Echipele mixte, formate din specialiști MApN, ai Ministerului de Afaceri Interne și ai SRI continuă verificările și la Plauru, în zone încă necercetate și unde s-ar mai putea găsi resturi de dronă, informează MApN.
În același timp, în ultimele 24 de ore Ministerul a primit indicii cu privire la „două posibile noi zone de incidență” de pe malul românesc al Dunării, de această dată în apropierea localității Periprava, în comuna C.A. Rosetti din județul Tulcea.
„Aceste locații vor fi investigate, conform procedurilor, în perioada imediat următoare”, a transmis MApN, care a subliniat că au existat în ultimele zile „și indicii care nu s-au confirmat, cum ar fi zona Niculițel, despre care au existat referiri în spațiul public în ceea ce privește posibile căderi de fragmente de drone.”
În cercetările care au fost efectuate în acea zonă nu au fost găsite însă fragmente căzute, spune Ministerul.
Reprezentanții MApN subliniază că „toate locațiile identificate drept posibile zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură.”
Exhipele de specialiști fac cercetări pe o zonă întinsă, din apropierea porturilor ucrainene atacate în ultimele zile de armata rusă, „astfel încât să fie acoperite toate zonele în care ar exista posibilitatea căderii unor fragmente de drone.”
Ministerul comunică constant, în timp real, structurile NATO cu privire la consecințele atacurilor, se mai menționează în comunicat.
Amintim, echipele de cercetare au descoperit joi, la Plauru, resturi dintr-o dronă rusească de tip Geran1/2. Locuitorii zonei fuseseră alertați cu mesaje Ro-Alert atât în cursul nopții de miercuri spre joi, cât și în noaptea precedentă, marți spre miercuri.
NATO a transmis joi că nu are indicii că găsirea restului de dronă rusească pe teritoriul României - țară membră a alianței nord-atlantice, ar fi rezultatul unui atac intenționat al Rusiei asupra teritoriului aliat
Totuși, acțiunile rusești sunt însă „iresponsabile și potențial periculoase”, a spus un purtător de cuvânt al alianței, citat de Ruters.
În septembrie 2023, localnici din zona Plauru au găsit resturi de dronă și au alertat autoritățile civile și militare, care negaseră posibilitatea căderii unor resturi de la astfel de dispozitive inițial, după care au găsiți ei înșiși la fața locului astfel de elemente.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.