Florin Chirculescu lucrează ca medic de chirurgie toracică la Spitalul Universitar din Capitală. Pe lângă meseria de chirurg, are o a doua pasiune-scrisul.
În lumea literară este cunoscut sub pseudonimul Sebastian A. Corn, sub care a scris multe cărți SF, printre care „2484 Quirinal Ave” (Nemira, 1996), „Să mă tai cu tăișul bisturiului tău, scrise Josephine” (Nemira, 1998), „Cel mai înalt turn din Babylon” (Nemira, 2002), „Imperiul Marelui Graal” (Diasfera, 2006), „Vindecătorul”(Cartea Românească, 2008), „Skipper de interzonă” (Millenium, 2012) sau „Eucronoza și alte nuvele” (Millenium, 2017).
Sub numele de Florin Chirculescu au apărut „Greva Păcătoșilor sau apocrifa unui evreu” și „Solomonarul” (Nemira, 2022), un roman despre un altfel de Eminescu, „prins într-o revoluție fără început și sfârșit”.
Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, medicul-scriitor arată că Eminescu era cu totul altfel în realitate față de imaginea creată de-a lungul timpului în mentalul colectiv românesc.
„În mentalul public, avem o imagine relativ greșită asupra lui Eminescu. Lumea îl vede pe Eminescu un tip slab și înalt, visător. El era scund, foarte voinic și era un om foarte cu picioarele pe pământ. Așa era el”, arată Florin Chirculescu.
Pentru a-l crea pe Eminescu „așa cum era el”, medicul s-a documentat aproape patru ani și a citit, pe lângă opera lui literară, presa vremii, memorii ale oamenilor care au trăit în acea perioadă (de exemplu, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu), dar și multă istorie.
Scriitorul arată că, în prezent, Eminescu se predă prost elevilor. Dacă ar fi să țină o lecție despre poetul național, unul dintre lucrurile pe care l-ar spune elevilor este că „Eminescu era workaholic”.
„El muncea de rupea. Eminescu era în stare să scoată ziarul Timpul singur, când zic singur mă refer să îl scrie și să îl scoată la rotativă. El muncea foarte mult, citea foarte mult, scria foarte mult. Numai dacă ne uităm la jurnalistica lui, ne întrebăm când a scris și jurnalistica, când a scris și poeziile? Luceafărul are zeci de variante. Eminescu chiar era un individ extrem de riguros”, spune Florin Chirculescu.
1. Europa Liberă: Pentru mulți dintre români, Mihai Eminescu este poetul suprem, un adevărat mit. De ce ați ales ca Eminul să „trăiască” într-un roman precum Solomonarul?
Florin Chirculescu: A fost destul de simplu, pentru că e o super poziție din punct de vedere al situației politice și sociale între anii de final, în ultimul deceniu al vieții lui Eminescu, și ceea ce trăim acuma.
În mentalul public oscilează cam aceleași probleme. Atunci era discuția naționalism versus europenism. Acum este naționalism versus globalism. Atunci era lupta între conservatori și liberali. Acuma este lupta între o anumită tip de clasă politică și progres, hai să le spunem progresiști.
Iar corupții și corupția, care au fost un cal de bătaie nemaipomenit pentru Eminescu, de atunci și până acum nu s-au mai terminat, din nefericire, în România. Adică dacă citim orice fel de document istoric, jurnale și așa mai departe, vom vedea că totdeauna statul a fost subminat de corupție.
Problema mea a fost atunci următoarea: Cum ar fi ca Eminescu să ajungă să discute cu #rezist? De aici am plecat.
Bineînțeles, că a trebuit să amplific și maschez puțin toată această problemă, pentru că pe mine mă interesa lupta de idei a lui Eminescu. Fundamental, el a fost conservator, dar n-a fost un simplu conservator. De foarte multe ori, susținea idei liberale și era un om care „ținea” cu cel oprimat.
Și atunci m-am întrebat cum ar fi putut să decurgă o discuție, o întâlnire între Eminescu și cei care astăzi sunt extrem de supărați pe lucrurile pe care le vedem cu toții în jur. De aici am plecat. Asta a fost ideea fundamentală.
2. Europa Liberă: Cum e Eminescu pe care dumneavoastră l-ați creat și Eminescu pe care noi l-am învățat la școală sau îl știm din cărți? Sunt diferențe fundamentale?
Florin Chirculescu: În primul rând, noi, în mentalul public, avem o imagine relativ greșită asupra lui Eminescu. Lumea îl vede Eminescu un tip slab și înalt, visător. El era scund, foarte voinic și era un om foarte cu picioarele pe pământ. Așa era el. În plus, era realist.
Dacă îi citești jurnalistica te crucești, pentru că se documenta extraordinar de serios și, în momentul în care în care scria sau semna un editorial, din cauză că pe vremea lui nu exista internet și nu putea să pună linkuri, trebuia să își bazeze toată expunerea pe acea documentare.
Când vedeai cum se documenta și după aceea, logica pe care o urmărea în expunere, vezi un tip realist care înțelege ce se întâmplă în jur, conectat la realitatea din jur și care are și o atitudine față de acea realitate. Nu este el visătorul din Luceafărul, nu este visătorul care a scris „și dacă ramuri bat geam”.
Eminescu era foarte supărat de ceea ce vedea în jur, se enerva foarte tare. De altfel, sunt anumite mărturii care spun că în momentul când discuta politică pur și simplu lua foc. Eminescu se implica în societate și chiar a avut probleme din pricina asta. Fiind naționalist, dorind ca Ardealul să revină la România, să se alipească României, a făcut parte din Societatea Carpații, sunt documente care arată că era membru. Deci omul nu a fost un aiurit, cum foarte mulți între noi am crede.
M-am documentat mult timp, pentru că a trebuit să citesc mult despre epoca respectivă. Am citit istorie, dar și Hannah Arendt, ca să înțeleg care este problema în „Originile totalitarismului”, unde ea abordează problema evreului în societatea europeană. Și toate astea trebuie să le pun cap la cap.
În plus, din ce am citit, Eminescu chiar era extrem de dezinteresat de aspectele materiale.
Ca să îl pot crea pe Eminescu din Solomonar am recurs la trucul acesta literar și anume că Eminescu n-a murit atunci când știm toți, ci pur și simplu și-a înscenat moartea, pentru că avea un alt plan de dus la capăt. Asta a fost modalitatea prin care am lucrat asupra personajului.
3. Europa Liberă: De ce credeți că nicio personalitate din cultura românească nu reprezintă un mit așa cum e Eminescu? Îl vedeți astăzi în vreun personaj pe Eminescu?
Florin Chirculescu: Eminescu a beneficiat de un alt context socio-istoric. Pe vremea aceea, opinia publică era mult mai comasată, mult mai coerentă. Acum, opinia publică, și nu mă refer numai la România, este ceva pulverizat.
Există extrem de multe tendințe, există extrem de multe opinii, există situații în care, după cum vedeți în ultimii ani, opiniile diferite chiar au condus la conflicte cel puțin scrise, cel puțin la nivel de retorică.
Vă dați seama că, atunci datorită faptului că doar 2% dintre români erau alfabetizați, ei spuneau uite „Noi avem un mare poet național. Pe el îl cheamă Eminescu”. Mitul creării lui ca poet național a pornit în perioada lui tristă, în ultimele luni de viață.
În prezent însă, nu există un arbitru general pentru opinia publică, care opinie publică nici nu are echipamentul cultural necesar ca să înțeleagă o problemă puțin mai complicată. Aici suntem. Îmi pare rău că o spun, dar unul dintre motivele pentru care am ajuns aici, după cum bine știm cu toții, este învățământul catastrofal, și mai ales cum se face limba română în școlile de la noi.
4. Europa Liberă: Dacă ar fi să predați o lecție despre Eminescu care sunt primele trei lucruri pe care le-ați spune elevilor?
Florin Chirculescu: În primul rând, le-aș spune că a fost om, a fost un om ca și ei.
În al doilea rând, chiar dacă nu și-a luat bacalaureatul, el a citit și s-a instruit foarte, foarte mult.
Al treilea lucru pe care l-aș spune, și asta contravine cumva cu imaginea falsă pe care o avem despre el, este că Eminescu era workaholic. El muncea de rupea. Eminescu era în stare să scoată ziarul Timpul singur, când zic singur mă refer să îl scrie și să îl scoată la rotativă. El muncea foarte mult, citea foarte mult, scria foarte mult.
Numai dacă ne uităm la jurnalistica lui, ne întrebăm când a scris și jurnalistica, când a scris și poeziile? Luceafărul are zeci de variante. Eminescu chiar era un individ extrem de riguros. Din păcate, astăzi Eminescu se predă prost.
5. Europa Liberă: În Solomonarul apare și Titu Maiorescu, prieten bun cu poetul, care spune la un moment dat că „de aia nu merg lucrurile bine în țara asta pentru că nu suntem riguroși”. Tot Maiorescu îi critică pe cei care fură nevestele altora, dar aflăm că și el face la fel. Pare că lucrurile astea se întâmplă în zilele noastre. Cât de mult v-ați inspirat din actualitate?
Florin Chirculescu: Noi avem o imagine idealizată asupra a ceea ce ar trebui să fie omul. Și e bine să o avem, pentru că dacă n-am avea-o nici pe asta, atunci n-am mai avea repere morale.
Din nefericire însă, între 1889 și 2023, în cât suntem azi, mentalul public nu a evoluat foarte mult. În continuare sunt foarte mulți ipocriți, în continuare sunt extrem de mulți oameni lacomi, iar catastrofa locală este absența rigorii.
Noi nu avem rigoare, și problemele din societate și problemele publice așa au apărut. La noi a apărut vorba „Lasă domne, că merge și așa”.
Dar faptul că au trecut aproape 34 de ani de la Revoluție și lucrurile merg la fel de „Lasă, domnule, că merge și așa”, asta este un lucru extrem de deranjant. Dacă citești memoriile lui Argetoianu, vezi că la fel era și pe vremea lui. Dacă citești Eminescu, vezi că la fel era și pe vremea lui. Dacă citești Maiorescu, exact la fel era și atunci. Ori noi nu suntem în stare să coagulăm o mentalitate administrativă.
Lipsa de rigoare este cea care ne costă. Uitați-vă cum facem un drum!
6. Europa Liberă: La o petrecere cu politicieni, pe care ați inclus-o în roman, lui Maiorescu îi pare rău că nu a venit și Eminul, dar unul dintre participanți spune că „dacă venea Eminul se lăsa cu morți și răniți”. Ce relație ar fi avut azi cei doi scriitori? Sau ar fi posibilă o astfel de relație azi?
Florin Chirculescu: Cei doi au avut o relație tumultuoasă. Au avut multe de împărțit, ca să zicem așa. Dar să nu uităm totuși că Maiorescu l-a ajutat pe Eminescu.
Din păcate, în momentul de față eu nu văd niciun Maiorescu în peisajul nostru public, și nu văd niciun Eminescu. Maiorescu era un om foarte cult, știa foarte multe lucruri. Își sprijinea deciziile nu pe bunul plac, ci documentat. În vremurile noastre, din păcate, servilismul a devenit dogmă pentru politicienii noștri.
7. Europa Liberă: Unde ați încadra Solomonarul? La acțiune, thriller, istorie?
Florin Chirculescu: Nu știu, nu mi-am propus asta. Pe mine m-a interesat să găsesc o soluție prin care Eminescu să ajungă să converseze, să schimbe niște idei cu oamenii zilelor noastre. Ca să pot să fac asta, a trebuit să recurg la niște procedee pe care unii le-ar numi SF.
În fine, există un fel de science fiction care se pretează mai degrabă, după părerea mea, la denumirea de speculație. Nu este nici realismul magic.
N-aș putea să încadrez romanul într-o categorie. N-am cum.
În acest roman, soluția literară a fost să mă joc cu timpul. Și atunci am avut nevoie de acest „solomonar”, care să spargă și să lipească timpul. Solomonarul este un vrăjitor care operează cu timpul.
8. Europa Liberă: Care dintre personajele din Solomonarul are ceva din Florin Chirculescu?
Florin Chirculescu: Părerea mea este că la un roman de genul acestuia nu trebuie să ai parti-pris-uri. Adică a trebuit să îl prezint și pe Max Murgescu (n.r. personajul principal) cât mai obiectiv. Și pe Luize(n.r. alt personaj) a trebuit să o fac cât mai obiectiv. Și atunci chiar m-a preocupat să am un punct de vedere cvasi-jurnalistic, în sensul că eu nu mă bag în treaba asta.
Probabil că am împrumutat anumite idei și concepții mai multor personaje din carte, nu unuia singur. Pentru că nici eu nu sunt coerent din punct de vedere al opțiunilor, ideilor, al atitudinii.
Și atunci, probabil că ceea ce mă deranjează și pe mine foarte mult în ceea ce văd în jur este faptul că există niște indivizi care au excesiv de multă putere pe care o folosesc împotriva omului de rând. Am încercat să transfer această idee cât mai multor personaje.
Ideea pe care am vrut să o transmit am vrut să fie o idee de umanism. Am încercat să distribui bunătate și răutate în absolut toate personajele.
În ce mă privește pe mine, e poate unul din puținele romane în care nu e un personaj în care să funcționez, nu există un personaj în care am considerat necesar că trebuie să mă transpun.
9. Europa Liberă: Care este legătura dintre scris și chirurgia toracică, în care sunteți dumneavoastră specializat?
Florin Chirculescu: Amândouă implică efort și rigoare. Doar modalitățile de a le practica sunt diferite, dar amândouă necesită timp. Nu poți să te lași pe tânjeală nici la chirurgie, nici la scris.
Operația trebuie să iasă bine pentru că pacientul trebuie să plece pe picioare acasă. Iar textul trebuie să iasă bine.
Însă la scris, am avut fragmente pe care le-am scris de peste 100 de ori ca să iasă bine. Prima variantă o scriu întotdeauna de mână. Apoi le transfer pe computer și încep să fac variante.
De fapt, prima dată am vrut să mă fac scriitor, dar părinții nu m-au lăsat. Și medicina a fost cea mai bună opțiune, mi se părea singura meserie pe care aș putea să o fac. Iar chirugia mi-a plăcut din primul moment. Și atunci am zis că fac și chirurgie și, totodată, și scriu. N-aveam cum să scap de una și să o fac pe cealaltă. Îmi plăceau amândouă. Însă nu le poți face la jumătate pe niciuna dintre ele.
10. Care e programul dvs, care faceți și gărzi la spital, când mai aveți timp de scris?
Florin Chirculescu: Sunt un pic insomniac, dar vă dați seama că nu pot să scriu doar nopțile. Am mare noroc cu familia mea, cu soția și cu fetița mea. La un moment dat, ele știu că m-am dus dus să scriu și mă lasă în pace. Am ajuns la o rutină și ne simțim foarte bine așa. La spital, am două generații de chirurgi după mine, ei deja mă depăseșc în anumite lucruri.
