Vladimir Putin a declarat miercuri, în timpul vizitei la summitul „Belt & Road” de la Beijing, că ameninţările şi conflictele din lume „întăresc” relaţia ţării sale cu China.
„În ceea ce priveşte impactul factorilor externi şi al conflictelor asupra dezvoltării relaţiilor ruso-chineze, toţi aceşti factori externi sunt ameninţări comune care întăresc cooperarea dintre Rusia şi China”, a declarat președintele Rusiei, într-o conferință de presă.
Vladimir Putin s-a declarat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de cooperare cu aliatul său chinez, un partener indispensabil pentru Moscova într-un moment în care sancţiunile internaţionale pun presiuni mari pe economia Rusiei.
Peste 40 de întâlniri în zece ani
La rândul său, preşedintele chinez Xi Jinping a salutat încrederea „în creştere” între Beijing şi Moscova.
„Încrederea politică reciprocă între cele două ţări este în continuă creştere”, a spus, potrivit agenţiei oficiale Xinhua.
Cei doi lideri îşi afişează unitatea în faţa Occidentului, iar Xi Jinping a îndemnat ca cele două ţări „să protejeze echitatea internaţională” şi „dreptatea” prin „coordonarea strategică strânsă şi eficientă”.
Xi a reamintit că s-a întâlnit cu Putin de 42 de ori în ultimul deceniu şi că a dezvoltat „o bună relaţie de lucru şi o prietenie profundă” cu omologul său.
Cei doi lideri s-au întâlnit la Palatul Poporului, în marja forumului Noile Drumuri ale Mătăsii (Belt & Road) de la Beijing, care are loc în timp ce atenția lumii este îndreptată spre războiul dintre Israel şi Hamas.
Sancţionată puternic de Occident pentru ofensiva sa împotriva Ucrainei, Rusia caută să îşi consolideze legăturile deja strânse cu China, care pare să fi preluat conducerea în relaţiile lor bilaterale.
Invitat de onoare
Vladimir Putin este invitatul de onoare al forumului, la care participă reprezentanţii a circa 130 de ţări, în special din sudul global. Este prima sa vizită într-o mare putere mondială de la invazia din Ucraina din februarie 2022, care a izolat Rusia pe scena internaţională.
În deschiderea forumului, Xi Jinping a denunţat „confruntarea blocurilor”.
„Ne opunem sancţiunilor unilaterale, coerciţiei economice, decuplajului şi reducerii legăturilor economice”, a declarat liderul chinez.
Pe fondul tensiunilor cu Beijingul, unii lideri politici din Europa şi din Statele Unite pledează pentru „decuplarea” de China, adică tăierea tuturor legăturilor economice cu gigantul asiatic sau cel puţin limitarea dependenţei de acesta.
Beijingul nu se va angaja în „confruntări ideologice, jocuri geopolitice sau confruntări între blocuri”, a mai spus Xi Jinping.
Însoțit de servieta nucleară rusă
Miercuri, la Beijing, au fost surprinse imagini rare cu președintele rus Vladimir Putin în timp ce era însoțit de ofițeri care transportă așa-numita servietă nucleară, care poate fi folosită pentru a ordona un atac nuclear.
El a fost filmat mergând spre o altă întâlnire înconjurat de securitate și urmat de doi ofițeri de marină ruși în uniformă care purtau fiecare câte o servietă. Presa acreditată la summit a focalizat pe una dintre serviete.
Servieta nucleară a Rusiei este purtată în mod tradițional de un ofițer de marină. Cunoscută sub numele de „Cheget”, după Muntele Cheget din Munții Caucaz, servieta se află în permanență cu președintele, dar este rareori filmată.
„Există anumite valize fără de care nicio călătorie a lui Putin nu este completă”, au declarat corespondenții de la Kremlin ai agenției de presă de stat RIA, într-o postare pe Telegram care însoțea imaginile.
Deputații ruși au eliminat ratificarea tratatului de interzicere a testelor nucleare
Aceste imagini atent coregrafiate vin în contextul în care liderii ruși au apelat deseori la retorica nucleară în timpul celor aproape 20 de luni de război în Ucraina.
În plus, miercuri, Parlamentul Rusiei adoptat un proiect de lege care schimbă poziția legală a Moscovei în privința testelor nucleare.
Camera inferioară, Duma de Stat, a adoptat într-o singură zi a doua și a treia lectură a unui proiect de lege care revocă ratificarea de către Rusia a Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT). Ambele au fost adoptate în unanimitate cu 415 voturi pentru și zero împotrivă.
Aceeași decizie a fost luată în primă lectură marți, cu doar o zi înainte, după ce Vladimir Putin ordonase la începutul lunii să fie făcută această modificare pentru a oglindi poziția Statelor Unite, care au semnat, dar nu au ratificat niciodată tratatul din 1996.