Votarea candidaților pentru șefia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul pieței energiei, a adus surprize neplăcute pentru Coaliția de guvernare.
PSD și PNL și-au împărțit cele patru funcții vacante peste capul UDMR, care a boicotat ședința de plen.
PNL a luat funcția de președinte, pentru care a fost susținut George Niculescu (256 de voturi „pentru” şi 24 de voturi „împotrivă”), iar Gabriel Andronache, propunerea PSD, pe cea de vicepreședinte (263 de voturi „pentru” şi 6 voturi „împotrivă”).
Potrivit legii, ANRE ar trebui să fie o instituție independentă din punct de vedere politic.
Lăsată pe dinafară, UDMR trece la boicot
UDMR nu a primit însă, așa cum se aștepta, postul de vicepreședinte, care, spune Uniunea, i se cuvenea pentru Nagy Zoltan (vicepreședinte al instituției de aproape șase ani și angajat al acesteia de 16). Postul a mers la PSD în schimbul făcut cu PNL.
PNL și PSD au decis sa ia tot.Senatorul UDMR Lorant Antal
Supărați, cei de la UDMR au boicotat ședința de plen în care trebuia votată conducerea ANRE.
„Nu vom cere niciun alt post, nu suntem vânători de posturi. Am luat această decizie politică de a nu participa la acest vot. E prematur să discutăm de rocadă. Domnul Nagy Zoltan a fost un profesionist, locul lui era în continuare în fruntea ANRE”, a spus liderul grupului UDMR de la Camera Deputaților, Csoma Botond.
Și mai supărat, senatorul Lorant Antal a acuzat proasta funcționare a Coaliției: „PNL și PSD au decis sa ia tot. Asta nu are legătură cu funcționarea coaliției”.
Cu toate acestea, chiar și fără voturile UDMR, PNL și PSD au reușit să-și treacă candidații, poate și pentru că premierul Nicolae Ciucă a cerut colegilor liberali „disciplină” la vot.
Pe lângă Niculescu și Andronache au mai fost aleși membri în Consiliul de reglementare al ANRE:
- Sorin Bumb, actual senator PNL (260 de voturi „pentru” şi 80 „împotrivă) și
- Cornelia Șulger, susținută de PSD (244 de voturi „pentru” şi 96 de voturi „împotrivă”).
Votul a fost secret, cu bile.
Otilia Nuțu, expert în energie la EFOR, spune pentru Europa Liberă că selecția candidaților ar fi trebuit să fie una transparentă, între profesioniști, deoarece reglementatorii trebuie să fie independenți.
„M-aș fi așteptat să văd un concurs pe programe, interviurile să fie transparente, publice. Orice reglementator, că e ANCOM, că e ANRE, ar trebui să aibă niște criterii transparente, publice de selecție a conducerii și să fie, într-adevăr, un proces competitiv. Pentru că reglementatorii trebuie să fie independenți și de presiunile din mediul privat, și de presiunile din mediul politic.
Trebuie să fie o selecție între profesioniști credibili în piață, care să vină cu un CV foarte bun și un program foarte clar, care să arate care sunt lucrurile ce trebuie reglementate în așa fel încât și piața de la noi să se dezvolte în același ritm cu restul pieței europene”, spune Otilia Nuțu pentru Europa Liberă.
Probleme în Coaliție?
Ieșirea nervoasă a UDMR are însă rădăcini mai adânci.
Potrivit informațiilor Europa Liberă, PNL și PSD ar vrea ca la rocada care va avea loc în perioada următoare UDMR să nu mai primească ministerul Dezvoltării, deținut în prezent de Cseke Attila.
O astfel de mișcare ar putea însă avea drept consecință ieșirea UDMR din guvern, care nici nu vrea să audă de renunțarea la Ministerul Dezvoltării, ceea ce ar pune în dificultate funcționarea Coaliției, mai ales pe legile sensibile care urmează.
„UDMR se va potoli, i se va oferi altă funcție, cea de vicepreședinte la ANCOM sau la o altă instituție. Nimeni nu-și dorește să supere UDMR, fără de care coaliția ar putea avea probleme”, spune pentru Europa Liberă o sursă din PSD.
Incompatibilitățile nu bat algoritmul. Cazurile Niculescu și Sulger
Până în acest moment pentru ANRE și-au depus candidaturile nouă persoane, dar în cazul a trei dintre ele există serioase suspiciuni de incompatibilitate, așa cum a arătat G4Media.ro.
Este vorba, în primul rând, chiar de doi dintre cei aleși miercuri: președintele instituției, George Niculescu, actual secretar de stat în Ministerul Energiei, și Cornelia Sulger, președinta Organizației de femei PSD Olt.
Niculescu deține acțiuni la mai multe companii din domeniul energetic: Electrica SA, Romgaz, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Transgaz și Transelectrica, în condițiile în care conducerii ANRE îi este explicit interzis (OUG 33/2007, art.4) să aibă acțiuni la companii din domeniu, scrie sursa menționată.
Informațiile apar în ultima declarație de interese a lui Niculescu, cea din iulie 2022.
În prezent, Nicolescu este membru în Comitetul de supraveghere al Hidroelectrica și în consiliile de administrație ale companiilor cu capital de stat Nuclearelectrica și Administrația Porturilor Maritime SA.
George Niculescu este un apropiat al lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, dar a fost susținut pentru această funcție și de organizația PNL Constanța.
Șeful ANRE are o leafă lunară de circa 12.000 de euro, în timp ce un membru simplu câștigă aproximativ 10.000 de euro.
Cornelia Sulger a fost și candidată PSD la alegerile parlamentare din 2020 și apare pe pagina de Facebook a Organizației de Femei PSD OLT ca fiind președinta acestei organizații politice.
Directiva 944/2019 a Uniunii Europene interzice explicit membrilor conducerii ANRE să fie membri ai unor organisme politice.
O postare din 8 martie, însoțită de o fotografie a Corneliei Sulger alături de Marcel Ciolacu, arată că „Corina Sulger, președinta OFSD Olt, senatorul Siminica Mirea, viceprimarul Municipiului Caracal Marina Samiee și primarul comunei Icoana Gabriela Ancuța au participat la lansarea campaniei PSD Femeile ne dau puterea, de la Palatul Parlamentului”.
Experta în energie Otilia Nuțu spune pentru Europa Liberă că reglementatorii trebuie să aibă curajul de a se opune ideilor proaste ale guvernului, dar pentru asta au nevoie de credibilitate și coloană vertebrală.
Reglemetatorul trebuie să aibă credibilitate și în sectorul public, și în cel privat, independență reală, coloană vertebrală și autoritate.Otilia Nuțu
„Miza cea mare în momentul de față este ca reglementatorul să poată să țină piept inclusiv unor idei proaste care vin din partea guvernului de ținere a pieței reglementate până în 2025. Reglementatorul să aibă curajul să fie chiar împotriva deciziilor guvernului dacă acestea nu sunt în favoarea pieței de energie”, ne spune Otilia Nuțu.
Trocul ANRE- ANCOM
Imediat în perioada următoare vor intra în furcile caudine ale algoritmului politic șefia Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), dar și două dintre funcțiile de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
În contrapartidă cu șefia ANRE, PSD va primi Agenția Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații ( ANCOM).
La ANCOM, mandatul actualului președinte, Vlad Stoica (propus de PSD) expiră pe 11 mai, așa că termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost fixat pentru 25 aprilie.
Rămâne de văzut câți candidați se vor înscrie în cursă, dat fiind faptul că funcția este una mai mult decât atrăgătoare, financiar vorbind.
Sorin Grindeanu, de exemplu, a încasat pentru cele 9 luni în care a fost președintele instituției 530.000 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 58.000 lei/lunar.
Cine e Andronache, noul vice al ANRE
Gabriel Andronache, ales vicepreședinte al ANRE, este un apropiat al fostului premier PSD, Mihai Tudose, al cărui consilier a fost.
Andronache a fost propus șef la Transelectrica în decembrie 2021 și a mai deținut funcțiile de preşedinte al consiliului de administraţie al Curpumin, consiliul de administrație al Hidroelectrica. A fost în comisiile de privatizare ale Transgaz, Nuclearelectrica şi Romgaz.