Împinsă de nevoia de a-și diversifica sectorul energetic și de a scăpa de gazul rusesc ieftin, Serbia încearcă să pună capăt politicii ei vechi de decenii, prin care e interzisă construirea de centrale nucleare pe teritoriul țării.
Pe 10 iulie, mai mulți miniștri sârbi au anunțat că legiuitorii cântăresc dacă e bine să înceteze interdicția veche de 35 de ani, care datează din epoca Iugoslaviei. Au fost inițiate dezbateri publice referitoare la restructurarea politicii energetice a țării.
Dacă demersul va avea succes, guvernul sârb ar putea ajunge, de asemenea, într-o nouă linie geopolitică care implică energia nucleară în Europa de Est - toate țările caută soluții ca să nu se bazeze pe Rusia, care a dominat sectorul energiei nucleare - și să ia în considerare parteneriate alternative cu țări precum China, Franța, Regatul Unit și Statele Unite.
Președintele sârb Alexander Vucic încearcă să navigheze printre noile realități crate de invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina și să implementeze același balans strategic care a fost folosit de Belgrad pentru a poziționa Statele Unite și Uniunea Europeană împotriva Rusiei și Chinei într-o serie de probleme de securitate și politică externă.
„Chiar dacă Serbia nu a fost atât de dură cu Rusia precum a fost Uniunea Europeană, caută să păstreze un fel de echilibru cu Vestul”, spune, pentru RFE/RL, Stefan Vladisavljev, director de programe la Fundația BFPE, un think tank din Belgrad.
Înainte de începerea războiului - în februarie 2022 - Serbia se baza pe forța de muncă locală ieftină și pe gazul rusesc cu preț redus pentru a-și face competitive și atractive pentru investitori industriile minieră și de producție.
Însă, atât sancțiunile occidentale, cât și turbulențele de pe piață au crescut prețul gazului rusesc, iar Bruxellesul și Washingtonul au pus etichete politice celor care au făcut noi contracte cu companii rusești.
Ceea ce nu-i dă lui Vucic prea mult spațiu de manevră între nevoia de a crește securitatea energetică a Serbiei prin centrale nucleare și considerentele geopolitice aduse de țara cu care Belgradul decide să se asocieze.
Oficialitățile sârbe și-au cântărit opțiunile și au avut deja, în aprilie, întâlniri cu britanicii de la Rolls Royce și cu reprezentanții companiei de stat franceze Electricite de France (EDF) - atunci s-a semnat și un memorandum pentru „evaluarea potențialului dezvoltării programului nuclear civil din Serbia”.
În iunie, ministrul sârb al energiei a spus că „pune bazele” pentru evaluarea unui parteneriat cu EDF.
EDF nu a răspuns întrebărilor reporterilor RFE/RL, care au solicitat detalii referitoare la ce ar însemna cooperarea cu Serbia.
Între timp, în scenă a intrat China.
CNNC - compania de stat Corporația Națională Nucleară din China - ar putea furniza reactoare nucleare mici (SMR), iar susținătorii ideii spun că acestea sunt o variantă mai ușor de construit, care s-ar putea să se potrivească mai bine nevoilor mai modeste de energie nucleară ale Serbiei.
O altă opțiune ar fi cumpărarea unei participații la centrala nucleară Paks 2, aflată în construcție -- proiect comun ungaro-rus lansat în 2014, care este situată la 100 de kilometri sud-vest de Budapesta -- din care s-ar putea trimite energie spre sud, în Serbia.
Ministrul sârb al Energei a declarat pentru RFE/RL că, în acest moment, analizează toate parteneriatele posibile.
„După schimbarea legii, Serbia va analiza potențialul cooperării la nivel regional și internațional cu țări care au dezvoltat programe nucleare, atât cu China, cât și cu Franța, Statele Unite, Rusia, Japonia și alte țări relevante”, a afirmat el.
Noua tablă de șah nucleară
Chiar dacă și-a pierdut poziția dominantă în exporturile de petrol și gaze de la începutul războiului din Ucraina, în 2022, Rusia continuă să fie cel mai mare jucător la nivel global în furnizarea combustibilului nuclear - reprezintă peste 40% din piața globală.
Rusia deține și monopolul total asupra producției de combustibil nuclear avansat, care va fi necesar pentru alimentarea următoarei generații de reactoare nucleare.
Pentru țările care au reactoare de fabricație rusă această dependență e chiar mai mai profundă - Rosatom, gigantul de stat al energiei nucleare al Rusiei, exploatează 18 reactoare pe teritoriul Uniunii Europene. Cele mai multe dintre ele sunt în Europa Centrală și de Est.
Această dependență a ajutat până acum Rosatom-ul și materialele nucleare rusești să scape de sancțiunile adoptate la Bruxelles, însă Statele Unite, Marea Britanie, Franța și furnizori importanți de combustibil nuclear din Occident au anunțat că au planuri de extindere a proprieri capacități de a îmbogăți uraniul și de a construi reactoare în toată Europa.
Acesta e contextul în care Belgradul trebuie să ia o decizie și să calculeze care sunt implicațiile pe termen lung.
În prezent, Serbia obține aproape 70% din electricitate din cărbune, dar s-a angajat să o elimine complet până în 2050. Pentru a ajunge la asta, trebuie să încorporeze energie nucleară și să producă mai multă energie verde.
„E extrem de important locul de unde își ia o țară reactorul - asta crează o legătură”, spune Jennifer Gordon, directorul Inițiativei pentru Politica Energetică Nucleară a Consiliului Atlantic, pentru RFE/RL.
„Relația cumpărător-vânzător poate fi o relație de 100 de ani, dacă ne gândim la construirea reactorului, durata lui de viață și, apoi, la necesitatea dezafectării lui.”
Țări precum Cehia, Slovacia, Finlanda sau Bulgaria s-au bazat pe importurile de combustibil nuclear din Rusia pentru a suplini lipsa gazului și petrolului rusești după începutul războiului, dar, în același timp, au început caute metode de a se îndepărta de Rosatom.
Bratislava, Helsinki și Praga au exclus companiile rusești de la licitațiile viitoare, iar compania cehă de energie CEZ a semnat contracte cu firma americană Westinghouse Electric și cu compania franceză Framatome, pentru furnizarea combustibiliului necesar centralei de la Temelin, din sudul Cehiei.
Westinghouse construiește și două reactoare noi în Bulgaria, unde va deveni cel mai important furnizor al țării de bare de combustibil.
În cazul Belgradului, decizia nucleară ar putea fi, de asemenea, un indicator al direcției în care vrea Vucic să-și ducă țara.
Cât timp Serbia rămâne nealiniată, Vucic insistă că scopul său este intrarea în Uniunea Europeană - deși nu au fost făcuți prea mulți pași în acest sens în ultimii 12 ani, iar UE are semne de întrebare legate de statul de drept și statutul Kosovo.
În mod tradițional, Serbia are relații strânse cu Moscova, dar Belgradul s-a distanțat de Rusia de când a început războiul din Ucraina.
În paralel, Vucic a construit relații strânse cu China, care a investit masiv în țara balcanică și e văzută deseori în sondajele de opinie din Serbia ca fiind cea mai populară putere străină.
Serbia și Ungaria au fost singurele două țări europene vizitate de președintele chinez Xi Jinping în mai, după vizita de stat din Franța.
„Vizita lui Xi a deschis noi căi de cooperare”, spune Stefan Vladisavljev, director de programe la Fundația BFPE.
„China e deja lider în sursele de energie regenerabilă și caută căi noi pentru a-și extinde prezența. Pentru Belgrad, cea mai eficientă cale de a-și folosi legăturile cu China este să se concentreze pe domenii în care Serbia nu se descurcă singură”.
Vucic a întărit și legăturile cu președintele francez Emmanuel Macron, care a făcut din dezvoltarea energiei nucleare pe continent și din promovarea companiilor europene părți cheie din politica lui de „autonomie strategică”, care urmărește remodelarea ordinii politice pe întregul continent.
Punctul de vedere de la Belgrad
În timp ce EDF din Franța - cândva, cel mai mare dezvoltator de energie nucleară din lume - pare să facă progrese cu Belgradul, celelalte opțiuni ale Serbiei sunt încă discutate.
Ministrul sârb al Energiei a declarat pentru RFE/RL că, în viitorul apropiat, va fi făcută o analiză asupra variantelor reactor convențional sau SMR. În martie, la un summit pe tema energiei de la Bruxelles, Vucic a spus că „suntem interesați să cumpărăm cel puțin patru reactoare modulare mici pentru a înlocui 1.200 de megawatt” de producție.
Unitățile SMR prefabricate pot fi construite undeva, apoi expediate și instalate la fața locului - lucru care le face mai ușor de construit decât reactoarele de mare putere, care sunt adesea proiectate la comandă pentru o anumită locație și uneori au întârzieri la livrare.
Însă există estimări care arată că, pe termen lung, din cauza costurilor mai mari de întreținere, prețul pentru SMR ar putea fi similar sau chiar mai mare decât cel pentru reactoarele tradiționale.
China și Rusia se luptă pentru a avansa în domeniul SMR, iar mai multe firme americane și europene fac, de asemenea, progrese pe piață.
Nici administrația prezidențială sârbă, nici Ambasada Chinei la Belgrad nu au răspuns întrebărilor RFE/RL privitoare la potențialul rol al Beijingului în această chestiune.
Costul ar putea fi un obstacol major în calea contractului pentru SMR.
În martie, Vucic spunea că prețul pentru patru SMR ar putea ajunge la 7,5 miliarde de euro și că s-ar putea să aibă nevoie de finanțare externă, pentru că „nu știe unde ar găsi banii”.
O opține mai puțin costisitoare ar fi cumpărarea unei părți în centrala Paks 2, din Ungaria, idee pe care Vucic a discutat-o cu premierul maghiar Viktor Orban în 2021.
„Suntem gata să fim acționar minoritar ca să ne garantăm siguranța energetică, în special pentru activitatea economică intensă”, declara Vucic în urmă cu trei ani.
Cumpărarea acțiunilor la reactorul nuclear din Ungaria sună bine pentru Belgrad - ar fi o soluție ca să nu mai construiască un reactor nuclear pe teritoriul său și să evite orice fel de reacție publică.
Numai că proiectul maghiar condus de Rosatom-ul rusesc a fost amânat și a depășit bugetul.
Oficialii maghiari spun că reactorul principal va fi livrat din Rusia conform planificării, însă CEO-ul Paks 2, Gergely Jakli, a declarat în luna mai pentru ziarul Portfolio că implicarea Rusiei este din ce în ce mai costisitoare și că ia în considerare să facă apel la alți investitori pentru a termina proiectul.
China a fost prezentată ca o opțiune potențială - mai ales că Budapesta și Beijingul au semnat, în timpul vizitei lui Xi din mai, un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare, iar China caută oportunități de a-și prezenta expertiza nucleară în străinătate.
Framatome este și subcontractor pentru Paks 2 și - deși chinezii și francezii au mai fost în trecut fost parteneri în companii nucleare - deteriorarea relațiilor dintre Beijing și Occident, precum și opoziția ca firmele chineze să construiască infrastructură strategică în Europa, ar putea scoate de pe șine acest tip de cooperare.
Așa că Serbia trebuie acum să cântărească atât dimensiunile tehnice și financiare ale oricărei oferte, precum și pe cele strategice.
„Este vorba despre un program civil de energie nucleară”, spune Jennifer Gordon, directorul Inițiativei pentru Politica Energetică Nucleară a Consiliului Atlantic. „Dar, indiferent de ce opțiune va alege Serbia, va avea un impact geopolitic”.
