Linkuri accesibilitate

Avocatul lui Alexei Navalnîi, desemnat „agent străin”


Din fericire pentru el, avocatul Ivan Pavlov a reușit să fugă din Rusia înainte să-i fie aplicată eticheta de „agent străin”, la scurt timp după ce i-a fost deschis dosar penal despre care Pavlov spune că sunt instrumentate politic
Din fericire pentru el, avocatul Ivan Pavlov a reușit să fugă din Rusia înainte să-i fie aplicată eticheta de „agent străin”, la scurt timp după ce i-a fost deschis dosar penal despre care Pavlov spune că sunt instrumentate politic

Unul dintre cei mai importanți avocați ai drepturilor omului din Rusia a fost trecut în registrul „agenților străini” împreună cu cei patru asociați ai săi.

Ivan Pavlov, care l-a apărat pe politicianul de opoziție Alexei Navalnîi, organizațiile sale și pe jurnalistul Ivan Safronov, a fost adăugat pe lista agenților străini de Ministerul rus al Justiției pe 8 noiembrie.

Maxim Zagovora, Valeri Vetoșkin, Elena Svoțova și Maxim Olenișev, foști membri ai echipei lui Pavlov, cunoscută sub numele de „Komanda 29”, au fost adăugați pe listă.

Guvernul rus folosește denumirea pentru a desemna astfel ceea ce consideră că ar fi organizații finanțate din străinătate angajate în activitatea politică, precum și persoane legate de acestea.

Pachetul de legi destinat „agenților străini” impune celor desemnați să se înregistreze la autorități și să-și eticheteze conținutul cu un disclaimer care să conțină eticheta de „agent străin”, cu sancțiuni pecuniare uriașe dacă nu o face.

Eticheta pusă astfel de autorități a dus la închiderea mai multor ONG-uri și organizații media care au pierdut venituri importante de la agențiile de publicitate, speriate de etichetare.

Desemnarea obligă, de asemenea, alte canale mass-media să citeze o organizație desemnată „agent străin” și să se delimiteze de cea desemnată astfel.

Printre organizațiile desemnate recent ca agenți străini se numără Rețeaua LGBT din Rusia, cel mai mare grup de sprijin pentru gay și lesbiene din Rusia, care a fost adăugată pe listă pe 19 octombrie.

Pavlov a scris pe Telegram că mișcarea ministerului demonstrează că munca echipei sale este importantă pentru promovarea „libertății de exprimare și de informare”.

„Munca mea s-a bazat întotdeauna pe lege, deschidere și ironie. Etichetându-ne ca agenți străini [autoritățile] încearcă să se protejeze de deschiderea și ironia, de care par să se sperie cel mai mult”, a spus Pavlov.

În aprilie, Pavlov a devenit suspect într-un dosar penal privind divulgarea de date cu privire la cazurile clientului său, Ivan Safronov. Pavlov a spus că dosarul împotriva sa a fost instrumentat politic.

În septembrie, el a fugit din Rusia și, în prezent, locuiește în Georgia.

Safronov, fost jurnalist și consilier al șefului agenției spațiale ruse Roskosmos, a fost arestat și acuzat de înaltă trădare în iulie 2020, pe motiv că ar fi transmis Republicii Cehe informații secrete în 2017 despre vânzările de arme rusești în Orientul Mijlociu.

Safronov a respins acuzațiile împotriva sa iar susținătorii săi au organizat pichete pentru a cere eliberarea lui.

Autoritățile ruse au lansat o represiune masivă împotriva disidenței în ultimele luni, închizând zeci de membri ai opoziției, activiști și cetățeni obișnuiți sub pretextul unor acuzații false.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG