Ce trebuie să știi despre votul de ieri
Bună dimineața!
În jur de 9,5 milioane de români au votat la alegerile parlamentare care s-au încheiat ieri, 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Peste 800.000 dintre aceștia au fost din diaspora. A fost cea mai mare prezență din ultimii 20 de ani – 52,55%.
Azi noapte, majoritatea voturilor au fost numărate.
Șapte partide vor face parte din viitorul Parlament: PSD, AUR, USR, PNL, SOS, UDMR și POT. Ultimul de pe această listă este Partidul Oamenilor Tineri, un partid suveranist înființat de o fostă membră AUR, care a crescut în ultima săptămâna după ce a anunțat că îl susține pe candidatul filorus Călin Georgescu – câștigătorul turului I al alegerilor prezidențiale.
După centralizarea a peste 98% din secțiile de vot, rezultatele sunt următoarele:
O dată cu intrarea POT în Parlament, România va avea, în premieră, trei partide suveraniste în Parlament.
Liderii principalelor partide s-au ferit în discursurile de aseară să vorbească despre eventualele coaliții care ar putea susține un guvern.
În țară, PSD a câștigat în 25 de județe. PNL a triumfat în șase județe, AUR în trei, USR în două județe, plus municipiul București. UDMR a câștigat în cinci județe.
O altă premieră este, astfel, câștigarea a trei județe de către partidul suveranist AUR, care a obținut cele mai multe voturi în Suceava, Arad și Constanța.
Rămâi pe Europa Liberă pentru cele mai importante informații despre votul de ieri.
Cum arată clasamentul în București
Până la această oră, voturile din 93% din secțiile din municipiul București au fost centralizate.
Rezultate parțiale:
- USR – 23%
- PSD – 22%
- PNL – 13%
- AUR – 12%
- SOS – 6%
Au fost centralizate voturile din 90% din secții
Rezultatele în marile orașe
- Brașov
După centralizarea a peste 80% din buletinele de vot, PSD, USR și PNL au scoruri apropiate, între 16 și 18%
- Cluj
PNL se situează pe primul loc atât la alegerile pentru Senat, cât și cele pentru Camera Deputaților.
- Constanța
S-au adunat procesele verbale de la aproape 90% din secții. Pe primul loc se situează AUR.
- Iași
PSD are cele mai multe voturi la ambele camere ale Parlamentului. Pe locul doi se situează AUR.
Timiș
USR, AUR și PSD se află, la diferențe mici, pe primele trei locuri.