Și candidatul ALDE la primăria Capitalei, Călin Popescu Tăriceanu, a votat în cursul dimineții.
El a deplâns lipsa unei dezbateri electorale în această campanie electorală pentru alegerile locale care să trateze problemele importante ale Bucureștiului, cum ar fi termoficarea.
Citiți aici ce ne-au spus principalii candidați la Primăria Capitalei despre modurile de soluționare a problemei apei calde și a căldurii din oraș.
Agentul termic, inamicul Bucureștiului. Au candidații soluții?
Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu a spus că este mulțumit de modul în care au fost organizate alegerile.
„Astăzi este important ca oamenii să iasă la vot”, a spus Dacian Cioloș, copreședintele USR PLUS, la ieșirea de la urne. El a votat la Zalău.
La circa o oră și 40 de minute de la deschiderea urnelor, au votat peste 600.000 de persoane cu drept de vot, reprezentând 3,31% din totalul alegătorilor.
Premierul Ludovic Orban s-a prezentat duminică, de la ora 8, la secția de votare din Dobroești, județul Ilfov, pentru a votat pentru alegerile locale. El a așteptat la coadă pentru a intra în secția de votare, măsurile de protecție stabilind ca nu mai mult de cinci alegători să intre în același timp în secție.
„Pentru că sunt niște reguli de protecție a sănătății necesare pentru a limita răspândirea virusului. Eram pregătit să stau și mai mult. Oamenii să urmărească cum e procesul pentru că se poate vota pe tot parcursul zilei”, a afirmat Ludovic Orban întrebat de durata pe care a așteptat-o pentru a putea vota.
Totodată, au mai votat Raluca Turcan, la Sibiu, Marcel Ciolacu, la Buzău, Ilie Bolojan, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Bihor, la Oradea, și, la Timișoara, Dominic Fritz, candidatul USR PLUS la primăria orașului - de altfel una dintre cursele strânse din această cursă electorală.
După două ore de la deschiderea urnelor, prezența la vot a urcat la 4,26%. Cu alte cuvinte, peste 780.000 de alegători și-au exprimat opțiunile electorale, aproape 410.000 în mediul urban și peste 370.000 în mediul urban.
Spre deosebire de alegerile din 2016, acum prezența este ușor mai scăzută. La aceeși oră, în 2016, prezența la vot a fost de 4,35%.
Facebook Forum