România este absentă din punct de vedere diplomatic din mai multe țări, cele mai multe aflate în zone de conflict din Africa Subsahariană sau Asia Centrală.

Ministerul Afacerilor Externe spune că realizează misiuni diplomatice prin 94 de ambasade și o rețea consulară compusă din 147 de reprezentanțe; dintre acestea, 91 sunt secții consulare în cadrul misiunilor diplomatice și 56 oficii consulare de carieră.

Totuși, unele dintre misiunile diplomatice ale României sunt suspendate sau își desfășoară activitatea pe teritoriul unor state vecine țării pentru care sunt responsabile.

Misiunile diplomatice ale României din peste 70 de state operează la sute de kilometri distanță de granițele țării, iar unele zone aflate într-un conflict activ nu dispun de o misiune.

Ce presupune absența diplomației românești din zonele de conflict? Care este impactul asupra cetățenilor români și cât de ușor este să obții o viză pentru România, dintr-un stat ne-european?

Marius Ghincea, expert în politică internațională și securitate, spune că strategia României în zonele aflate în conflict poate fi privită din două perspective.

• Alăturarea la inițiativele partenerilor internaționali;

România nu are o strategie proprie când vine vorba de relațiile internaționale, mai ales când vine vorba de zonele aflate într-un conflict activ. Marius Ghincea spune că România a preferat să se alăture strategiei partenerilor de la Washington și de la Bruxelles când vine vorba de aceste zone.

„Asta este parte a unei probleme mai largi a politicii externe românești, în care nu avem capacitatea de a formula strategii clare și coerente cu privire la probleme stresante din regiuni relevante ale lumii”, spune expertul.

• Parteneriatul umanitar pentru zonele de conflict.

Pe de altă parte, România a încercat să mențină poduri către regiunile aflate în conflict. Spre exemplu, în Siria, țara a ales să mențină ambasada deschisă, deși aproape toate celelalte state membre NATO au suspendat misiunile diplomatice siriene.

„Pe de o parte ne-am raliat pozițiilor adoptate de partenerii noștri occidentali, dar pe de altă parte am încercat să menținem contacte și relații cu regimuri unde am considerat că am putea să contribuim la contacte între NATO, Uniunea Europeană și respectivele regimuri.”

Alexandru Victor Micula, ambasadorul României în Ucraina, confirmă această strategie în Ucraina. Când vine vorba de relația româno-ucraineană, există atât inițiative bilaterale, cât și subscrieri la strategia internațională. România s-a raliat abordării transatlantice (ca stat membru NATO) și strategiei europene (ca stat membru UE).

„România este stat membru NATO și există programe de asistență NATO pentru Ucraina și o parte din programele de asistență umanitară și de asistență pentru dezvoltare oferite de România Ucrainei în această perioadă se derulează și prin instituții precum ar fi UNHCR-ul sau UNICEF-ul”, spune ambasadorul.

Care sunt statele în care România nu are o misiune diplomatică?

În Afganistan, unde 32.000 de militari români au participat la operațiunile militare, nu există o misiune diplomatică a României. Aceasta a fost suspendată după izbucnirea conflictului declanșat de talibani, iar cea mai apropiată ambasadă se află în Pakistan, la 400 de kilometri distanță.

Misiunea diplomatică a Yemen-ului se află la peste 1.000 de kilometri distanță, în Emiratele Arabe Unite. Pentru Myanmar, o țară decimată de conflicte etnice începând din 1948, cea mai apropiată ambasadă românească este în China, la peste 3.000 de kilometri distanță. Mai mult, pentru cetățenii din Myanmar aflați în România, misiunea diplomatică se află în Italia.

„România nu are foarte multe misiuni diplomatice, dacă ne uităm, comparativ cu Germania, Franța sau Statele Unite”, spune Marius Ghincea. Sunt multe țări aflate într-o stare de conflict în care România nu are misiuni diplomatice. Africa Subsahariană este un exemplu, însă golurile există și în Asia Centrală.

Nici în Somalia, o altă țară afectată de un război civil, nu există o misiune diplomatică a României pe teritoriul țării. Cea mai apropiată misiune se află în Sudan, unde are loc, de asemenea un război, în Darfur, din 2003.

De ce este diplomația României absentă în zonele de conflict

„Nu e neapărat din cauza conflictelor”, spune Marius Ghincea. Rețeaua de ambasade și de misiuni diplomatice a României este destul de redusă. Motivele sunt lipsa de interese strategice a României, cât și lipsa de resurse.

Lipsa de voință politică este un alt motiv al absenței diplomației românești. „Elitele politice românești nu au considerat politica externă ca un domeniu prioritar în dezbaterile lor politice”, susține expertul.

Acest lucru poate fi observat, cel mai vizibil, în modul în care au fost tratate și dezbătute problemele externe în trecut, mai spune Marius Ghincea.

Calitatea resursei umane contribuie, de asemenea, la absența diplomației.

„Există, pe de o parte, oameni competenți în Ministerul de Externe care nu sunt stimulați să contribuie la dezvoltarea unei viziuni și a unei politici externe mai active, cât și o grămadă de alți oameni care pur și simplu nu au competențele necesare pentru analiză și planificare în ceea ce privește politica externă”, explică Marius Ghincea.

Un ultim motiv al absenței diplomatice este cultura politică. „Este cultura unei țări mici care încearcă, în general, să nu se bage în alte probleme.”

Marius Ghincea este de părere că, pe plan extern, strategiei românești îi lipsește ambiția. El spune că este vorba de un cerc vicios, în care lipsa voinței politice alimentează cultura neimplicării.

Cum susține România cetățenii aflați în zone active de conflict

Din punct de vedere al operațiunilor în zonele de conflict, România s-a axat asupra repatrierilor cetățenilor din zonele de conflict sau în situații de urgență. În 2021, cel mai mare număr de repatrieri a avut loc din Maroc, de unde au fost repatriați 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni europeni, în urma anulării unor curse.

Din Afganistan au fost repatriați 49 de cetățeni români, iar din Africa de Sud, 46. Tot în 2021, 47 de cetățeni români și ai Republicii Moldova au fost repatriați din Nepal, după ce au rămas blocați ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia de Covid-19.

Din Yemen, au fost repatriați, de asemenea, cetățeni români, de la începutul războiului civil. Cel mai recent, în martie 2020, un grup de trei cetățeni români au fost repatriați din Yemen, pe ruta Iordania- Turcia.

„România, în general, s-a mobilizat atunci când au fost semne că o situație de securitate dintr-o anumită țară se destabilizează”, spune Marius Ghincea.

Când vine vorba de situațiile de urgență, mobilizarea are loc împreună cu partenerii europeni, astfel încât extragerile cetățenilor din situații periculoase să poată avea loc.

Pe de altă parte, pe teritoriile tensionate se află și persoane care nu doresc să părăsească țara respectivă. „Resursele pe care Guvernul României le alocă pentru sprijinirea românilor prinși în astfel de situații sunt din nou relativ reduse”, spune Marius Ghincea.

„Dacă un român ajunge la consulatul României dintr-o țară aflată în conflict, consultatul nu are resurse, de obicei, pentru a finanța evacuarea respectivei persoane de pe teritoriul statului aflat în conflict civil, spre exemplu”, mai adaugă expertul.

Cum tratează România cetățenii străini din zone de conflict

Politica României față de persoanele sosite din zone de conflict este, în general, una refractară, potrivit lui Marius Ghincea.

Acest lucru se datorează tot voinței politice și lipsei de resurse. „Elita românească nu vrea să aloce resursele necesare găzduirii și sprijinirii unui contingent semnificativ de refugiați sau imigranți”, spune expertul în securitate.

Alt factor care contribuie la atitudinea autorităților este temerea că prezența unui număr mai mare de refugiați sau imigranți din spații non-europene va contribui la atitudinea xenofobă și la tensiunile sociale.

Refractarea poate fi observată și când vine vorba de acordarea vizelor către non-europeni. Cele mai des refuzate cereri de ședere în România au provenit din țări non-europene: Georgia, Malaysia și Indonezia, spre exemplu.

Conform MAE, cei care doresc să aplice pentru o viză din categoria D, de lungă ședere, trebuie să depună cererea cu cel puțin 45 de zile înainte de data la care plănuiesc să călătorească, iar soluționarea acestora durează până la 60 de zile.

Un criteriu important pentru dobândirea unei vize pentru România este stabilitatea financiară. Petiționarului i se va cere să demonstreze că are capacitatea să se susțină financiar pe durata vizitei.

Viza de lungă ședere permite intrarea pe teritoriul României pentru o perioadă de până la 90 de zile. Această perioadă poate fi prelungită prin obținerea unui permis de ședere de la Ministerul Administrației și Internelor. Soluționarea acestor cereri durează până la 60 de zile.

Cele mai des refuzate vize sunt însă cele de scurtă ședere, de tip A, B, sau C. Vizele de tip A sunt pentru tranzitul în aeroport, cele de tip B sunt vize de tranzit, tipul C sunt cele pentru turiști, sportivi, sau pentru cei care călătoresc pentru afaceri

Potrivit Comisiei Europene, 25.411 persoane au aplicat pentru vize de scurtă ședere pentru România, în anul 2021. Dintre acestea, 3,3% au fost refuzate, reprezentând un total de 829 de vize. Cele mai multe cereri refuzate au provenit din Georgia, 57,14%, urmată de Indonezia (35,82%), Malaysia și Angola (33,3% ).

În comparație cu alte state europene, România a acceptat un procent mai mare de vize, raportat la cererile primite. Cele mai des refuzate cereri din Europa au provenit din Albania, Australia, Irak, Malaysia, Pakistan, Senegal și SUA.

Relațiile româno-ucrainene. Cât de bine funcționează diplomația României într-un război

Comunitatea românească, împreună cu cea moldovenească, reprezintă împreună a treia etnie ca pondere din Ucraina, după ucraineni și ruși.

În Ucraina se află circa 150.000 de români și 258.000 de moldoveni, potrivit MAE, iar potrivit ambasadorului Victor Micula, pe teritoriul țării se află 400.000 de etnici români.

Ambasada României în Ucraina se află la Kiev, iar România a demarat numeroase eforturi, de la începutul războiului declanșat de Rusia, pentru a susține țara vecină. Două consulate generale se află la Cernăuți și Odesa, un consulat la Solotvino și un consulat onorific la Dnipro.

Trei milioane de refugiați din Ucraina au trecut granițele României. Potrivit, MAE, numai 3% au ales să se stabilească în România. Victor Micula spune că, deși s-a observat o creștere a numărului ucrainenilor care caută să se refugieze în România sau alte state membre UE, creșterea nu este una dramatică.

„Constatăm că populația vrea să rămână pe loc, dă dovadă de o reziliență incredibilă”, spune Victor Micula. El laudă capacitatea ucrainenilor de a găsi soluții provocărilor aduse de război și spune că, dacă numărul refugiaților va crește, România este pregătită să gestioneze fluxul.

Marius Ghincea este de părere că și în cazul relației cu Ucraina, atitudinea României este una refractară. Expertul spune că deși România a găzduit mai mulți cetățeni și refugiați ucraineni de la începerea războiului, autoritățile au făcut tot posibilul pentru a asigura condițiile necesare ca aceștia să continue deplasarea către vestul Europei.

Exemplul tensiunilor dintre București și Budapesta, legate de închiderea granițelor ungare pentru refugiații ucraineni, este un exemplu al acestei atitudini.

Când vine vorba de asistența către românii de pe teritoriul ucrainean, Victor Micula spune că numărul celor care au cerut asistență nu este unul semnificativ. Formele de asistență acordate au fost oferirea de informații cu privire la situația de punctele de trecere a frontiere, timpii de așteptare, traseele cele mai sigure.

În anumite cazuri a fost nevoie ca românii care au solicitat asistență să fie duși de la consulat până la graniță pentru facilitarea trecerii. „Vorbim despre familii cu copii mici care aveau nevoie de prioritate pentru a trece granița, dar nu a fost un fenomen de masă”, spune ambasadorul României în Ucraina.

În orașele aflate în continuare sub asalt, ambasadorul spune că se află un număr mic de români, majoritatea funcționari, voluntari sau șoferi de TIR care efectuează transporturi.

„Aș zice că vorbim, în zona Kiev-ului, sunt câteva zeci de persoane. La nivel național probabil că sunt câteva sute, poate o mie”, spune Victor Micula.

Relațiile româno-afgane după declanșarea conflictului din 2021

Relațiile diplomatice dintre România și Afganistan există din 1958. La 28 ianuarie 1969, relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă nerezidentă. La 1 august 2011, România a deschis o misiune diplomatică în Afganistan.

În prezent, misiunea diplomatică a României în Afganistan este suspendată, iar cea mai apropiată misiunea se află în Pakistan.

În linie cu aliații europeni și comunitatea internațională, România nu recunoaște regimul taliban.

Conflictul din Afganistan declanșat în 2021 a reprezentat o criză pentru misiunea românească din afara granițelor, întrucât pe teritoriul afgan se aflau, la începutul conflictului, 32.000 de militari români.

Războiul din Afganistan a avut însă urmări pozitive pentru România, din punct de vedere al politicii externe. Asistența militară a României a întărit poziția țării pe flancul estic, iar rolul jucat de România la operațiunea „Forța Internațională de Asistență pentru Securitate” a ajutat la acceptarea țării în NATO.

Pe parcursul lunilor august-septembrie, au fost repatriați 49 de cetățeni români din Afganistan, 7 cetățeni ai unor state aliate și 156 de cetățeni afgani esențiali pentru România, conform MAE.

România se implică din punct de vedere diplomatic în relația cu Afganistan prin ajutorul umanitar. Pentru a susține refugiații afgani care au sosit în Europa după preluarea controlului de către talibani, România a dispus o capacitate de 1.100 de locuri pentru cetățenii afgani, în șase centre pentru refugiați.

Totuși, în 2021, au fost înregistrate 4,259 de cereri de azil ale afganilor în România, dintre care 164 au fost acceptate, 804 au fost refuzat, cu o rată de acceptare de 16,9%.

Cele mai multe cereri de azil, în 2021, au provenit din Afganistan, iar refuzul unui procent de peste 80% de cereri dovedește atitudinea refractară a României față de refugiații afgani.