În noaptea de duminică, Macron a anunțat alegeri pe 30 iunie, la mai puțin de o lună înaintea Jocurilor Olimpice. Al doilea tur va avea loc pe 7 iulie.
Macron spune că are încredere în „capacitatea francezilor de a face cea mai bună alegere pentru ei înșiși și pentru următoarele generații”. E un pariu uriaș care ar putea rezulta în ascensiunea extremei drepte la putere în Franța pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial.
Alegerile au fost anunțate din scurt – Macron tinde să ia decizii executive, în loc să se consulte extensiv – așa că partidele încă încearcă să-și construiască o strategie de campanie. Singurele care erau pregătite erau partidele lui Macron și le Pen.
Până și premierul Gabriel Attal ar fi încercat din răsputeri să-l convingă pe Macron să nu anunțe alegeri anticipate, spun unii comentatori.
Luni, mai multe partide din Franța au avut consultări de urgență pentru a încerca să se grupeze în coaliții.
Marine le Pen, lidera spirituală a partidului Rassemblement National, s-a întâlnit cu liderul RN, tânărul Jordan Bardella, și cu nepoata lui le Pen, Marion Marechal, pentru a negocia o coaliție – o strategie previzibilă care încă nu a dat roade. Marechal a spus că RN refuză că colaboreze cu partidul său, Reconquete, condus de Eric Zemmour.
Șocul politic a venit în după-masa zilei de luni, când liderul celui mai mare partid conservator a declarat că se va alia cu RN.
Eric Ciotti, liderul Republicanilor, ar alia astfel un partid tradițional cu unul extremist pentru prima oară în istoria modernă a Franței. Este același partid al liderilor iluștri precum Charles de Gaulle, Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy, iar o mare parte dintre membrii actuali ai partidului spun că refuză să intre într-o coaliție cu RN.
„Eric Ciotti vorbește doar în numele lui. Trebuie să părăsească șefia Republicanilor”, a declarat, de exemplu, liderul partidului din parlament, Olivier Marleix.
Partidul lui Macron speră să atragă centriștii și pe cei de stânga, precum și pe acei Republicani nemulțumiți de decizia lui Ciotti. Doi deja au părăsit partidul.
La rândul lor, partidele de stânga – de la verzi la socialiști, comuniști și extremiștii de stânga – încearcă să găsească o modalitate de a strânge rândurile. Ei au propus un nou Front Popular, care va trebui să se pună la punct rapid pentru a face față campaniei accelerate.
Deci… ce s-a gândit Macron când a decis să anunțe alegeri anticipate?
„M-am gândit doar la Franța. A fost cea mai bună decizie, în interesul țării”, justifică Macron.
Un număr enorm de francezi au transmis un vot-protest în alegerile din 9 iunie. Prezența la vot în Franța a fost de 51,83%, cea mai ridicată din ultimii 30 de ani.
O treime din electoratul francez a ales partidul Rassemblement National al lui Marine le Pen, considerându-l a fi, poate, o alternativă viabilă. Partidul de centru-dreapta al lui Macron, Renaissance, a obținut doar 15% dintre voturi. Socialiștii au ieșit pe locul al treilea, cu 14%.
Pentru că alegerile europene au o singură rundă și au o prezență mai redusă, ele tind să favorizeze partidele mai mici și votul-protest, dar în alegerile naționale, unde în runda a doua sunt doar două opțiuni, nu mai există la fel de multe nuanțe, așa că votul strategic („Nu votez cu cine mi-e drag, ci cu cine are șanse să câștige”) tinde să domine.
Așadar, cu extremiștii bătându-i la ușă, Macron a decis să forțeze extrema dreaptă într-o confruntare reală, pentru a-i convinge pe francezi că le Pen nu este în stare să guverneze Franța.
Dacă francezii au ocazia acum să vadă cum ar guverna extrema dreaptă, înseamnă că au timp până la alegerile din 2027 să fie dezamăgiți de ei și să nu-i voteze.
El mizează pe un electorat rezonabil care, când are de ales între extremiști și centriști, va alege centriștii – trebuie doar să aibă ocazia să asculte propunerile concrete ale extremiștilor.
Echipa lui Macron insistă că asta este o strategie câștigătoare pe termen lung.
El nu poate candida din nou, pentru că se află deja la al doilea mandat – însă le Pen ar putea candida. Ea a mai făcut asta deja de trei ori, de fiecare dată cu rezultate mai bune: în 2012, locul trei cu 17,9%, apoi în 2017 a intrat în turul doi împotriva lui Macron și a pierdut cu 33,9%. În 2022, cei doi s-au confruntat din în turul final al alegerilor și le Pen a obținut 41,45% dintre voturi.
Ce se poate întâmpla
O analiză The Guardian prezintă trei posibile scenarii:
- Macron își recuperează majoritatea. E foarte bun în campanie, însă francezii deja s-au cam săturat de el. Renașterea are 169 de deputați acum, aproape dublu față de cei 88 ai RN.
- Marine le Pen câștigă majoritatea voturilor. Partidul numește un premier, cel mai probabil pe Jordan Bardella, care coabitează câțiva ani cu Macron. Este, istoric, un scenariu foarte distructiv pentru premieri, în timp ce președinții pot să critice ușor guvernul și ajung să-și întărească partidele.
- O strategie delicată pentru Macron, dacă Bardella reușește să controleze bine guvernul. New York Times punctează că niciodată nu a mai fost o prăpastie ideologică între un premier și un președinte francez la fel de mare cât ar fi cea dintre Bardella și Macron.
Jordan Bardella este liderul partidului Rassemblement National, partidul marcat de moștenirea perechii tată-fiică le Pen. - Nicio majoritate absolută. RN dobândește mai multe locuri în parlament, dar nu destule ca să aibă o majoritate. Partidul lui Macron ar trebui să caute o coaliție, însă întreg parlamentul s-ar putea bloca.
Ce propune RN?
Rassemblement National a fost fondat în 1972, iar Jean-Marie le Pen (tatăl lui Marine) i-a fost lider de atunci și până în 2011. Marine a condus partidul între 2011 și 2022. Platforma RN este anti-UE și anti-globalizare, vrea să întărească granițele, să reducă măsurile de protecție a mediului și este cunoscut pentru xenofobie și antisemitism.
În ultimii ani, a criticat mult guvernul, atrăgându-i pe cei nemulțumiți, chiar dacă nu a prezentat vreo alternativă clară.
Liderii din mediul de afaceri francezi, care abordează cu grijă subiectul alegerilor, spun că vor să audă mai multe de la RN, pentru că nu știu mai nimic despre planul lor economic și industrial.
În schimb, sub conducerea lui Macron au fost implementate măsuri care ușurează presiunea pe mediul de afaceri și atrag investițiile străine.
Problemele lui Macron
Emmanuel Macron mai are încă trei ani de mandat, dar doar 34% dintre francezi consideră că face treabă bună. De când a pierdut majoritatea în parlament, în 2022, Macron a trebuit să ia în propriile mâini multe dintre deciziile care erau înghețate în legislativ, inclusiv reforma pensiilor.
Milioane de francezi au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva reformei care ridica vârsta de pensie, iar după săptămâni întregi de conflict, Macron a aprobat reforma oricum.
Mai e și problema Jocurilor Olimpice. Franța a depășit bugetul Olimpiadei de la Paris, dar tot nu și-a îndeplinit multe dintre promisiuni.
Infrastructura pare că nu va face față, unele evenimente au fost mutate pentru că nu s-au găsit stadioane sau piscine suficient de mari, iar autoritățile înlătură din Paris oamenii fără adăpost și refugiații pentru a „cosmetiza” capitala.
Primara Parisului, Anne Hidalgo, împreună cu Macron, au spus că vor curăța Sena suficient de bine încât să se poată desfășura concursuri în apele sale.
Nu doar că este în stare critică acest proiect, dar pe internet mii de francezi au început să glumească – or să amenințe – că își vor face nevoile în Sena în ziua în care Macron și Hidalgo au promis vor înota în Sena ca să demonstreze că e curată.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
