Linkuri accesibilitate

„Represiune brutală” |  Organizațiile de apărare a presei cer ajutor în sprijinul Asociației jurnaliștilor din Belarus


Președintele Asociației jurnaliștilor din Belarus, Andrei Bastunets (dreapta) și un polițist părăsesc sediul Asociației după un raid din februarie 2021.
Președintele Asociației jurnaliștilor din Belarus, Andrei Bastunets (dreapta) și un polițist părăsesc sediul Asociației după un raid din februarie 2021.

Organizațiile de apărare a independenței presei și dreptului la liberă informare cer ajutorul instituțiilor internaționale pentru Asociația jurnaliștilor din Belarus (BAJ) aflată în proces de închidere sub regimul autoritar al lui Alexandr Lukașenko.

Ministerul Justiției din Belarus a cerut Curții Supreme desființarea Asociației pentru „încălcări repetate ale legii” în timp ce conturile bancare ale Asociației au fost închise în urma raidurilor făcute de poliție, săptămâna trecută, la sediul acesteia.

Autoritățile susțin că BAJ nu a respectat cerințele de depunere a anumitor documente, în mare parte referitoare de contractele de închiriere ale unora dintre sediile sale. În replică, reprezentanții Asociației reclamă că au avut la dispoziție doar câteva zile pentru a depune documentele și nu au putut răspunde cererii ministerului Justiției, deoarece birourile sale au fost închise în urma raidurilor poliției.

Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ) l-a acuzat pe președintele Lukașenko că se folosește de pretexte pentru a destructura „singura organizație profesională care apără jurnalismul etic, liber și independent din Belarus”.

„Este o ambuscadă, o capcană care se închide în jurul BAJ, un atac fără precedent", spune președintele EFJ, Mogens Blicher Bjerregard într-o declarație a federației. Și Reporteri Fără Frontiere (RSF) a denunțat „absurditatea atacului” împotriva BAJ.

Asociația jurnaliștilor din Belarus a fost înființată acum 25 de ani, are 1.200 de membri și este, potrivit EFJ, singura organizație reprezentativă independentă a jurnaliștilor din Belarus. „Este evident, o campanie brutală de reprimare împotriva asociației”, spune și președintele adjunct al BAJ, Barys Haretski, pe pagina de internet, încă funcțională, a Asociației.

Potrivit Asociației, autoritățile și-au intensificat campania împotriva presei iar în ultimele câteva săptămâni, 66 de biruri și locuințe ale jurnaliștilor au fost percheziționate, în timp de 32 de jurnaliști sunt fie reținuți, în așteptarea unui proces, fie în arest după condamnare.

La începutul săptămânii, autoritățile au blocat și conturile Asociației scriitorilor – PEN Belarus, care este condusă de laureatul Nobel pentru literatură Svetlana Alexievici. Aceasta conduce și Consiliul de Coordonare al opoziției din Belarus. Au fost percheziționate luna aceasta și sediile organizației de apărare a drepturilor omului Viasna și ale Comitetului Helsinki Belarus.

Aflată la Washington, lidera opoziției din Belarus Svetlana Țihanovskaia, care e exilată de anul trecut în Lituania, i-a spus spus șefului diplomației americane, Antony Blinken, că e vitală sprijinirea jurnaliștilor și societății civile din Belarus. Mii de persoane au fost arestate după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de populație și de comunitatea internațională.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG