Bine ați venit la Europa Extinsă, buletinul informativ al RFE/RL care se concentrează pe problemele cheie referitoare la Uniunea Europeană, NATO și alte instituții și relațiile acestora cu Balcanii de Vest și vecinătățile de est ale Europei.
Sunt editorul RFE/RL Europe, Rikard Jozwiak, iar săptămâna aceasta analizez o problemă importantă: iminenta aderare a Suediei la NATO.
Brief #1: Ce va aduce Suedia în NATO?
Ce trebuie să știți: NATO a trebuit să aștepte aproape 18 luni pentru ca Turcia și Ungaria să permită în sfârșit Suediei să se alăture alianței militare. În ciuda așteptării îndelungate, la Bruxelles există un mare entuziasm în legătură cu al 32-lea membru. Un diplomat NATO mi-a spus că apartenența Suediei a fost „piesa lipsă a puzzle-ului”, completând arhitectura de securitate a alianței în regiunile nordice, arctice și baltice.
Pentru a înțelege, este suficient să te uiți doar la o hartă. Suedia este a cincea țară ca mărime din Europa - mai mare decât Germania - cu o lungime de 1.600 de kilometri de la nord la sud și cu o coastă de două ori mai lungă.
Din conversațiile cu diverși oficiali NATO, reiese clar că rolul Suediei în alianță se va concentra pe două domenii majore.
În primul rând, va fi un hub pentru activitățile militare în partea de nord a Europei, legând Suedia de celelalte țări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda și Norvegia - toate în aceeași uniune militară pentru prima dată în istoria modernă.
În 2009, cvintetul a convenit asupra Cooperării Nordice de Apărare (Nordefco), care, deși nu este un pact de apărare reciprocă, are unele caracteristici similare - de exemplu, permițând statelor participante accesul la spațiul aerian și la infrastructura militară a celorlalte. Prin urmare, pe măsură ce Suedia se alătură Alianței, există deja o bună parte de integrare și cooperare regională.
În al doilea rând, Suedia va întări apărarea celor trei state baltice membre NATO - Estonia, Letonia și Lituania - oferind sprijin maritim și aerian rapid și sporind numărul de trupe - de exemplu, trimițând 800 de ofițeri în brigada NATO din Letonia din 2025.
Anterior s-a pus mai mult accent pe așa-numitele „forțe tripwire” în statele baltice, cu o strategie de încetinire a inamicului și apoi de contraatacare și reluare a teritoriului pierdut. Dar, cu sprijinul suedez, accentul se va concentra pe a nu renunța la un centimetru de teritoriu.
Context profund: Poate cel mai evident avantaj al aderării Suediei la NATO este că Marea Baltică va deveni ceva asemănător unui „lac NATO”, statele membre NATO înconjurând în esență exclava rusă Kaliningrad și controlând, de asemenea, țărmurile de nord și de sud ale Golfului Finlandei, care duc la al doilea oraș al Rusiei, Sankt Petersburg.
Gotland, cea mai mare insulă din Marea Baltică, va fi dintr-o dată de o importanță cheie. Parte a Suediei, dar la numai 300 de kilometri de Kaliningrad, insula va beneficia de noi facilități militare. Principalul port militar de pe insulă va fi extins, iar un regiment local care a fost desființat cu ani în urmă va fi readus la viață.
Suedia își va moderniza rețeaua feroviară astfel încât să fie capabilă să transporte încărcături militare mai mari în toată țara. Al doilea oraș și cel mai mare port al Suediei, Göteborg, de pe coasta de vest a țării, își va crește și capacitatea militară, devenind probabil un nod major și un punct de intrare pentru echipamentele militare și trupele NATO.
Suedia cunoaște deja NATO și a făcut parte din programul Alianței pentru Pace (PfP) din 1994, devenind 20 de ani mai târziu un Partener de Oportunitate Îmbunătățită (EOP) pentru alianța militară. Aceasta a însemnat o cooperare mai profundă, exerciții comune regulate și mai multă interoperabilitate cu alianța occidentală, trupele țării servind sub comandanții NATO în Afganistan și Bosnia-Herțegovina.
Suedia a atins deja ținta dorită de NATO de a cheltui cel puțin 2% din produsul său intern brut (PIB) pentru apărare, o realizare pe care mulți membri ai alianței nu au îndeplinit-o încă.
Stockholmul a semnat un Acord de cooperare în domeniul apărării (DCA) cu Statele Unite în decembrie 2023, care va permite accesul echipamentelor și trupelor militare americane pe teritoriul suedez. Dar, la fel ca celelalte națiuni nordice ale NATO, Suedia nu va găzdui arme nucleare sau baze permanente NATO.
În adâncime
- Un alt aspect despre care mulți oficiali NATO vorbesc ca de o valoare adăugată prin apartenența Suediei la NATO sunt armele pe care Suedia le va aduce alianței. Se consideră că țara are două active militare de clasă mondială: submarine care pot controla mari părți ale Mării Baltice, potrivindu-se cu fiecare mișcare a Rusiei, și avioane de luptă JAS 39 Gripen produse de SAAB din Suedia. Aderarea Suediei la NATO va aduce întreaga flotă nordică de avioane de luptă la peste 250, iar Stockholm are în vedere trimiterea unora dintre ele în Ucraina. Suedia ar putea deveni un participant foarte activ la poliția aeriană a NATO, nu numai deasupra Mării Baltice.
- Nu sunt doar avioanele de luptă. Suedia este unul dintre cei mai mari exportatori de arme din lume, în special către Statele Unite, și este cunoscută pentru armele sale ghidate, armele antitanc de infanterie și vehiculele blindate.
- Există totuși câteva slăbiciuni flagrante. Cu 38.000 de membri, trupele Suediei sunt relativ mici, iar extinderea lor s-ar putea dovedi costisitoare. Țara nu are, de asemenea, active maritime mai mari, cum ar fi navele mari de luptă, bazându-se mai mult pe corvete mai mici, care au capacități inferioare de apărare aeriană.
- Regiunea nordică/baltică va fi împărțită în două comenzi diferite ale forțelor comune. Suedia se va alătura Danemarcei, Finlandei și trio-ului baltic sub comanda NATO cu sediul în Brunssum, Țările de Jos, în timp ce Norvegia se află sub comanda Norfolk, Virginia, care se ocupă în principal de problemele și provocările de securitate din Atlantic. Din ce am vorbit cu oficialii NATO familiarizați cu problema, este foarte important ca alianța să nu „taie” Marea Baltică în două, lăsând Estonia, Letonia și Lituania pe de o parte și Suedia pe de altă parte.
Brief #2: Neutralitatea incomodă a Suediei
Ce trebuie să știți: Pentru mulți, aderarea Suediei la NATO reprezintă 0 evidență, despre care n-ar fi prea multe de spus. O democrație puternică și de încredere, amenințată de o Rusia din ce în ce mai beligerantă, se alătură unui club din care frații săi nordici - Danemarca, Islanda și Norvegia - fac parte încă de la înființarea alianței în 1949. Finlanda s-a alăturat în 2023.*
Este adevărat, dar aderarea Suediei este, de asemenea, un moment istoric - poate chiar mai semnificativ decât aderarea Finlandei în 2023.
Cu granița sa lungă cu Rusia, mâinile Finlandei au fost întotdeauna oarecum legate în ceea ce privește politica externă și apărarea. Fie că este în NATO sau în afara NATO, scopul Finlandei este clar: să se apere de Rusia. Din această cauză, țara are o armată impresionantă și o conscripție impresionantă de forțe încorporate.
Pentru Finlanda, aderarea la NATO a fost un bonus. După cum a recunoscut un diplomat finlandez, care a vorbit sub protecția anonimatului, Finlanda a fost „întotdeauna pregătită să facă față singură unui posibil atac rusesc”. Diplomatul a adăugat apoi: „Dar cu NATO, ne putem baza dintr-o dată și pe alții”.
Opțiunea de aderare nu a existat întotdeauna pentru Helsinki, NATO văzând în mod tradițional neutralitatea țării ca un factor vital care contribuie la stabilitatea regională. Totul s-a schimbat în februarie 2022, când Rusia și-a lansat atacul pe scară largă asupra Ucrainei, iar Kremlinul a avertizat că NATO nu poate accepta noi membri, mai ales în ceea ce considera curtea sa din spate.
În schimb, probabil că Suedia ar fi putut fi întotdeauna membră NATO. Din punct de vedere istoric, motivul oficial pentru care nu s-a alăturat a fost ca să nu abandoneze Finlanda, lăsând țara nordică ca un tampon între alianța occidentală și Uniunea Sovietică.
Așadar, când Finlanda a început să bată în ușa NATO în primăvara anului 2022, pentru Stockholm decizia a fost ca și luată. A fi singura putere non-NATO din jurul Mării Baltice (excluzând Rusia, desigur) nu ar fi fost o perspectivă atractivă pentru Suedia.
Pentru a înțelege ce schimbare de paradigmă a suferit Suedia, o țară care, timp de două secole, a stat în afara oricărui conflict european major, permiteți-mi să vă împărtășesc câteva observații personale din Suedia, țara în care am copilărit.
Context profund: pentru generația mea - m-am născut în 1982 - și pentru cei care au precedat-o, neutralitatea Suediei a făcut parte din ADN-ul nostru tot așa cum fac parte și rachiul și heringul consumate în nopțile de vară sau cum se știe că le oferim copiilor dulciuri sâmbăta.
Cu neutralitatea sa, Suedia era unică - ceva ce se vede chiar și în politica recentă. Luați ca exemplu criza migrației din 2015-2016. În timp ce majoritatea țărilor europene fie au ridicat ziduri, fie au întins sârmă ghimpată, Suedia a întâmpinat migranții cu brațele deschise.
Și, în timp ce controalele la frontieră și măsuri mai restrictive au fost introduse mai târziu pentru a face față sutelor de mii de migranți care au intrat în țară, Suedia a rămas deschisă reintregirii familiilor și încă primește refugiați politic, în ciuda faptului că a primit aproape de două ori mai mulți migranți pe cap de locuitor decât oricare altul stat membru UE.
Sau priviți abordarea Suediei față de pandemia de coronavirus. Când alte țări s-au închis, Suedia și-a menținut deschise majoritatea afacerilor, lumea urmărind cu atenție acest experiment nordic, cu frică sau curiozitate. „Juriul” este încă în deliberări și nu s-a aflat încă dacă Suedia a ales calea corectă, deși când analizează câteva parametri cheie - ratele de mortalitate în exces și performanța economică - țara s-a descurcat bine.
În adâncime
- Nu s-au mai văzut război, conflict sau revoluții pe pământ suedez din vremea lui Napoleon, ceea ce a contribuit la formarea acestei identități naționale de neutralitate și independență. Și, fie vorba între noi, și vinovăția față de rolul Suediei în cel de-al Doilea Război Mondial a contribuit și ea la poziția neutră a țării, predominând ideea că țara nu ar trebui să aparțină niciunui bloc politic sau militar, deoarece asta nu face decât să mărească șansa de conflict. În timp ce Suedia a fost oficial neutră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, minereul de fier și alte exporturi ale țării au alimentat mașina de război nazistă. Evreii care fugiseră de Holocaust nu erau bineveniți în Suedia înainte de 1943, iar armatei germane i s-a oferit trecerea liberă pentru un atac asupra vecinului Suediei, Norvegia.
- În timp ce restul continentului era în ruine după război, infrastructura suedeză s-a descurcat mult mai bine. Țara a valorificat acest lucru prin construirea unui stat al bunăstării care a fost invidiat în întreaga lume.
- Suedia a avut întotdeauna o relație ciudată cu patriotismul. Ziua Națională a Suediei nu a devenit sărbătoare națională decât în 2005, iar oamenii încă nu sunt siguri cum să o marcheze. Când eram la școală, în loc de ziua noastră națională, am sărbătorit Ziua Națiunilor Unite pe 24 octombrie. În loc să cântăm imnul național suedez, ne-am luat de mâini și am cântat hitul din anii 1980 We Are The World. La sfârșitul liceului, elevii nici măcar nu au nevoie de o notă de trecere la istorie pentru a absolvi, pentru că, la fel ca patriotismul, studiul istoriei era considerat a fi de domeniul trecutului. Însemna ceva dar pentru alte țări, nu și pentru țări precum Suedia. În loc să privim înapoi la trecut - glorios sau nu - ne-am putea lăuda cu lucrurile pe care le facem acum pentru omenire: inventarea Bluetooth, stimulatorul cardiac, cadrul de mers și laptele de ovăz. Ca să nu mai vorbim de contribuția la complexul mobil-industrial cu omniprezentul Ikea.
- Suedia a fost mereu plină de contradicții. Cum ar putea ea să impulsioneze pacea și reconcilierea la nivel mondial, fiind totodată un important exportator de arme? Aceasta a fost o trezire cam grosolană la realitate pentru unii suedezi, mai ales atunci când călătoresc în afara granițelor țării, pentru că nu sunt obișnuiți să li se spună despre jafurile făcute de strămoșii lor în timpul Războiului de 30 de ani. Sau că despre brutalitatea istorică a Suediei există un strigăt chiar în imnul național al Poloniei.
- Acea naivitate a avut și consecințe mai grave. Faptul că un prim-ministru suedez (Olof Palme în 1986) și un ministru de externe (Anna Lindh în 2003) au fost asasinați în mijlocul Stockholmului, după ce s-au plimbat fără gărzi de corp, este uluitor pentru majoritatea străinilor. Pentru mulți suedezi, totuși, este absolut normal. Asemenea lucruri, până la urmă, pur și simplu nu se întâmplă în Suedia. Sau nu ar trebui să se întâmple.
- Acum, istoria și realitatea ajung Suedia din urmă. La începutul acestui an, comandantul șef al forțelor armate al țării, Micael Byden, a trimis țara într-o frenezie când a avertizat că toți suedezii ar trebui să se pregătească de război. Oamenii au luat-o în serios, descarcând hărți ale adăposturilor antiatomice și un pachet de informații intitulat Dacă vin criza sau războiul. Chiar și propria mea mamă, care se apropie acum de 80 de ani, s-a grăbit să cumpere o sobă portabilă pe gaz și o lanternă care să poată funcționa fără baterie.
Cel mai mare exercițiu NATO de după Războiul Rece, Steadfast Defender, este în desfășurare, cu cea mai mare parte a trupelor aflate în prezent în Polonia. O echipă de la RFE/RL este acolo pe teren, așa că fiți atenți la relatările noastre din această săptămână.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta pe 5 martie o nouă strategie pentru industria europeană de apărare, care va include propuneri ca Bruxelles-ul să intensifice cheltuielile pentru apărare în viitorul apropiat și să încurajeze achizițiile comune ale UE atât în producția de arme, cât și de muniție.
Asta e tot pentru săptămâna asta. Simțiți-vă liber să mă contactați pentru oricare dintre aceste probleme pe X @RikardJozwiak sau pe e-mail la jozwiakr@rferl.org .
Până data viitoare,
Rikard Jozwiak
