Linkuri accesibilitate

Depozit de muniție din al doilea război mondial, în curtea unui liceu din Iași


Intervenția pompierilor și a specialiștilor militari pentru securizarea zonei va continua și marți.
Intervenția pompierilor și a specialiștilor militari pentru securizarea zonei va continua și marți.

În curtea colegiului Vasile Lupu din Iași a fost descoperit luni, în timpul unor lucrări de construcții, un depozit de muniție din al doilea război mondial. Au intervenit pirotehniștii, iar Comitetul Local de Urgență a decis evacuarea clădirii și suspendarea cursurilor până lunea viitoare.

Descoperirea a avut loc în timpul lucrărilor de amenajare a platformei de beton pe care urma să fie amplasată o clădire modulară în care să se desfășoare cursurile pe parcursul reabilitării clădirii monument istoric a Colegiului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a intervenit, alături de specialiști militari, pentru securizarea zonei și au transmis că va continua intervenția și marți. Pirotehniștii ar fi identificat peste 280 de elemente de muniție din al doilea război mondial.

Filiala din Iași a Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) a publicat pe contul de Facebook o informare transmisă de Primăria Iași către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) în care solicită evacuarea tuturor spațiilor clădirilor liceului și suspendarea cursurilor până (cel puțin) luni 20 mai.

Asta ca urmare a deciziei luate deja în Comitetul Local pentru Situații de Urgență, convocat de primarul Iașului, care semnează documentul amintit.

Pirotehniștii și specialiștii militari au descoperit peste 280 de elemente de muniție din cel de-al doilea război mondial.
Pirotehniștii și specialiștii militari au descoperit peste 280 de elemente de muniție din cel de-al doilea război mondial.

Primăria mai solicită ISJ ca după ce va adopta decizia oficială de suspendare a cursurile, să transmită decizia conducerii Colegiului.

„De asemenea, vă rugăm să aduceți la cunoștința unității școlare, corpului profesoral și personalului auxiliar, respectiv părinților elevilor că circulația și tranzitul în zona perimetrului unității școlare este strict interzisă”, se mai arată în informarea amintită.

Cartușe și proiectile găsite la fața locului

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași, citat de News.ro, după asanarea terenului la fața locului au fost găsite peste 200 de cartușe, zeci de proiectile și mai multe bombe de aruncător.

Este vorba mai exact de:

20 de proiectile perforant calibru 75 mm; 9 proiectil exploziv calibru 75 mm;

1 bomba de aruncător calibru 60 mm;

5 bombe de aruncător calibru 50 mm;

4 grenade ofensive;

250 cartușe de diferite calibre.

Reprezentanții ISU au transmis că în momentul găsirii de muniție neexplodată sunt interzise orice operațiuni cu acestea, obligația celor care le observă fiind să sune de urgență la numărul de urgență 112.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG