Linkuri accesibilitate

How the war changed the face of Ukraine and Ukrainians
Illustration: Berin Terović RFE / RL Photos used: Shutterstock, AFP, AP, Reuters
How the war changed the face of Ukraine and Ukrainians Illustration: Berin Terović RFE / RL Photos used: Shutterstock, AFP, AP, Reuters

Bătălia pentru Donbas | Dovezi ale unor noi gropi comune lângă Mariupol. Ordinul rusesc de a ucide prizonieri de război, interceptat

A 57-a zi a războiului declanșat de Putin în Ucraina. Se duc lupte grele în regiunea Donbas din est. Situația la Mariupol rămâne gravă, Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

Oficialii ucraineni și imaginile din satelit indică dovezi ale unor gropi comune în afara Mariupolului.

Rusia a închis consulatele celor trei țări baltice, Letonia, Estonia și Lituania, și-i declară indezirabili pe toți angajații lor.

Serviciile de informații militare ale Ucrainei au interceptat comunicațiile armatei ruse referitoare la un presupus ordin de ucidere a prizonierilor de război ucraineni în orașul Popasna din regiunea de est Luhansk, supusă atacului neîntrerupt al forțelor ruse.

Rusia a ascuns dovezile crimelor sale de război de la Mariupol prin îngroparea cadavrelor civililor uciși de bombardamente într-o nouă groapă comună, a declarat joi primarul orașului, Vadîm Boișenko.

Trupele ruse au folosit arme cu dispersie, interzise în întreaga lume, care au ucis sute de civili în regiunea ucraineană Kiev, potrivit unei investigații The Guardian.

Trei autobuze cu refugiați din Mariupol au ajuns la Zaporojie, 79 de persoane cu totul, mult mai puțini decât era nevoie. Cel puțin 1.000 de oameni din subteranele Azovstal așteaptă încă să fie salvați, dar sunt supuși blocadei ordonate de Putin. Alți 500 de soldați sunt răniți în orașul subteran de sub combinatul siderurgic.

Rusia a ascuns dovezile crimelor sale de război de la Mariupol prin îngroparea cadavrelor civililor uciși de bombardamente într-o nouă groapă comună, a declarat joi primarul orașului, Vadîm Boișenko. Primarul a estimat că peste 20.000 de locuitori din Mariupol au fost uciși de când forțele ruse au început să atace orașul.

După Estonia, și Letona a declarat că acțiunile Rusiei în Ucraina sunt genocid.

Șefa diplomației britanie, Liz Truss, anunță un nou pachet de sancțiuni pentru Rusia. Vizați sunt generalii și susținătorii finaciari ai invaziei rusești în Ucraina.

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari.

Coridorul umanitar de la Mariupol nu a funcționat conform planului, deoarece Rusia are o „lipsă de control” asupra trupelor sale din teren, a spus vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Uniunea Europeană plănuiește un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care vor prevedea restricții asupra sectorului energetic al Rusiei, sectorului bancar, exporturilor, importurilor și transporturilor.

Norvegia a trimis în Ucraina 100 de rachete antiaeriene Mistral.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a spus că negocierile cu Vladimir Putin sunt ca și cum te-ai tocmi cu „un crocodil care ți-a prins piciorul între fălcile sale”.

Negociatorul ucrainean Mykhailo Podolyak se declară bucuros să poarte „discuții speciale” cu Rusia la Mariupol fără nicio condiție.

Unităţile militare ruse controlează în prezent 80% din regiunea Luhansk aflată în estul Ucrainei, a declarat pe Telegram miercuri seara guvernatorul regional Serhii Haidai.

David Malpass de la Banca Mondială a declarat pentru BBC că lumea se confruntă cu o „catastrofă umană” din cauza unei crize alimentare apărute în urma invaziei Rusiei.

18:38 21.4.2022

După Estonia, și Letonia consideră acțiunile Rusiei drept „genocid”

Parlamentul Letoniei a declarat că acțiunile Rusiei în Ucraina reprezintă „genocid”, potrivit unei declarații adoptate joi. Parlamentarii letoni s-au referit la dovezi ample ale „crimelor brutale în masă” comise de armata rusă: uciderea, tortura, abuzul sexual asupra civililor ucraineni, inclusiv a femeilor și copiilor în Bucea, Irpin, Mariupol și în alte regiuni.

18:28 21.4.2022

Nou pachet de ajutor pentru Ucraina, de 800 de milioane de dolari

SUA vor trimite în Ucraina un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 800 de milioane de dolari, care va conține artilerie grea și muniție - obuziere și drone tactice, a anunțat joi președintele american, Joe Biden.

„Astăzi, anunț 800 de milioane de dolari pentru a spori și mai mult capacitatea Ucrainei de a lupta în est, în regiunea Donbas”, a spus Joe Biden, din Sala Roosevelt, de la Casa Albă.

El a spus că noul pachet, care vine la doar o săptămână după ce SUA a anunțat alte 800 de milioane de dolari sprijin în arme pentru Ucraina, va include artilerie grea și drone, alături muniţie - peste 144.00 de cartușe și obuziere.

Săptămâna viitoare președintele se va adresa din nou Congresului pentru încă un ajutor, pentru ca asistența să fie continuă, a spus Joe Biden.

16:55 21.4.2022

Peste 7,7 milioane de persoane strămutate intern în Ucraina

Peste 7,7 milioane de persoane sunt strămutate intern în Ucraina după ce au fost forțate să-și părăsească casele din cauza invaziei Rusiei, potrivit celui mai recent raport al Organizației Internaționale pentru Migrație.

Potrivit celui de-al treilea Raport privind strămutarea internă a Ucrainei, publicat joi, numărul persoanelor strămutate intern din Ucraina a crescut la cel puțin 17,5%, adică unul din șase ucraineni.

Cel mai recent sondaj, realizat între 11 aprilie și 17 aprilie, a constatat că cel puțin 60% dintre cei strămutați intern sunt femei.

Mai mult de jumătate suferă de lipsa unor produse alimentare. Potrivit OIM, 28% dintre familiile cu copii sub vârsta de cinci ani au declarat că s-au confruntat cu dificultăți în a obține suficientă hrană pentru copiii lor.

„Femeile și copiii, persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități au fost afectate în mod disproporționat, deoarece toți reprezintă un grup de oameni extrem de vulnerabil”, a spus directorul general al OIM, António Vitorino.

După ce peste cinci milioane de refugiați au părăsit Ucraina către țările vecine, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, un total de cel puțin 12,7 milioane de persoane au fost strămutate de la începutul invaziei ruse la sfârșitul lunii februarie.

16:04 21.4.2022

Încă un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina

Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuc a declarat joi că a avut loc un nou schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia.

„Astăzi aducem acasă 19 persoane, inclusiv 10 militari (inclusiv 2 ofițeri) și nouă civili”, a spus ea. „De data aceasta, printre cei eliberați sunt răniți, iar acest lucru este foarte important. După aceasta, ei vor putea primi tratament complet și vor fi supuși reabilitării”.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG