Linkuri accesibilitate

Imperiul media al lui Evgheni Prigojin din Rusia se închide


Evgheni Prigojin într-unul dintre cunoscutele sale discursuri în care a atacat înalții oficiali militari ruși, în timp ce se afla într-un cimitir pentru mercenarii Wagner din Goriachii Kliuci, regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei, 6 aprilie 2023.
Evgheni Prigojin într-unul dintre cunoscutele sale discursuri în care a atacat înalții oficiali militari ruși, în timp ce se afla într-un cimitir pentru mercenarii Wagner din Goriachii Kliuci, regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei, 6 aprilie 2023.

Grupul media controlat de Evgheni Prigojin a fost închis, în ceea ce pare a fi o nouă rundă de represalii împotriva oligarhului rus, cel care a condus scurta revoltă armată din 24 iunie.

Evgheni Zubarev, șeful site-ului de știri RIA FAN, a anunțat sâmbătă seară că societatea se închide, fără a oferi un motiv pentru această decizie.

RIA FAN este cel mai proeminent organ de presă al grupului Patriot Media, controlat de Evgheni Prigozhin.

În general, acest organ de presă urmează o linie puternic patriotică și pro-Kremlin, oferind în același timp o acoperire pozitivă a activităților lui Prigojin și atacându-i pe rivali, cum ar fi guvernatorul din Sankt Petersburg, Aleksandr Beglov.

Ziarul Nevskiye Novosti din Sankt-Petersburg, controlat de Prigojin, a anunțat de asemenea că își întrerupe publicarea.

„Deoarece nu putem continua să lucrăm pe internetul rusesc sau să ne îndeplinim obligațiile față de partenerii și agenții de publicitate, am luat decizia, împreună cu consiliul de administrație al grupului Patriot, de a înceta publicarea începând cu 30 iunie”, a declarat editorul șef al Nevskiye Novosti, Andrei Krasnobaiev, pentru RFE/RL.

Ziarul Kommersant a relatat pe 30 iunie că Roskomnadzor, autoritatea de supraveghere a presei de stat din Rusia, a blocat site-urile media ale lui Prigojin, fără a explica motivul.

Evgheni Prigojin și luptătorii săi din gruparea Wagner au condus o scurtă revoltă pe 24 iunie, când au capturat orașul Rostov pe Don din sudul Rusiei și a amenințat că va organiza un marș împotriva Moscovei.

Criza a fost dezamorsată după ce Prigojin a acceptat un acord care îi permitea să plece în exil în Belarus și să le ofere oamenilor săi posibilitatea de a alege între a i se alătura acolo sau a se integra în armata rusă.

Însă, Prigojin nu a mai apărut în public de atunci, dar liderul belarus Alexandr Lukașenko a declarat că acesta se află în Belarus.

Canalul „Ostorozhno, Novosti” a raportat sâmbătă pe Telegram că Ministerul rus al Apărării a anulat un contract important cu compania de catering Concord a lui Prigojin, care la rândul său a concediat sute de angajați.

Conform contractului, Concord furnizase alimente trupelor rusești care luptau în Ucraina, precum și spitalelor și organizațiilor publice din părțile Ucrainei aflate sub ocupație rusă.

Europa Liberă România este pe Google News. Vă puteți abona AICI.
XS
SM
MD
LG