Reprezentanții Hamas au declarat duminică că grupul nu s-a retras din discuțiile de încetare a focului cu Israelul după atacurile mortale din acest weekend din Gaza, despre care Israelul a spus că l-au vizat pe liderul militar al grupului, Mohammed Deif.
Precizările vin după ce atacul de sâmbătă din zona Khan Younis, în care au fost uciși cel puțin 90 de palestinieni, potrivit autorităților locale, a pus în pericol continuarea negocierilor privind o încetare a focului în Gaza.
Atacul israelian, despre care Tel Avivul susține că îl viza pe comandantul militar Hamas, s-a produs după zile în care s-a vorbit despre progrese mari către a un acord de încetare a focului și de returnare a ostaticilor.
Două surse egiptene de securitate, citate de Reuters, au spus sâmbătă că negocierile de încetare a focului au fost oprite după trei zile de discuții intense.
Atacul de sâmbătă, care l-a vizat pe Mohammed Deif, l-a ucis pe Rafa Salama, comandantul brigăzii Khan Younis a Hamas, a declarat duminică armata israeliană.
Oficialii militari israelieni nu au putut confirma dacă Deif a fost ucis în atac.
De cealaltă parte, reprezentanții Hamas nu au oferit nicio dovadă că Mohammed Deif, unul dintre organizatorii atacului din 7 octombrie, e într-o stare bună de sănătate după atac.
Mohammed Deif e primul pe lista Israelului cu cele mai căutate persoane și se ascunde de ani de zile.
Martori citați de AFP afirmă că atacul israelian a avut loc într-o zonă pe care Israelul a desemnat-o ca fiind sigură pentru sute de mii de palestinieni strămutați. Armata israeliană nu a confirmat acest lucru.
Duminică, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, i-a lăudat pe piloții care au realizat atacul și a spus că Hamas este slăbit în fiecare zi.
Cel puțin 300 de persoane au fost rănite în atacul israelian, unul dintre cele mai grave din războiul de nouă luni declanșat de asaltul Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului. Atacul Hamas a ucis aproximativ 1.200 de persoane, majoritatea civili, și peste 200 de persoane au fost luate ostatice.
De cealaltă parte, peste 38.400 de persoane din Gaza au fost ucise de ofensivele terestre și bombardamente ale Israelului, potrivit ministerului Sănătății din enclavă.
Duminică, un atac israelian la Nuseirat, în centrul Fâșiei Gaza, a ucis cel puțin 14 persoane la poarta unei școli folosite ca adăpost pentru persoanele strămutate, potrivit unui jurnalist Associated Press care a vizitat două spitale.
Armata israeliană a transmis că a lovit teroriști care operează în zona unei școli conduse de agenția ONU pentru refugiații palestinieni.
Tot duminică, poliția israeliană a anunțat că un rezident palestinian din Ierusalimul de Est a lovit cu mașina oameni care așteptau în două stații de autobuz pe un drum aglomerat din centrul țării. Mai multe persoane au fost rănite, a transmis poliția, în timp ce atacatorul a fost eliminat.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.