„Parlamentul României nu recunoaşte declararea unilaterală a independenţei provinciei Kosovo, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea noii entităţi”, este textul Declarației adoptate de plenul Parlamentului României în 18 decembrie 2008, la o zi după ce autoritățile de la Priștina proclamau independența provinciei din Serbia.
S-a întâmplat după aproape zece ani de la războiul de independență al Kosovo, din 1998-1999, soldat cu peste 10.000 de morți și încheiat după o campanie aeriană de aproape 80 de zile a NATO împotriva Serbiei.
De peste 15 ani, România a rămas consecventă nerecunoașterii independenței Kosovo - spre deosebire de 22 din cele 27 țări UE și în ciuda mesajelor venite periodic de la Bruxelles pentru recunoașterea independenței statului balcanic.
La fel de ferme sunt și alte patru state membre: Spania, Grecia, Cipru și Slovacia.
Au existat puține semnale diferite din partea Bucureștiului. Cel mai puternic a fost votul dat de 17 din 33 de eurodeputați români în 2012, pentru o rezoluție prin care Parlamentul European cerea celor cinci state să recunoască independența Kosovo.
Au existat și alte apeluri ale organismelor europene, dar statul român continuă să nu recunoască independența Kosovo.
Motivul principal îl reprezintă faptul că autoproclamarea acesteia nu a respectat principiile dreptului internațional, stipulate de ONU în 1999, susține Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
În 2010, Curtea Internațională de Justiție a constatat contrariul, într-un aviz consultativ, la care MAE a avut obiecții.
Argumentele concrete pentru poziția României țin de evitarea unui precedent în privința Transnistriei, de istoricul plin de conflicte înghețate al Balcanilor de Vest, dar și de riscul instrumentalizării unui astfel de demers de către Rusia, spun specialiștii consultați de Europa Liberă.
O schimbare de poziție este puțin probabilă, în contextul războiului din Ucraina, precedat de anexarea de către Rusia a Crimeei - unde a invocat și „argumentul Kosovo” - și al tensiunilor care continuă între kosovarii majoritari albanezi și minoritatea sârbă.
O schimbare se poate produce doar dacă Serbia și Kosovo ajung ele însele la un consens, spun foștii miniștri de externe Adrian Cioroianu (în funcție la momentul autoproclamării independenței Kosovo) și Cristian Diaconescu, dar și analistul de politică externă Ștefan Popescu.
Cea mai recentă rundă de negocieri directe între Serbia și Kosovo, intermediată de UE și desfășurată chiar joi, pe 14 septembrie, nu a consemnat niciun progres.
UE a propus o soluție de compromis - crearea unei asociații a localităților cu populație majoritară sârbă din Kosovo, în contextul conflictului recent cauzat de impunerea unor primari kosovari - dar premierul Albin Kurti a spus că nu acceptă nicio o precondiție până când Serbia nu îi va recunoaște independența.
La început de an, UE a propus și un acord bilateral pentru îmbunătățirea relațiilor, neasumat însă de cele două părți.
Fostul europarlamentar Victor Boștinariu - unul din cei care au votat în Parlamentul European pentru ca România și celelalte patru state UE să recunoască independența Kosovo - consideră că România ar putea juca un rol mult mai activ în acest dialog devreme ce se plasează mai aproape de Serbia, dar adaugă că Bucureștiul se dovedește foarte discret.
Argumentele României au plecat de la Transnistria
În 2008, când au formulat oficial poziția de nerecunoaștere a independenței Kosovo, autoritățile române au dorit să evite crearea unui precedent pentru o eventuală recunoaștere și a Transnistriei, explică fostul ministru de Externe de la acea vreme, Adrian Cioroianu, co-artizan al poziției României, menținută până azi.
Este de altfel și argumentul susținut public în repetate rânduri, între 2008-2014, de președintele Băsescu cu privire la acest subiect.
„Politica președintelui era susținută de argumentele furnizate de la Externe și, din fericire, respecta recomandările Externelor. Dacă recunoști Kosovo, de ce ești împotriva Transnistriei, că și Transnistria e separatistă? Astea au fost calculele noastre la acea vreme, la nivelul anului 2008.”
„Ar fi existat oricând posibilitatea ca Rusia să ridice această problemă, mai ales în relație cu România și interesul României privind integritatea Republicii Moldova, în condițiile unei reveniri asupra nerecunoașterii Kosovo”, explică și Cristian Diaconescu, ex-ministru al Externelor în 2009 și 2012.
Încă din anii '90, separatiștii pro-ruși au auto-proclamat Republica Moldovenească Nistreană, stat separatist nerecunoscut de comunitatea internațională.
Inițiativa, susținută cu forțe armate de Rusia, a fost urmată de un conflict sângeros.
Republica Moldova consideră acum entitatea drept regiune autonomă și speră că o eventuală integrare a țării în UE va include și această zonă, după cum afirma recent președintele Maia Sandu.
Oricât s-a speculat pe temă, problema Transilvaniei, unde periodic sunt alimentate temeri că ar putea fi pretinsă de către Ungaria și unde există revendicări legate de autonomia Ținutului Secuiesc, nu ar fi reprezentat o îngrijorare pentru România, susține fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu.
„Greșesc cei care se gândesc că nu am recunoscut independența Kosovo că ne-am teme pentru Transilvania. Realitatea din Kosovo nu e realitatea din Transilvania, comunitatea maghiară e o minoritate aici, majoritatea e românească”, a spus Adrian Cioroianu.
Ce țări UE se mai opun independenței
Evoluția ulterioară a evenimentelor care au în centru alte teritorii separatiste - în special Osetia de Sud și Abhazia în Georgia, dar și în Ucraina, unde Rusia a anexat Crimeea în 2014 și a promulgat după invazia din 2022 anexarea altor patru regiuni - demonstrează că prudența României a fost justificată, susține el.
„Să nu uităm că atunci când a anexat Crimeea, Rusia a invocat argumentul Kosovo”, a subliniat Cristian Diaconescu, diplomat de profesie și, la rândul său, ministru de Externe, între 2008-2009.
Cristian Diaconescu explică și de ce, alături de România, alte patru țări UE - Spania, Cipru, Grecia și Slovacia - nu recunosc independența Kosovo.
„Toate cele cinci state au o serie de diferende legate de susținerea unor cereri de autodeterminare pe teritoriul lor și au fost în diferite momente în situații delicate. Probleme care la un moment dat au generat tensiuni între autoritatea statală și anumite grupări minoritare au stat la baza deciziei de a nu crea un precedent.”
Între cele cinci țări ar exista chiar un acord informal, ca niciuna să nu ia o decizie unilaterală de schimbare a poziției, fără negocieri și discuții cu celelalte, atrage atenția Adrian Cioroianu.
Balcanii de Vest și alte zone apropiate de România abundă în „conflicte înghețate”
Dacă Spania (declararea independenței Republicii Catalane în 2017) și Cipru (provincia turcă din nord, autoproclamată independentă în 1959) s-au confruntat cu desprinderi teritoriale, poziționarea României are mai degrabă argumente similare cu cele ale Greciei, subliniază expertul în politică externă Ștefan Popescu.
Chiar dacă opțiunea privind nerecunoașterea statului Kosovo plasează România într-o minoritate în rândul țărilor UE, se pare că România nu poate face abstracție de istoricul turbulent al zonelor învecinate, de care este legată istoric.
„România rămâne atașată inviolabilității frontierelor - conform Cartei de la Helsinki - și are o poziție diferită de a celor mai multe state europene, pentru că e o zonă unde schimbarea regimului frontierelor poate reaprinde conflicte foarte importante, înghețate. Ne gândim la spațiul ex-sovietic, Republica Moldova, Caucazul de Nord, Balcanii de Vest”, accentuează Ștefan Popescu.
Atât în Kosovo, cât și în Bosnia, trecutul sângeros al conflictelor a lăsat probleme nerezolvate până azi, probleme de natură să pună chiar în discuției jurisdicția de facto a Priștinei asupra întregului teritoriu.
„Kosovo este o entitate mai degrabă disfuncțională, care nu reușește să își exercite suveranitatea asupra întregului teritoriu. Boicotarea alegerilor locale și-a găsit ecoul în presiunile și îngrijorările exprimate de instituții europene și de Departamentul de Stat al SUA.”
Nerecunoașterea independenței Kosovo nu este o măsură împotriva acestei entități și nu poate fi pusă doar pe seama refacerii raporturilor cu Serbia, după ce Bucureștiul a achesat la operațiunile NATO contra Serbiei.
„Nu trebuie să uităm că România (în anii '90, n.r.) a deschis spațiul aerian pentru NATO, care a protejat populația albanofonă în fața exceselor sârbești.”
Prin prisma asocierii sale cu spațiul balcanic, România este o țară puternic afectată de conflictele din spațiul ex-iugoslav, atât economic, cât și ca imagine la adresa regiunii, a adăugat specialistul.
„În Balcani istoria se scrie la timpul prezent, locuitorii sunt marcați de istoria conflictelor”, a adăugat Popescu.
Puține șanse ca România să își schimbe poziția
Specialiștii consultați de Europa Liberă spun că, mai ales în contextul actual, al războiului din Ucraina, nu este de așteptat o schimbare de poziție a României.
Aceasta va depinde decisiv de dialogul Belgrad - Pristina, intermediat de UE.
„România nu poate accepta apariția unei astfel de realități decât în cazul unui proces mult mai amplu, de dialog în trei, Serbia-Kosovo-Albania sau chiar în cinci, incluzând aici și reprezentanții comunităților, majoritatea albanofonă pe de o parte și minoritatea sârbească, pe de alta”, spune Ștefan Popescu.
UE a sprijinit Kosovo pentru menținerea canalelor de comunicare cu comunitatea europeană, dar a adresat și critici, de pildă în scandalul plăcuțelor de înmatriculare, dar și al alegerilor locale, în care regimul de la Kosovo a încercat să impună primari albanezi în localități cu majoritate sârbească.
„În măsura în care s-ar ajunge la o conciliere între cei doi vecini, Albania și Serbia, sau între autoritățile de la Belgrad și cele din Kosovo, nu am putea rămâne în urma evoluției, dacă Serbia găsește o cale de acomodare, sau găsesc o soluție împreună. Deocamdată nu este cazul”, spune Adrian Cioroianu.
Câtă vreme tensiunile din Kosovo s-au intensificat - scandalul plăcuțelor de înmatriculare de anul trecut (când etnicii sârbi au refuzat să accepte plăcuțele noului stat) și cele legate de alegerilor locale din luna mai 2023 - iar dialogul Belgrad - Priștina nu progresează substanțial, România își va păstra poziția, crede Cristian Diaconescu.
„Vedem că tensiunile din regiune revin. Cu atât mai mult, în condițiile războiului de agresiune din Ucraina, nu sunt îndeplinite condițiile de reconsiderare a acestei poziții”, a explicat el.
„Entitatea numită Serbia e recunoscută de noi, entitatea numită Kosovo nu e recunoscută. Dar nimeni nu știe ce se va întâmpla în viitor”, a conchis Adrian Cioroianu.
Fost europarlamentar: Ar fi un eșec ca România să nu fie parte a soluției
Fost europarlamentar Victor Boștinaru s-a numărat între euro-deputații români care au votat pentru ca Parlamentul European (PE) să îndemne cele cinci state UE care nu recunosc independența Kosovo, să o facă.
„Am crezut că România ar putea fi parte a unei soluții, construcții din interiorul UE”, o soluție menită, pe de o parte să ducă la un progres pe tema recunoașterii independenței Kosovo, iar pe de altă parte, să stipuleze clar importanța principiului suveranității.
Organismele europene au lansat de altfel mai multe apeluri celor cinci state UE să facă pași pentru recunoașterea independenței, atenționând în paralel autoritățile de la Pristina cu privire la eventuale abuzuri și probleme de sistem.
Chiar săptămâna aceasta, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a reafirmat faptul că viitorul Balcanilor de Vest - inclusiv Kosovo, este în Uniunea Europeană.
Fost membru în Comisia Parlamentului European pentru relațiile cu țările din Balcanii de Vest- care include Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Kosovo - Boștinaru crede că „e nevoie mai mult decât decât de declarații.”
„De la Declarația de la Tesalonic, din 2003, privind integrarea în UE a Balcanilor de Vest până azi riscăm să tratăm integrarea Balcanilor ca pe cea cu Turcia. Or, situațiile sunt diferite, ar trebui să adopte o doză de pragmatism, nu doar cuvinte frumoase”, afirmă Boștinaru.
Până la demersurile UE, România ar trebui să devină un actor mult mai activ în îmbunătățirea dialogului în Balcanii de Vest, al cărei nod gordian este relația Belgrad - Pristina.
„România ar trebui să fie parte a unei soluții și nu doar un jucător pasiv pe relația bilaterală, în ultimii ani nu e nici măcar un jucător semnificativ în Balcanii de Vest, în ciuda intereselor sale și a așteptărilor Balcanilor de Vest.”
„Putem fi noi cei care să îi spunem Uniunii Europene că procesul de lărgire către Balcani trebuie să capete substanță, să creăm o substanță a dialogului cu fiecare stat din Balcani. România poate fi cel mai credibil și mai cinstit partener, broker, care nu are interese ascunse”, a adăugat Victor Boștinaru.
Cu toate acestea, România „a jucat foarte discret” până acum, „inclusiv președintele, care a avut o adevărată alergie la subiectele legate de Balcani”.
„Nu aș vedea un eșec mai mare al țării mele, decât găsirea unei soluții pentru diferendum-ul dintre Belgrad și Priștina, care până la urmă tot se va soluționa, într-un format în care România să afle doar la final s-a întâmplat”, a conchis fostul europarlamentar.
Și încă un aspect, extrem de important. Menținerea blocajului în relațiile Serbia - Kosovo este în interesul grupărilor extremiste din ambele tabere și reprezintă un teren fertil pentru ca „actori terți” (spre exemplu Rusia sau China) să își urmeze propriile interese în regiune, avertizează Victor Boștinaru.
Președintele Iohannis, discret pe subiectul Kosovo
La summit-ul Balcanilor de Vest organizat de UE la finalul anului trecut, președintele Klaus Iohannis nu a făcut declarații despre poziția față de Kosovo.
În schimb, în 2018, într-o declarație comună cu președintele sârb Aleksandar Vučić, după o întâlnire la București, afirma că discuțiile au vizat și tema Kosovo, una care rămâne complicată.
„Soluționarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcția europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest”, afirma președintele, care sublinia că „suntem dispuși să ne implicăm în găsirea unor soluții bune pentru întreaga zonă.”
Europa Liberă a solicitat un punct de vedere al Administrației Prezidențiale pe subiectul independenței Kosovo, dar nu ne-a parvenit un răspuns.
Am primit în schimb un răspuns foarte limpede din partea Ministerului de Externe.
