Trei orașe din județul Ilfov depășesc incidența de 20 de cazuri la mia de locuitori. Potrivit datelor prezentate, miercuri, de autorități, cea mai mare incidență a cazurilor de Covid se înregistrează în Otopeni (20,48), Popești-Leordeni (20,41) și Bragadiru (20,29).
Tot în Ilfov, orașul Voluntari are o incidență de 18,25 iar Măgurele de 18 cazuri la mia de locuitori.
Municipiul cu cea mai mare incidență este Urziceni, județul Ialomița, cu o incidență de 18,07. Municipiul București, cu o incidență, miercuri, de 16,51, se află pe locul 8 în țară în privința incidenției cazurilor de Covid.
Puteți consulat lista localităților cu incidența peste 3 la mia de locuitori, AICI. Niciun județ din România nu are o medie a incidențelor mai mică de 3 / 1.000.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat o serie de măsuri menite să diminueze din efectele grave ale evoluției necontrolate ale răspândirii coronavirusului în România. În urma unei ședințe organizate după zile de recorduri ale numărului de decese, de cazuri noi, de persoane internate și de pacienți la terapie intensivă, președintele a anunțat că începând de luni:
- toți elevii ar urma să intre în vacanță, nu doar cei din ciclul primar;
- masca devine obligatorie atât în spațiile închise, cât și la exterior;
- va fi restricționată circulația noaptea, excepţie făcând cei vaccinați și cei a căror activitate profesională este justificată cu legitimația de serviciu;
- în timpul zilei, accesul la majoritatea activităților va fi permis numai cu certificatul verde;
Guvernul ar urma să decidă, cel târziu vineri, ce restricții intră în vigoare, după ce Comitetul Național și experții în materie vor stabili detaliile.
Rata incidenței cazurilor de Covid este, joi, în București de 16,5 cazuri la mia de locuitori. Miercuri, incidența cumulată calculată la 14 zile era de 16,51 iar marți 16,44. Bucureștiul se află în primele 10 localități din România în privința incidenței.
Cele mai mari rate din țară se înregistrează în județul Ilfov. Miercuri, rata era în Otopeni de 20,48 cazuri la mia de locuitori, în Popești-Leordeni 20,41 iar în Bragadiru 20,29.
16.110 cazuri de persoane pozitive cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost raportate 448 decese dintre care 0 anterioare.