Linkuri accesibilitate

Ungaria simplifică procedurile de intrare a rușilor și belarușilor pe teritoriul său


Premierul Victor Orbán, simplifică accesul rușilor și al belarușilor în Ungaria, în vreme ce unele țări UE au decis să înceteze acordarea vizelor de turist.
Premierul Victor Orbán, simplifică accesul rușilor și al belarușilor în Ungaria, în vreme ce unele țări UE au decis să înceteze acordarea vizelor de turist.

Un nou program național va permite cetățenilor din Rusia și Belarus să se angajeze în Ungaria, pentru doi ani, cu posibilitatea prelungirii termenului.

În prezent, conform Consiliului Europei, nu este permisă angajarea pe termen scurt a cetățenilor ruși și belaruși cu un permis de ședere eliberat de un stat membru al UE.

În ciuda acestui fapt, Deutsche Welle a transmis luni, 29 iulie, că Ungaria a simplificat „discret” condițiile de intrare pentru cetățenii ruși și belaruși.

Decizia a venit după ce premierul ungar Viktor Orbán a mers într-o vizită oficială la Moscova, la începutul lunii.

Conform publicației germane, citate de rferl.org, Ungaria a adăugat ruși și belaruși în așa-numitul program „National Card” – care permite oamenilor să lucreze în Ungaria timp de doi ani, cu posibilitatea de a-și prelungi șederea.

Ziariștii germani susțin că Budapesta se așteaptă ca aproximativ 65.000 de migranți și familiile acestora să intre în țară, odată cu obținerea permiselor de muncă.

„Național Card” permite persoanelor incluse în program să obțină un loc de muncă în Ungaria – unde se pot muta cu familia. După trei ani, imigranții pot obține un permis de ședere permanentă.

Până acum, în Ungaria, programul era disponibil doar cetățenilor din Ucraina și Serbia. Din 9 iulie a fost extins însă și la cetățenii din Rusia, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Macedonia de Nord și Muntenegru, a aflat Meduza.

Cei incluși în program pot călători în țările UE fără controale de securitate suplimentare, a declarat europarlamentarul Serghei Lagodinsky într-un interviu acordat ediției germane a RND.

El a vorbit despre „marea îngrijorare” că spionii și teroriștii Kremlinului ar putea intra în Uniunea Europeană sub pretextul că vor să lucreze în Ungaria.

Cine are interdicție în UE

Conform Consiliului Europei, măsurile restrictive ale UE cu privire la acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei se aplică în prezent în cazul a peste 2.200 de persoane și entități.

Lista persoanelor sancționate este deschisă de președintele rus, Vladimir Putin, urmat de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și de fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Pe lângă demnitarii de rang înalt sau propagandiști ai Moscovei, lista include, de asemenea, persoanele responsabile sau implicate în:

  • atrocitățile comise la Bucea și Mariupol;
  • lovituri cu rachete împotriva civililor și a infrastructurii critice;
  • deportarea și adopția forțată a copiilor ucraineni;
  • reeducarea militară a copiilor ucraineni;
  • recrutarea de mercenari sirieni pentru a lupta în Ucraina;
  • fabricarea și furnizarea de drone;
  • jefuirea patrimoniului cultural al Ucrainei.

Situația cetățenilor obișnuiți din Rusia și Belarus

Cetățenii obișnuiți din Rusia și Belarus pot călători în unele țări din UE doar dacă acestea decid să le acorde viză turistică sau de afaceri.

Conform portalului specializat în imigrație fragomen.com, autoritățile din Norvegia, de exemplu, au decis pe 29 mai 2024, să înceteze acordarea vizelor de turist cetățenilor ruși.

Excepție fac persoanele care vin în vizită la rudele apropiate (numai părinți, soții și copii) care locuiesc în Norvegia.

În plus, cetățenii ruși care lucrează sau studiază în Norvegia sau în alte țări Schengen pot solicita în continuare o viză.

Conform datelor publicate pe portalul Ambasadei României în Federația Rusă, cetățenii ruși pot călători în România doar dacă solicită și le este acordată o viză în acest scop.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Cezar Amariei

    A intrat în echipa Europa Liberă în mai 2023. Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, a colaborat cu unele dintre cele mai importante trusturi media naționale (Mediafax, Adevărul, ProTV, Gândul).

    Specializat în materiale de autor, analize, anchete, sinteze, reportaje, interviuri.

XS
SM
MD
LG