Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele ruse au doborât 25 de drone ucrainene deasupra unor regiuni rusești, inclusiv Moscova, Leningrad, Belgorod, Kursk, Briansk, Tula și Oriol.
Oficialii locali ruși au raportat, de asemenea, atacuri asupra unor instalații energetice, transmite Reuters.
„O încercare a regimului de la Kiev de a efectua un atac terorist folosind 25 de drone asupra unor obiecte de pe teritoriul Federației Ruse a fost oprită”, a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat.
Gleb Nikitin, guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, a raportat un atac cu dronă asupra unei rafinării de combustibil din zona industrială Kstovo.
„În zona industrială Kstovo, o instalație complexă de combustibil și energie, a fost atacată de vehicule aeriene fără pilot”, a declarat Nikitin pe Telegram. „O rafinărie e în flăcări”, a spus el, fără a preciza despre ce rafinărie este vorba.
Agenția de știri de stat RIA, care citează Căile Ferate Ruse, scrie că un tren de pompieri special se lupta dimineață cu un incendiu pe teritoriul rafinăriei Lukoil din Kstovo, relatează Reuters.
De asemenea, guvernatorul regiunii ruse Oriol, Andrei Klicikov, a declarat că Ucraina a lansat un atac cu drone la o instalație de combustibil din regiune, în timp ce RIA citează serviciile de urgență spunând că un rezervor de petrol a luat foc în urma atacului.
Guvernatorul Belgorodului, Viaceslav Gladkov, a scris pe Telegram că o dronă ucraineană a lansat patru dispozitive explozive în regiunea sa. Gladkov a spus că o femeie a fost rănită în Șebekin, în timp ce case și drumuri au fost, de asemenea, avariate, iar mai multe sate au rămas fără electricitate.
Oficialii din mai multe regiuni rusești au continuat să anunțe atacuri cu drone după declarația Ministerului Apărării. Nu au fost raportate victime.
De cealaltă parte, autoritățile din Ucraina anunță că un bloc de apartamente a fost distrus de atacuri rusești în Kupiansk.
Atacul a provocat pagube mari și a declanșat mai multe incendii, dar nu au existat informații imediate despre victime, au anunțat autoritățile locale ucrainene.
În regiunea Ternopil din vestul Ucrainei, administrația militară regională a anunțat un atac rusesc cu dronă care a deteriorat infrastructura, dar nu au fost anunțate victime.
Armata ucraineană mai transmite că sistemele sale de apărare aeriană au doborât 17 din cele 22 de drone lansate de Rusia marți dimineață.
Grupările de voluntari ruși din Ucraina au lansat o incursiune în Rusia
Două grupări armate cu sediul în Ucraina, formate din voluntari ruși care se opun Kremlinului, au lansat marți o incursiune peste granița de vest a Rusiei, potrivit paginilor lor de socializare, transmite Reuters.
Legiunea Libertății Rusiei și Batalionul Siberian au anunțat pe paginile lor de Telegram că au lansat atacuri în Rusia.
„Ne vom lua pământul de la regim centimetru cu centimetru”, a declarat Legiunea Libertății Rusiei în postarea sa pe Telegram.
În trecut, oficialii de la Moscova au prezentat grupurile de voluntari ruși ca pe marionete ale armatei ucrainene și ale Agenției Centrale de Informații a SUA, despre care Kremlinul spune că încearcă să provoace haos în Rusia.
Andri Iusov, un purtător de cuvânt al serviciilor de informații militare ucrainene, a declarat că grupurile de voluntari ruși desfășoară operațiunea pe teritoriul rus independent de Ucraina.
Iusov a spus că un al treilea grup, Corpul Voluntarilor Ruși, participă, de asemenea, la operațiune.
Postarea Legiunii Libertății Rusiei părea să se refere la viitoarele alegeri din Rusia, care vor avea loc în acest weekend.
„Oamenii vor vota pentru cine vor, nu pentru cine trebuie. Rușii vor trăi liberi”, a scris grupul pe contul de Telegram.
Legiunea Libertății Rusiei și Corpul Voluntarilor Ruși au mai revendicat în trecut raiduri pe care le-au realizat trecând din Ucraina în Rusia.