UE este deseori acuzată de neputinţa de a se ocupa de statele membre recalcitrante, care îi nesocotesc principiile declarate. Recentul succes înregistrat de blocul comunitar în rezistenţa față de contrareformele judiciare din ţări est-europene, contrazice însă opinia preconcepută despre Bruxelles.
Reformele judiciare sunt cruciale pentru instituirea regimurilor iliberale în ţări est-europene. În ultimii ani, ele au pus sub semnul întrebării valorile de bază ale UE, plictisite de prelegerile ţinute de vecinii lor mai bogaţi despre modul în care să-şi facă treaba. UE a reacţionat cu întârziere la aceste strădanii şi de fapt avea la dispoziţie puţine instrumente pentru a opri trendul spre iliberalism. Totuși, până la urmă şi-a concentrat acţiunile, silind România şi Ungaria să renunţe la planurile lor oneroase, potrivit analizei pe care a făcut-o Leonid Bershidsky pentru Bloomberg și care este citată de Rador
Premierul ungar Viktor Orban a marcat calea după ce a revenit la putere în 2010, reducând capacitatea Curţii Constituţionale ungare de a anula legi, umplând instanţele cu susţinători şi plasând numirile în sfera judiciară sub control politic. Nu se poate spune că nu au existat obiecţii din partea Comisiei Europene, aceasta a contestat unele legi ungare la cea mai înaltă instanţă a UE și a obligat guvernul Orban să le rescrie. Dar linia generală a sistemului a rămas intactă, ceea l-a încurajat pe Orban să încerce să limiteze şi mai mult independenţa judiciară. Imitatorii lui din Polonia, de la Partidul Lege şi Justiţie (PiS) aflat la guvernare din 2015, au legiferat un set similar de reforme ale justiţiei.
Orban s-a lansat în instituirea unui sistem de instanţe paralele pentru a lua decizii în cazuri administrative, precum cele care au legătură cu fiscalitatea şi alegerile, în condiţiile în care ministrul justiţiei controlează numirile în sfera judiciară.
Guvernul PiS, ca şi Orban înaintea sa, a început cu o preluare abruptă a Tribunalului Constituţional şi apoi a trecut la acapararea unui control sporit asupra numirilor judiciare şi scoaterea problemelor electorale de sub autoritatea actualului sistem de instanţe.
Partidul socialist aflat la guvernare în România, al cărui lider Liviu Dragnea avea numeroase probleme cu legea (a fost condamnat pentru fraude electorale în 2015 şi era implicat şi în alte anchete) s-a decis să se înscrie pe o direcţie similară. Propunerile lui legislative au inclus noi reguli pentru pensionarea anticipată a magistraţilor, sporirea controlului ministrului justiţiei asupra desemnărilor judiciare şi înfiinţarea unui birou al procurorului special pentru investigarea abaterilor comise de magistraţi. Printre cele mai recente idei ale partidului se numără autorizarea guvernului să emită ordonanţe de urgenţă în chestiuni juridice precum statutul limitărilor.
În faţa acestor evoluţii aproape simultane, Comisia Europeană nu putea decât să se alarmeze referitor la ceea ce părea a fi un atac est-european concertat împotriva statului de drept şi independenţei justiţiei - o "criză a statului de drept" potrivit cuvintelor deseori repetate ale primului vicepreşedinte al comisiei, Frans Timmermans, însărcinat cu elaborarea unui răspuns.
Comisia nu avea la dispoziţie prea multe instrumente pentru a opri demersul, întrucât configuraţia constituţională a statelor membre, inclusiv funcţionarea celor mai înalte instanţe ale lor, ies în general din sfera de acţiune a UE, deşi blocul este unit de valori comune.
Comisia se putea adresa din nou Curţii Europene de Justiţie şi a şi făcut-o, determinând Polonia să-şi suspende legea care micşora vârsta de pensionare pentru magistraţii cu funcţii înalte. Dar aceasta este o cale lungă şi nesatisfăcătoare pentru revenirea asupra reformelor judiciare. Sunt prea multe schimbări de contestat şi legislatorii naţionali pot întotdeauna să introducă altele după o retragere tactică. (Orban a perfecţionat această tehnică.)
Comisia mai putea să iniţieze aşa-numitele proceduri de infringement, solicitând statelor membre recalcitrante să modifice legile criticate şi ameninţându-le cu pedeapsa supremă, a pierderii votului în UE dacă nu aderă la viziunea blocului asupra statului de drept. Astfel de proceduri au fost într-adevăr iniţiate împotriva Poloniei şi Ungariei pentru reformele lor judiciare (iar România a fost avertizată ca un preludiu la o acţiune similară) - dar din cauză că decizia de privare a unui stat membru de dreptul său de vot trebuie să fie adoptată în unanimitate de toţi liderii ţărilor din UE, ameninţarea a fost fără conţinut: est-europenii se puteau susţine unii pe alţii.
O vreme, se părea că Timmermans nu putea decât să-i critice sever pe autoritariştii ungari şi polonezi şi pe adepţii lor români, fără prea mult efect. Dar demnitarul olandez a dat o mai mare amploare problemei, prin campania neîncetată şi refuzul de a face un compromis cu ţările est-europene. Nimeni nu a fost surprins în momentul în care comisia a propus, anul trecut, ca finanţarea de la UE a statelor membre să fie condiţionată de respectarea statului de drept - şi nici când Parlamentul European a susţinut propunerea, anul acesta.
Ce se întâmplă în continuare cu această măsură şi cu planul de tăiere a finanţării pentru Ungaria şi Polonia de la bugetul UE pentru perioada 2021-2027, depinde de următoarea componenţă a Comisiei Europene, care se va forma anul acesta, şi de susţinerea din partea unei majorităţi calificate a liderilor naţionali. Dar Timmermans este unul din candidaţii de frunte pentru preşedinţia comisiei şi majoritatea rivalilor lui ar sprijini probabil demersul de discipliniare a autoritarilor est-europeni. Este de asemenea limpede că la alegerile pentru Parlamentul European, de luna trecută, forţele naţionaliste nu au reuşit să câştige voturi suficiente pentru a putea torpila aceste măsuri.
Nu sunt un susţinător al reducerii finanţării europene pentru ţările est-europene, din niciun motiv, scrie Leonid Bershidsky unul dintre cei mai cunoscuți comentatori ai Bloomberg.
Indiferent de regimurile politice care le conduc, primirea acestor ţări a adus beneficii UE din punct de vedere economic şi ele merită ajutor pentru a ajunge la nivelul de trai al vecinilor lor vestici. Dar este tot mai limpede că cruciada lui Timmermans a fost curios de eficientă - mai ales având în vedere rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European.
Săptămâna trecută, Orban a suspendat brusc planurile legate de constituirea unui sistem de instanţe administrative paralel, pentru a evita noi confruntări cu UE şi pentru ca partidul lui, Fidesz, să poată rămâne în grupul PPE de centru-dreapta din curentul central. Rămânând în acest grup, Ungaria poaste evita un dezastru bugetar. Aceasta nu este o concesie minoră, de felul celor pe care Orban le-a mai făcut: va însemna că Ungaria păstrează cel puţin parţial independenţa judiciară.
Social-democraţii români au suferit o usturătoare înfrângere la alegerile europene şi aproape imediat după aceea Dragnea a fost închis pentru trei ani, pentru o infracţiune de corupţie. Premierul român Viorica Dăncilă a reacţionat prin abandonarea planurilor de noi ingerinţe în activitatea instanţelor din ţară. "Eu cred că politicienii nu ar trebui să intervină în sistemul judiciar", a spus ea.
Până acum, doar mândrul guvern PiS al Poloniei - care a câştigat în faţa opoziţiei la alegerile pentru Parlamentul European - nu a cedat prea mult la presiunile UE. Dar pe măsură ce se apropie dezbaterea privind bugetul UE, ultimul lucru pe care şi l-ar dori PiS este să piardă fondurile de miliarde de euro. Aceasta ar putea costa partidul susţinerea fermierilor polonezi şi ar antrena pierderea unei tranşe majore din creşterea economică prognozată.
Cum se întâmplă de multe ori, UE nu câştigă prin acţiuni rapide, ordonate, ci prin şiretlicuri şi uzură. Dacă Timmermans nu a câştigat încă războiul lui, a ajuns cât se poate de aproape de asta în timpul pe care l-a avut la dispoziţie, ceea ce reprezintă o recomandare puternică pentru candidatura lui la preşedinţia comisiei.
Facebook Forum