oprea - au avut caracteristica asta de a fi parte a unui consorțiu de securitate cu totul informal, adică n-a fost un grup de oameni care să fi crescut în domeniu deși era obligatoriu ca cei care ocupă funcția politică să aibă la bază.
Domnul Dîncu face parte din faimoasa Academie de Științe ale Securității Naționale, creată de Oprea și de George Maior. Acestei academii președintele Iohannis i-a dat girul său complet, pentru că prin prima strategie de apărare națională pe care a emis-o el s-a dus și le-a mulțumit celor de la această academie.
Ei bine, or fi ceva tesiuni între timp între ei, dar este clar că domnul Dîncu a ajuns ministrul Apărării Naționale deoarece face parte din acest consorțiu și care este de asemenea agreat de către președintele Iohannis. Mai departe, dacă s-au certat între ei, deja astea sunt lucruri minore.
Realitatea este că domnul Dîncu, cât timp a fost ministru, nici măcar o singură dată n-a pomenit care este politica națională de apărare, ce elemente de politică apar odată cu conflictul din Ucraina în domeniul extern, ce intenție are Guvernul actual apropo de apărarea națională a României, mai ales în contextul amenințărilor directe pe care Federația Rusă le-a făcut la adresa României, inclusiv amenințarea cu arme de distrugere în masă.
Domnia sa niciodată nu s-a pronunțat, nu ca părere personală a omului de pe stradă, ci a ministru al Apărării, ca membru al CSAT. El a preferat să vorbească ca și cum l-ar fi întrebat cineva pentru că e profesor la nu știu ce facultate sau că-l știe lumea de pe stradă, nu în ideea în care este ministrul Apărării și membru în Consiliul Nord-Atlantic întrunit la nivelul miniștrilor, o funcție foarte serioasă.
Pe de altă parte, el este victima, cel puțin în citirea mea, el este victima faptului că autoritățile românești refuză să instituie oficial comunicarea de criză și comunicarea de conflict, care se bazează pe strategii de comunicare. Dacă ar fi fost instituit un asemenea sistem de comunicare publică de criză sau de conflict, nu s-ar mai fi putut să vină niciun ministru să spună ce păreri personale are despre situația mondială.
Deci în asemenea condiții este evident că includem și ce a spus domnul Dîncu, în sensul că sunt incompatibilități între el și președintele României, care este și comandantul forțelor armate și al CSAT, este evident că în asemenea condiții cine trebuie să se dea la o parte este ministrul, nu președintele.
Europa Liberă: Avem demisia ministrului Apărării cu o zi înainte de ziua Armatei Române și ședinței CSAT, care era programată, dar demisia vine la ceva timp după declarația sa privind negocierile de pace. Ce mesaj transmite partenerilor NATO această serie de întâmplări?
Hari Bucur-Marcu: Noi din România citim această decizie ca pe un „lasă că vă arăt eu vouă”, adică partidului său, vrea să arate că a pus partidul în dificultate, să nu găsească un înlocuitor, să poată să negocieze. Este evident că s-a luat decizia unilateral și că a pus partidul într-o situație de nu fi pregătit pentru eventualitatea să nu găsească alt candidat pentru Ministerul Apărării.
Pe de altă parte, este un gest firesc în sensul în care apărarea națională a României este integrată în apărarea Nord-Atlantică. Nu se putea ca ministrul Apărării să fie lipsit de credibilitate sau să apară intenția că nu e în stare să rezoneze cu politica de apărare a României. Cu siguranță decizia este privită favorabil în străinătate.
Europa Liberă: Astăzi în CSAT se discută despre „implicațiile pentru România” în ceea ce privește evoluția războiului din Ucraina, o precizare vagă. Și tocmai de asta vă întreb, vedeți vreo legătură între demisie și ședință? Exista riscul ca divergențele astea să continue în ședința CSAT?
Hari Bucur-Marcu: Da, este posibil. CSAT este un organ consultativ, în sensul în care deciziile pe care le iau ei nu sunt obligatorii pentru nimeni, dar sunt luate prin consens, ceea ce înseamnă că dacă există o disensiune între doi membri, unul dintre ei trebuie să dispară de acolo pentru a se realiza consensul. Nu cred că e mai mult decât atât.
Europa Liberă: Dumnealui și-a motivat gestul demisiei din „perspectiva imposibilității colaborării” cu președintele, pentru ca ulterior să aflăm că de jumătate de an se întâmpla lucrul acesta, doi oameni importanți din domeniul Apărării nu s-au înțeles, deși este un război la câteva sute de kilometri de graniță. De ce nu s-au mișcat lucrurile mai rapid în cazul ăsta?
Hari Bucur-Marcu: Vorbim despre orgolii, în primul rând. Pe domnul Dîncu nu-l cunosc decât din public, cred că este singurul ministru pe care nu-l cunosc personal. Ideea este că e un tip orgolios.
El are impresia că este un fel de guru în probleme de strategii politice și așa mai departe și probabil că nu i-a plăcut deloc când a fost pus la punct că nu poate vorbi decât ceea ce s-a convenit la nivelul întregului eșafodaj de securitate națională.
Europa Liberă: Până să-l critice și domnul Ciolacu a avut și partidul în spate.
Hari Bucur-Marcu: În sensul în care nu s-a băgat nimeni peste el, de asta ziceam că e un fel de guru, din partid n-a avut nimeni niciodată ce să-i zică. Și a vorbit și deștept, a vorbit și mai puțin deștept. Una peste alta, cel puțin el așa lăsa impresia în partid, că este o ființă independentă, care vorbește ce vrea și când vrea și uneori este aprobat, alteori nu.
Domnul Dîncu are problema aceasta că a confundat partidul cu Guvernul, în sensul în care în partid el poate să spună ce vrea, niciodată nu i se atrage atenția că ce spune este o prostie, pe când la Guvern e obligat conform tuturor normelor să vorbească doar ceea ce s-a convenit în cadrul Guvernului. Părerile personale le poate spune după ce nu mai este membru al Guvernului.
Europa Liberă: Urmează și ministeriala NATO din noiembrie, organizată la București, în legătură directă cu războiul din Ucraina. În acest context putea reprezenta o vulnerabilitate?
Hari Bucur-Marcu: Aici este vorba despre rezolvarea unei probleme care a apărut în cadrul Guvernului și se pare că și în partid era o problemă. Eu așa iau problema. Vă aduc aminte că am avut un premier care a demisionat în preziua vizitei prim-ministrului japonez, prima vizită a unui premier japonez în România.
Europa Liberă: Iar persoana de care vorbiți este vehiculată acum printre potențialii succesori și până acum și-a făcut cunoscute opiniile personale despre război. Ar fi un ministru cam cu aceleași idei, nu e o schimbare doar de imagine?
Hari Bucur-Marcu: Asta înseamnă sărăcia de oameni capabili în partidele noastre, pentru că ei s-au promovat unii pe alții, nu pe criterii de competență, ci pe loialitate de partid. În tot cazul, se numește improvizație strategică, se improvizează la nivel de partid de guvernământ, de care depinde întregul Guvern, iar dacă s-ar retrage de la guvernare am avea o criză.
În asemenea condiții, în loc să avem un program solid de securitate națională avem tot felul de improvizații, cu tot felul de oameni care își spun și ei părerea ca și când lipsă de păreri am avea.
