Forțele Kievului continuă să își extindă operațiunile în sud-vestul regiunii ruse Kursk, la opt zile de la invazia lor neașteptată - cea mai mare incursiune pe teritoriul Rusiei de la al Doilea Război Mondial.
Pe 14 august, Kievul afirma că aproape 1.000 de kilometri pătrați din regiunea Kursk erau sub controlul trupelor ucrainene, iar forțele militare și de securitate ale Rusiei încercau să le oprească înaintarea.
Între timp, autoritățile civile rusești au avut dificultăți în a face față valului de oameni evacuați sau care au fugit din casele lor. Se pare că până la 120.000 de persoane au fugit din calea atacurilor ucrainene - multe au ajuns în orașul Kursk, centrul administrativ regional, a cărui populație înainte de război era de 440.000 de locuitori.
Un număr tot mai mare de persoane sunt iritate de modul în care oficialii - până la președintele Vladimir Putin - au răspuns la criza umanitară.
„Am plecat sub focuri de armă”
Zeci de persoane evacuate se înghesuiau la un centru de distribuție a ajutoarelor umanitare din Kursk, pe 9 august. Unii înșfăcau provizii de la voluntari, fără să mai stea la rând, iar alții se revoltau că nu au primit nimic, în timp ce polițiștii încercau să mențină ordinea.
„Am plecat sub focuri de armă, în ultimul moment”, a spus o femeie care s-a prezentat Natașa, precizând că vine din satul Korenevo. „Soțul meu nu a vrut să plece, tot spunea: «Aceasta este casa mea, eu sunt bărbat, o voi proteja». Am auzit tancurile venind și am ieșit afară. O secundă mai târziu, nu mai era nimic de protejat: Fie o rachetă, fie dronele au lovit casa”.
Natașa spune că ea și soțul ei au sărit în mașina unui vecin și au plecat în goană mare din Korenevo - la circa 28 de kilometri de graniță.
„Tot cerul vuia, iar noi mergeam cu o viteză nebună. Am închis ochii, am apucat mânerul [portierei] și am ajuns aici, pur și simplu”, a declarat femeia pentru RFE/RL.
Ea a făcut un semn cu capul către vecina care fugise cu aceeași mașină și care stătea în apropiere, plângând. „Toată lumea este la limită”, a zis Natașa, adăugând că vecina nu primise ajutor umanitar și că era, de asemenea, afectată de reportajele TV care minimalizau gravitatea situației.
„Am doi copii și mi-au dat trei perne, dar pentru vecină n-au avut destule”, spune femeia. „Apoi, seara, la televizor, ea a aflat că totul este bine aici și, chipurile, ne «menținem moralul ridicat», «rezistăm» și «simțim sprijinul întregii țări și al președintelui»”.
„Sprijinul țării este mai mult decât suficient, nu avem nevoie de sprijinul președintelui”, a spus Natașa despre Putin. Rugată să explice, ea a adăugat: „La ce ne mai trebuie? Păcat că mesajul „«nu-l votați»” a devenit limpede abia atunci când au început să tragă în noi.”
Mișa - un mecanic în vârstă de 35 de ani din satul Bolșoie Soldatskoie, aflat la 30 de kilometri de graniță - a povestit cum, în urmă cu câteva zile, ceruse să fie evacuat, însă a renunțat pentru că nu a primit niciun răspuns. S-a ascuns într-o pădure din apropiere.
„Mi-am dat seama că nu va fi nicio evacuare. Poate că acele camioane fuseseră deja distruse”, a declarat Mișa, care nu a dorit ca numele său de familie să fie publicat. În pădure, el a văzut drone deasupra capului și s-a temut că va fi lovit.
„Pădurea era minată - petale de culoare verde închis și maro. Trebuia să merg foarte încet. Dacă ai călcat pe o mină, pierzi un picior, apoi trebuie să te târăști”, a spus el. „În prima zi, speram să găsesc ceva de mâncare, dar nu era nimic. A doua zi, m-am gândit să mănânc broaște, tocmai plouase, erau o mulțime, dar n-am mai apucat...”
După cel puțin două zile, spune el, a auzit claxoane de mașini, a ieșit la o șosea și a rugat pe cineva să îl ducă la Kursk.
Mișca nu mai crede că nebuloasele obiective ale „operațiunii militare speciale” - cum numesc autoritățile ruse războiul din Ucraina - vor fi atinse într-o zi.
„Am crezut că vom elibera rapid Donbasul (regiunea estică ucraineană, revendicată de Rusia – n.r.). Îl vom încorpora în Rusia, și cu asta - gata. Dar apoi, s-a dovedit că a fost mult mai mult. Unii vorbeau despre Herson, alții despre Odesa”, a spus el, referindu-se la alte regiuni din Ucraina care au fost ținta forțelor rușești. „Numai că «salvarea» a ajuns acum la etapa în care trebuie să salvăm regiunea Kursk. Acum, casa mea trebuie să fie eliberată”.
„De ce sunt atât de anapoda toate lucrurile ?
Olga, o femeie de 50 de ani care locuiește la Sankt Petersburg, a spus că mama ei, Ludmila, nu vrea să își părăsească locuința din Kursk, chiar dacă serviciile orașului se restrâng încet.
„Mama mea spune că astăzi aproape toate autobuzele și troleibuzele au încetat să circule, la fel și tramvaiele - doar taxiurile [au rămas]. Din nou, este un deficit de apă”, a declarat Olga pentru RFE/RL, prin telefon, de la St. Petersburg.
„Mama mea crede că nu se întâmplă nimic grav”, a spus Olga, adăugând că mama sa este convinsă că situația din apropierea graniței - cum ar fi în orașul Sudja, revendicat de comandanți ucraineni - nu este atât de dramatică pe cât se prezintă. „Ea crede că totul este prea exagerat în legătură cu Sudja și că toate aceste lucruri sunt vehiculate pe internet în mod deliberat, pentru a ne speria.”
Natașa, femeia din Korenevo, afirmă că mulți evacuați se simt frustrați de modul în care a evoluat situația umanitară, ca să nu mai vorbim despre război.
„Înțeleg totul... Dar de ce este totul așa de anapoda?”, s-a plâns ea, făcând trimitere la recentele dosare de corupție împotriva unor înalți funcționari de la Ministerul Apărării, precum și la relatările despre soldații ruși care jefuiau casele ucrainenilor în primele luni ale invaziei.
„Generalii sunt închiși. Nu se întrevede sfârșitul războiului. Se pare că acolo, în armata noastră, sunt numai hoți”, a spus ea. „Poate că nici furtul WC-urilor nu este un fals?”
Articol preluat de la Europa Liberă Moldova
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
