Dintre toate Lagărele lui Ceaușescu documentate până acum de istoricii IICCMER, căminul-spital nr 4. de la Plătărești (jud. Călărași) iese în evidență cu multe. A fost căminul asistaților „de lux” - copii proveniți din familii bune.

Este căminul care lasă în urmă imaginea fidelă a sistemului - copii ținuți în frig până la moarte, cu mâncare insuficientă, ai cărui responsabili erau trași pe linie moartă dacă încercau să deschidă gura și să vorbească despre lipsuri.

Este și căminul în care istoricii-anchetatori au găsit cel mai mare număr de documente cu ajutorul cărora au putut creiona trăsăturile unui regim care, prin deciziile luate la nivel înalt, dar și prin cele luate de fiecare dintre angajații săi, a condamnat la moarte copii cu diferite grade de handicap, abandonați și lăsați fără ajutor.

Copii înghesuiți unul peste altul, într-un colț de încăpere, cu mâinile și picioarele degerate, acoperiți cu cearșafuri și pături ude, imposibil de uscat. Se încălzesc suflând unul spre celălalt - este imaginea copiilor cu deficiențe psihice sau fizice, ajunși în căminele spital din România anilor 80. Scena este descrisă de Fănica Ivanov, fostă infirmeră-șefă în secția de minori a spitalului-cămin din Plătărești, de la doar 20 de kilometri de București.

Una dintre cele mai grave probleme legate de viaţa în Căminul spital nr. 4 Plătărești era frigul. Atunci când în întreaga Românie caloriferele erau reci, iar românii inventau tot felul de metode de a se încălzi, în spitalele-cămin nimeni nu se chinuia să inoveze ceva pentru copiii nimănui.

În căminul de la Plătărești, în iernile grele din anii '80, erau 7-8 grade în calorifere.

„Ai grijă de ei, că ei îți dau de mâncare”

La o aruncătură de băț de București, într-o comună care numără astăzi, oficial, aproape 4.000 de suflete, exista, înainte de Revoluția din '89, o clădire-adăpost pentru 881 de copii cu dizabilități grave.

436 au murit în condiții considerate, după mai bine de 30 de ani, suspecte.

Dacă la spitalul pentru copii autoritățile au renunțat la puțină vreme după 1989, secția pentru adulți a funcționat până acum câțiva ani.

Închiderea căminului a lăsat satul cu un regret. Mulți dintre localnici au trăit ani buni de pe urma „Spitalului de nebuni” din localitate. Unii au fost angajați aici, alții își vindeau vacile, porcii sau legumele din bătătură spitalului care avea nevoie de ele.

Spitalul pentru adulți s-a ridicat, în anii '60, în clădirile insalubre care aparținuseră unei mănăstiri din secolul al XVII-lea și în care funcționase o închisoare politică pentru femei în anii de început ai comunismului.

În 1978, odată cu ridicarea unei noi clădiri, la Plătărești a fost deschisă și o secție pentru copii. Ajungeau aici în special cei din București.

Fănica Ivanov a lucrat ca infirmieră la spitalul din Plătărești din 1975. În 1978 a ajuns la secția de copii și, la puțină vreme, a devenit infirmieră-șefă. A lucrat acolo până în 1995, când a ieșit la pensie.

La cei 81 de ani pe care îi are, femeia își amintește multe dintre cele întâmplate în cămin. Nu are regrete foarte mari legate de traiul de acolo. Știe care au fost bubele sistemului, dar „așa era atunci”. Angajații își dădeau toată silința să îi trateze pe asistați omenește, spun Fănica și alți foști colegi. Cu ceea ce le oferea sistemul. „Aveți grijă de ei, că ei vă dau de mâncare”, îi spusese primul director al așezământului. Fănicăi i-a rămas asta în minte.

Pe unele dintre ororile pe care le-au trăit copiii le recunoaște, dar nu le conștientizează ca probleme. Așa era sistemul, așa mergeau lucrurile.

Frigul

Frigul a fost sursa principală a ratei crescute a deceselor de la Plătărești. Jumatate dintre cei 881 de copii internați aici din 1978 și până în 1990 au murit - 203 au trecute în certificatele de deces cauzele: bronho-pneumonie sau pneumonie.

Clădirea, nou-construită în 1978 de regimul Ceaușescu, era prevăzută cu o centrală proprie de presiune medie cu trei cazane, care funcţiona exclusiv pe bază de combustibil uşor.

Căminul avea la dispoziţie și un generator electric care funcţiona cu acelaşi tip de combustibil, motorina.

Centrala, care asigura încălzirea pentru trei clădiri (secţia minori, secţia adulţi şi şcoala din localitate), era dependentă exclusiv de cotele de combustibil atribuite de către Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale şi Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe – Direcţia Combustibil Bucureşti, prin intermediul Centralei PECO.

De gătit, bucătăresele găteau pe mașinile care funcționau tot cu combustibil lichid. Tot așa, se încălzea apa pentru spălat bolnavi şi rufe, se pregăteau aburii folosiți la hrană, uscătoare şi călcat lenjerii.

Aprovizionarea cu combustibil a fost pe tot parcursul funcţionării secţiei deficitară, atât din cauza cotelor mici repartizate şi a livrării efective care era cu mult sub necesar (aproximativ o treime din necesităţi), cât şi din cauza imposibilităţii de a face stocuri pentru perioada iernii.

Gheorghiu Panait, directorul Căminului Plătărești din anii 80, a trimis numeroase memorii către Ministerul Aprovizionării - spunea în scrisori că drumul Bucureşti - Plătăreşti (circa 20 de km) este deseori blocat de zăpezi și că spitalul nu are cum să se aprovizioneze.

Din cauza lipsei de căldură - spune fostul director într-una dintre scrisori - „copiii prezentau degerături ale extremităţilor şi ajungeau să moară «pur şi simplu din cauza frigului»”, pentru că „din cauza cotelor mici de combustibil uşor ce ni se repartizează lunar, temperatura în saloane nu poate depăşi 7-8 grade, iar spălarea lenjeriei se face foarte greu şi mai ales uscarea (spălătoria fiind complet mecanizată) fapt ce ne obligă să-i învelim cu lenjerie umezită care determină diferite boli care până la urmă duc la decese.” (sursa: Memoriu Gherorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării, 23 decembrie 1985)

Niciunul dintre copii nu avea la dispoziţie suficiente schimburi; majoritatea erau ţinuţi mai mult dezbrăcaţi. De altfel, lipsa hainelor este un element comun găsit în toate spitalele cercetate pînă acum de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER).

Situaţia se agravează în a doua jumătate a anilor ’80, când măsura raţionalizării consumului de gaze naturale şi energie electrică prevede o diminuare a consumului cu 30%.

Aceasta a presupus oprirea curentului electric pe timpul zilei între orele 07:00 şi 18:00. Nimeni, spuneau autoritățile comuniste, nu avea voie să folosească surse alternative de încălzire - reşouri şi calorifere electrice.

Directorul Centrului Plătărești, Gheorghiu Panait, spune, în 1985: atunci „când proiectul de buget a fost întocmit, temperatura medie în saloane era stabilită prin lege la 22 grade Celsius, astăzi este stabilită la 18 grade Celsius, ceea ce înseamnă o reducere a temperaturii la 18 grade Celsius, ceea ce înseamnă o reducere a temperaturii medii cu 20%, procent cu care normal trebuia să se producă şi cota anuală de combustibil. Din calcul rezultă că cota a fost redusă cu 50% , neexistând corespondenţa legală dintre cotă şi temperatură, la care se mai adaugă şi temperaturile foarte scăzute care s-au înregistrat în ultima vreme”. (sursa: Memoriu Gherorghiu Panait către Ministerul Aprovizionării, 23 decembrie 1985)

Insuficienţa combustibilului a fost constantă şi cu atât mai gravă spre finele regimului comunist, iar eforturile conducerii căminului au întâmpinat adeseori obtuzitatea, dezinteresul, indolenţa, lipsa de empatie a celor care ar fi putut să amelioreze condiţiile inumane de trai din cămin - afirmă cercetătorii IICCMER.

Într-o notă scrisă pe memoriul adresat Ministerului Aprovizionării, directorul Panait Gheorghiu menţionează că „în ziua de 23.12.1985 m-am prezentat la C. PECO Tov. ing Ionaşcu din partea tovarăşei Degeratu MACT şi nici nu m-a primit pe poartă”.

Hainele

Nu doar frigul a trimis copiii la moarte, ci și lipsa hainelor. Mulți dintre ei erau gatoși - ceea ce desemnează în argou oamenii care nu își pot controla instinctele și fac pe ei. Trebuiau schimbați des, dar hainele erau puține. La fel și lenjeria de pat.

În şedinţele consiliilor oamenilor muncii sau în dările de seamă asupra activităţii sindicale, unii dintre angajații de la Plătărești solicitau achiziţionarea de îmbrăcăminte, mai ales iarna. Documentele descoperite de istorici vorbesc despre tovarăşa Cheran Maria, care a propus procurarea de îmbrăcăminte, „deoarece este timp de iarnă şi foarte mulţi bolnavi sunt lipsiţi de îmbrăcăminte”.

Pentru că nu existau haine suficiente, nu de puține ori, mai ales iarna, copiii erau îmbrăcați cu hainele ude și lăsați așa în frig.

Cum ajungeau copiii la Plătărești. 15 într-un pat

În cadrul policlinicilor județene, funcționau Comisiile de diagnostic și triere pentru copiii cu afecțiuni neuropsihice. Acestea trebuiau să evalueze minorii cu suspiciuni de deficiență mintală, motorie sau senzorială. Comisiile stabileau gradul deficienței și formulau recomandări pentru măsuri medicale sau sociale.

Copiii erau duși în fața comisiilor, pe baza unei recomandări medicale. Aveau cu ei dosare care cuprindeau ancheta socială, fișa medicală și eventualele investigații medicale sau psihologice.

Oficial, aceste comisii cuprindeau cadre medicale variate și specializate (neuropsihiatru, pediatru, otorinolaringolog, oftalmolog, psiholog și logoped). În realitate, fișele de examinare erau semnate în special de către medicul specialist neuropsihiatru și de către un alt cadru medical.

Căminul-Spital Plătărești, în ciuda denumirii de clinică de îngrijire și recuperare, avea numeroase deficiențe. Dosarele copiilor internați în această instituție arată că minorii aveau stări de sănătate precare, malnutriție, anemii severe și distrofii de grad II-III.

Copiii erau adesea nediversificați alimentar (mâncau mâncare pasată după ce împlineau 3 ani) și aveau diverse afecțiuni precum parazitoze, scabie (râie) și boli contagioase.

Mai mult, sistemul de evaluare aplicat în Căminul-Spital Plătărești clasifica copiii drept „nerecuperabili” cu ușurință excesivă, spun istoricii IICCMER care au cercetat documentele găsite la spital.

Această etichetare precoce a copiilor proveniți din medii defavorizate sau instituții precare îi împiedica să beneficieze de programe de recuperare adecvate și îi condamna la un parcurs dificil și nesigur.

Hotărârile Comisiei Județene de Ocrotire a Minorilor în privința repartizării copiilor către Căminul-Spital Plătărești echivalau cu sentințe severe și pe termen nelimitat, afirmă istoricii.

În realitate, internarea, care se făcea pe termen nelimitat, era adesea o condamnare pe viață sau chiar la moarte. Transferurile către secția de adulți din cadrul aceleiași instituții, în cazul supraviețuitorilor, se făceau la majorat.

În 1984, a existat o inițiativă de reevaluare și transferare a unor minori spre centre de recuperare. Datele arată că doar 14 dintre cei internați au beneficiat de această posibilitate.

Printre cei care au ajuns la Plătărești au fost copii de generali, ingineri, actori sau pictori. Toți aveau deficiențe și nu erau „bine-văzuți” de sistemul care considera că nu corespund cerințelor. Mai mult, partidul comunist român avea nevoie de oameni ai muncii activi, iar un copil cu probleme însemna concedii medicale și extragerea părinților din câmpul muncii - ceva total inacceptabil pentru regim.

Pe 29 februarie 1978, ora 14:30, a fost internat primul minor la secția de copii. Era Luiza Bugeac, în vârstă de 17 ani, născută în București pe 30 mai 1960. Diagnosticul ei: leuconevraxită și debilitate mintală, boli care necesitau tratament continuu.

Motivul internării a fost că „provenea dintr-o familie numeroasă care ridică probleme de ordin sanitar”.

Căminul s-a umplut repede. Numai în primii doi ani de funcționare, secţia de minori de la Căminul nr. 4 Plătărești a fost populată până la capacitate maximă. Până în 1990 numărul celor internaţi a fost constant peste capacitate. Suprapopularea a fost o problemă constantă până în 1990, în pofida ratei foarte mari a deceselor. Încă din 1979, în urma unui control al Centrului Sanitar Antiepidemic Ilfov, s-a constatat că în fiecare salon stau câte 15-20 de copii, cei mai mulţi câte doi într-un pat.

Anual, numărul mediu al copiilor internați în cămin a fost de aproximativ 200, cu un vârf de 212, în 1989.

Din datele cumulate privind numărul de internări, se poate avansa un număr total de 881 de minori internaţi în Căminul-spital nr. 4 Plătăreşti în perioada 1978-1990. Lipsesc datele privind internările pentru prima jumătate a anului 1991, însă cel mai probabil în această perioadă nu s-au mai făcut internări, întrucât secţia urma să fie mutată.

Alimentația

Deși la internarea în cămin copiii aveau minimum trei ani, comportamentul alimentar pentru aproximativ jumătate dintre cei internați era acela specific vârstei de șase luni. Adică nu aveau regim diversificat - erau hrăniți exclusiv cu lapte la biberon.

În condițiile în care laptele proaspăt era dificil de procurat, iar cel praf lipsea de pe piață, hrana copiilor era adesea îmbogățită cu produse făinoase. Iar numărul redus al infirmierelor făcea extrem de dificilă hrănirea în condiții normale a celor care nu se puteau hrăni singuri.

Pentru ceilalți copii situația era, în aparență, ceva mai bună. Listele cu meniuri prezintă o alimentație destul de diversificată.

Cu toate acestea, din documentele identificate, mai cu seamă în a doua jumătate a anilor '80, neajunsurile venite pe fondul crizei economice și lipsa produselor de primă necesitate de pe piață duc la o alimentație cu totul deficitară. Se vorbește despre acest lucru în informările și dările de seamă semestriale.

Rapoartele prezintă pentru această perioadă o alimentație care se rezuma la „ceea ce ne pune piața la dispoziție”. Alimentele bogate în proteine se găseau extrem de rar. „Condiţiile de alimentaţie asigurate copiilor au fost destul de deficitare, prin dificultăţile întâmpinate în aprovizionarea cu alimente, în principal cele bogate în proteine.

Lipsa cărnii, uneori o lună, nu are cum să influenţeze în bine starea bolnavilor în general şi a copiilor, în special. Eforturile de a suplini nevoile de carne prin alte proteine au fost continue, dar cu rezultate slabe. Procurarea de ouă, brânză, smântână, mezeluri se face si ea sporadic şi în cantităţi total necorespunzătoare cu nevoile concrete” - scriu istoricii IICCMER care au cercetat cazul Plătărești.

Angajații de atunci cosmetizează și azi ceea ce se întâmpla, în ciuda rapoartelor oficiale. Spun că oamenii din sat vindeau animale celor de la spital când era penurie, dar niciun document nu le confirmă susținerile.

Alimentația deficitară a dus în repetate rânduri la apariția unor focare de hepatită endemică, afecțiuni digestive, malnutriții, anemii și altele. La aceasta se adaugă şi calitatea slabă a apei potabile. La controlul Centrului Sanitar Antiepidemic Olteniţa, apa a ieşit nepotabilă microbiologic şi chimic cu încărcătură mare de nitraţi, oxid nitric şi clor.

Lipsa personalului. Un medic la 450 de internați. Duminicile, fără doctor

Conform legii comuniste, la Căminul Plătărești, precum în celelalte cămine, în fiecare tură ar fi trebuit să fie un medic la fiecare 100 de paturi.

Erau 450 de oameni internați aici - 270 de adulți și 180 de minori, deci ar fi fost nevoie de cel puțin patru doctori care să asigure permanența în serviciu.

Cu toate acestea, în spitalul de la Plătărești, deși erau „încadrați în muncă” simultan trei medici specializați în neuropsihiatrie infantilă, unul dintre aceștia ocupând și funcția de director, niciunul nu asigura serviciul de gardă. Această deficiență se datora absenței fondurilor aprobate în bugetul instituției pentru acest scop.

Conform regulamentului de ordine interioară al Spitalului Bucur, evidențiat în fișele de pontaj pentru anul 1980 din arhiva fostului cămin-spital, programul standard al unui medic de la Plătărești era de șapte ore, între 8.30 și 15.30.

Totuși, în fiecare zi doar un medic era prezent și era responsabil pentru întreaga instituție. Tot din programul de lucru reiese că în multe duminici nu niciun doctor în cămin și că, de fapt, fiecare medic angajat lucra, în medie, opt zile pe lună la Plătărești.

Efectele lipsei de personal s-au accentuat pe parcursul timpului. După jumătatea anilor 1980, o singură infirmieră necalificată acorda asistență la 50 de copii - ea se ocupa de hrănire, schimbarea hainelor, spălare, curățenie și administrarea medicamentelor.

În anul 1989, era disponibilă o singură îngrijitoare pentru secție, responsabilă cu curățenia, doar în tura de dimineață. Legea, însă, prevedea existența unei îngrijitoare de curățenie pentru fiecare 250 de metri pătrați.

Chiar și în aceste circumstanțe dificile, personalul era mobilizat pentru munci agricole în primăvară și toamnă. În lipsa supravegherii, copiii - arată IICCMER - făceau probleme precum accidente, traumatisme, distrugerea mobilierului și a instalațiilor sanitare etc.

Moartea. Prima, la două luni de la inaugurare

Primul deces în secţia de minori apare la fix două luni de la prima internare, în 1978.

Era vorba de un băiat de 5 ani şi 10 luni, iar cauza morţii e bronhopneumonia. În certificatul de deces scrie că băiețelui avea oligofrenie grad II, tetraplegie spastică şi epilepsie. Raportul de tură al infirmierei consemnează starea precară de sănătate şi decesul la ora 7:00 în dimineaţa zilei de 29 aprilie 1978. În zilele de dinaintea morții, copilul a avut temperatură şi i s-a administrat penicilină.

În perioada aprilie-decembrie 1978 au murit la Plătăreşti 10 copii. Toţi de bronhopneumonie.

O analiză a perioadelor din an care aveau curbe mai mari ale deceselor arată că lunile de iarnă erau cele în care se murea cel mai mult la Plătărești. Constatare poate fi pusă în relație directă cu principala cauză a mortalității.

La aceasta se adaugă epilepsia, anemiile, distrofiile.

Categoria de vârstă cea mai vulnerabilă era cea cuprinsă între 3 și 5 ani - jumătate dintre copiii morți aveau această vârstă. În foarte multe cazuri este vorba despre copii aduși din leagăne, cu o stare de sănătate precară, care nu au fost apoi îngrijiți adecvat, hrăniți corespunzător și care ajungeau să moară.

Responsabilii

Anii '90 au adus în România jurnaliști din întreaga lume, șocați de imaginile cu căminele de copii ajunse în ziare, reviste și la televiziuni. Printre cei care au ajuns la Plătărești a fost și ziaristul român Mihai Tatulici, care lucra atunci la TVR.

Jurnalistul a filmat în mai multe rânduri cum erau ținuți copiii în condiții mizere, dezbrăcați și legați de pat.

După 30 de ani, Mihai Tatulici și alți jurnaliști occidentali au devenit martori în dosarul întocmit de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. În baza acestor declarații și a documentelor strânse din arhivele de la Călărași, istoricii au reușit să pună cap la cap întreaga istorie a ceea ce s-a întâmplat la Plătărești.

După 34 de ani, ei trimit, în decembrie 2023, Parchetului General, un denunț de 120 de pagini cu mărturii și probe care demonstrează, spun istoricii-anchetatori, exterminarea unei categorii sociale lipsite de apărare. Un sistem pus la punct de statul comunist și întreținut și de oamenii simpli care au lucrat în cămin.

În perioada de funcționare, între februarie 1978-iunie 1991, Căminul Spital nr. 4 Plătărești a fost condus de doi directori, Gheorghiu Panait (februarie 1978-iunie 1986) și Ioana Melinte (iulie 1986 – iulie 1991).

Gheorghiu Panait, primul director, a lăsat mărturii scrise despre ceea ce se întâmpla de fapt în spital. Documentele lui sunt probe esențiale 30 de ani mai târziu. El a plecat la spitalul de la Bălăceanca în urma unui scandal cu unul dintre angajați. Între timp, a murit.

Despre cealaltă directoare, Ioana Melinte, anchetatorii au date că ar fi în viață.

„Din cei 436 de minori decedați la Plătărești, un număr de 208 au decedat în perioada în care la conducerea Căminului-spital nr. 4 Plătăreşti s-a aflat Ioana Melinte, în calitate de medic-director. În această funcţie, prin acţiuni şi inacţiuni sistematice, a contribuit la decesul celor 208 minori, la care se adaugă aproximativ 160 de minori decedaţi în perioada în care aceasta a activat ca medic principal neuropsihiatru la secţia pentru minori a Căminului-spital”, se arată în denunțul IICCMER.

La acuzațiile de neglijență în tratarea bolnavilor se mai adaugă una.

„Mai putem afirma, fără dubiu, faptul că o bună parte din mâncarea destinată beneficiarilor era sustrasă în mod constant de către angajaţii centrului, de multe ori cu complicitatea conducerii. Pot fi invocate aici sancţiunile aplicate angajaţilor, prezente în dări de seama sau dosarele personale”, se mai arată în documentul trimis de IICCMER la Parchetul General.

Practica a fost surprinsă mai ales în primii ani de după 1990, atunci când bunuri sosite ca ajutoare umanitare din țară sau din Occident au fost furate efectiv de către personalul centrului - „dovadă” - spune IICCMER - „sunt atât mărturiile ataşate, cât şi dosarele de furt întocmite şi condamnările în instanţă”.

Pe lista lungă a istoricilor sunt numele tuturor angajaților de la Plătărești de la înființare până la închidere. Unii au murit, alții sunt încă în viață, dar nu înțeleg care ar mai fi rolul lor după atâta vreme. Au ascultat ordinele și au respectat legile. Așa cum erau ele atunci.