Linkuri accesibilitate

Boris Johnson, captiv între tranziţia post-Brexit și noua tulpină de SARS-CoV-2


Premierul britanic Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, refuză prelungirea tranziţiei post-Brexit, care va expira pe 1 ianuarie 2021, în contextul în care blocul european a refuzat să mai prelungească oricum negocierile. Alegerea lui Boris Johnson îi va defini mandatul. El a avut de ales între condiţiile negociate până acum cu Uniunea Europeană sau un Brexit fără acord.

Decizia vine într-un moment foarte dificil pentru guvernul britanic, în condiţiile în care se confruntă şi cu o nouă tulpină a coronavirusului – care le-a determinat pe ţările europene să impună restricţii de călătorie şi a aruncat cea mai mare parte a Angliei în lockdown, remarcă Bloomberg.

„Perioada de tranziţie se va încheia pe 31 decembrie, aceasta rămâne poziţia noastră", a comunicat un purtător de cuvânt al Downing Street, conform cotidianului Financial Times, citat de Mediafax.

La rândul său, Comisia Europeană a transmis în mai multe rânduri că posibilitatea prelungirii tranziţiei post-Brexit a expirat din punct de vedere legal, atunci când Marea Britanie a refuzat formal, în luna iunie, această posibilitate.

Boris Johnson s-a confruntat cu mai multe apeluri pentru a întârzia despărțirea Marii Britanii de Uniunea Europeană, în timp ce guvernul său se confruntă cu o tulpină mutantă de coronavirus iar negocierile privind soarta Brexitului intră pe ultima sută de metri.

Premierul Scoţiei Nicola Sturgeon a cerut guvernului Boris Johnson să accepte prelungirea perioadei de tranziţie post-Brexit, în contextul în care negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană sunt încă în impas.

Nicolei Sturgeon li s-au alăturat primarul Londrei Sadiq Khan și colegul de partid al lui Johnson, parlamentarul Tobias Ellwood, cu toții fiind de părere că Johnson ar trebui să prelungească perioada de tranziție care menține Marea Britanie pe piața unică a blocului comunitar și legată de regulile UE, pentru a permite ca negocierile să aibă loc și după 31 decembrie.

„Este obligatoriu ca premierul britanic să încerce să ajungă la un acord în sensul prelungirii tranziţiei Brexit", a scris Nicola Sturgeon pe Twitter.

„Noua tulpină de coronavirus şi diversele implicaţii arată că ne confruntăm cu o situaţie gravă, care necesită atenţia noastră în proporţie de sută la sută. Ar fi inconştient să amplificăm criza prin efectele Brexit", a avertizat Nicola Sturgeon.

Oficialii britanici şi europeni continuă negocierile, dar, chiar dacă vor ajunge la un acord, acesta nu va putea fi ratificat până pe 31 decembrie. A face acest lucru e mult mai greu decât pare, motiv pentru care era puțin probabilă o întârziere. Din punct de vedere legal, este foarte dificil pentru că perioada de tranziție a fost consacrată în Acordul de retragere semnat anul trecut. Acesta a inclus opțiunea de a o prelungi cu până la 24 de luni după 31 decembrie, dar numai dacă s-a luat o decizie de prelungire înainte de sfârșitul lunii iunie 2020. Ceea ce nu s-a făcut.

Așadar, din punct de vedere legal nu mai este posibilă schimbarea Acordului de retragere, intrat în vigoare pe 31 ianuarie, când Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană. Dacă Marea Britanie ar dori să prelungească perioada de tranziție, ar trebui, potrivit înalților avocați ai UE, citați de BBC, un tratat complet nou care ar necesita aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre ale UE.

De asemenea, ar exista nenumărate dispute juridice inclusiv cu privire la reluarea contribuțiilor Marii Britanii la bugetul UE, așa cum a făcut și în perioada de tranziție. Or, unul dintre motivele pentru care Johnson a dorit ca Marea Britanie să părăsească UE a fost în primul rând să înceteze să mai trimită blocului mai mulți bani. Toate aceste detalii ar fi extrem de dificil de pus la punct și prea puțin probabil să poată fi rezolvate în ultimele zile ale anului, când există atâtea tensiuni între cele două părți.

Cireașa de pe tort: o nouă tulpină de SARS-CoV-2

La problemele create de Brexit, se adaugă izolarea la care e supusă Marea Britanie de aproape toate statele membre, odată cu apariția unei noi tulpini de SARS-CoV-2.

Marea Britanie este afectată de apariția unei noi tulpini de coronavirus, care a izolat-o de majoritatea țărilor europene. Peste 40 de țări au interzis zborurile cu Marea Britanie din cauza apariției acestei noi tulpini de coronavirus, transmite BBC.

Spania, India, Hong Kong, Canada, Elveția și Germania au anunțat și ele suspendarea zborurilor din Marea Britanie.

Franța și-a închis granița cu Marea Britanie timp de 48 de ore, fără camioane sau pasageri de feribot care să poată naviga din portul Dover.

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat luni seară că el și președintele francez Emmanuel Macron lucrează pentru a debloca granița „cât mai repede posibil”.

Premierul a găzduit o conferință de presă alături de secretarul pentru transporturi Grant Shapps și consilierul științific șef al Regatului Unit, Sir Patrick Vallance. Premierul a declarat că doar 20% din transportul de marfă a fost afectat de închiderea frontierei cu Franța, iar lanțurile de aprovizionare cu supermarketuri au rămas „puternice și robuste”.

Johnson a spus că înțelege neliniștea statelor care și-au închis granițele către Marea Britanie, dar a adăugat că riscurile transmiterii de la un șofer de camion solitar sunt „foarte scăzute”.

Shapps a îndemnat oamenii să nu călătorească în Kent. El a spus că cozile de 500 de camioane, cauzate de închiderea frontierei, au fost reduse la 170.

Noua tulpină de coronavirusului se află în fiecare zonă a Regatului Unit, nu doar în Londra și sud-estul Angliei, a spus Vallance. El i-a sfătuit pe oameni să rămână în localitățile lor și să reducă interacțiunile sociale având în vedere gradul ridicat de transmitere a noii tulpine.

Vallance a spus că numărul cazurilor va crește probabil după Crăciun, ceea ce va duce la impunerea unor restricții și mai dure. Atât el, cât și premierul au reiterat că nu există până acum nicio dovadă că vaccinurile nu ar fi eficiente în combaterea și a noii tulpine.

Johnson a declarat că 500.000 de oameni din Marea Britanie au primit deja doza inițială de vaccin Pfizer / Biotech și că are „toate motivele” să creadă că țara își va „reveni” anul viitor.

Răspunsul Bruxelles-ului mai întârzie

Statele membre ale UE se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta despre un răspuns coordonat cu privire la interdicțiile de călătorie pentru Marea Britanie - dar astăzi nu se așteaptă nicio decizie.

Supermarketul britanic Sainsbury's a anunțat că articolele ar putea lipsi de pe rafturile sale ca urmare a închiderii frontierei franco-britanice.

Alte 33.364 de cazuri pozitive au fost înregistrate luni în Marea Britanie, precum și 215 de decese în termen de 28 de zile de la un test pozitiv.

Agenția Europeană a Medicamentului recomandă utilizarea vaccinului Pfizer-BioNTech, deschizând calea pentru ca vaccinările să înceapă în UE în câteva zile.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG