Joi 21 decembrie 1989

Solstițiul de iarnă. Vreme caldă cu cer variabil, mai mult noros în nord. Precipitații sub formă de ploaie, în nord pe arii relativ extinse și doar pe alocuri în restul țării. La munte, precipitații mixte, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Temperaturi minime între zero și 10 grade și maxime între 6 și 16 grade, mult mai ridicate în sud. Dimineața, pe alocuri, ceață.

La Timișoara se finalizează, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Proclamația Frontului Democratic Român care le va fi citită oamenilor de la balconul Operei. Proclamația cere printre altele organizarea de alegeri libere, libertatea cuvântului, a presei, radioului, televiziunii; deschiderea granițelor; eliberarea deținuților și disidenților politici; reforma învățământului în spirit democrat; dreptul de a manifesta liber; libertatea reală a cultelor religioase etc. Dimineața în Timișoara ajung mii de membri ai Gărzilor patriotice din Oltenia. Detașamentele de luptă sunt înarmate cu bâte însă mulți fraternizează cu protestatarii. Constantin Dăscălescu se întoarce în acea noapte în București de la Timișoara cu avionul. La București Gărzile patriotice intră în alertă. La Brașov și Sfântu Gheorghe sunt inițiate mișcări de protest împotriva conducerii de partid și de stat. La Sibiu un grup de manifestanți începe să cânte Deșteaptă-te române, scandează împotriva dictaturii. Nicu Ceaușescu trimite o echipă de intervenție, apoi alte trupe pe măsură ce numărul protestatarilor crește. Militarii nu vor să tragă în manifestanți, cu toate acestea, la un foc de avertisment, două persoane sunt ucise și două rănite. Încet-încet, manifestațiile de solidaritate cu timișorenii se extind în toată Transilvania și apoi, în toată țara.

La București, Nicolae Ceaușescu își începe dimineața cu câteva ședințe scurte: prima pe teme de finanțe, planificare și muncă, a doua pe teme agricole și de industrie alimentară, din nou muncă și finanțe și apoi o ședință a CPEx. În presa de a doua zi se spune că la CPEx s-ar fi discutat despre hotărârea de a majora, începând cu 1 ianuarie 1990 retribuția minimă de la 2000 la 2200 de lei „de care vor beneficia peste 1500000 de oameni ai muncii. S-a decis, de asemenea, și majorarea alocațiilor lunare pentru copii cu 30-50 de lei funcție de numărul de copii de și retribuții. Beneficiază de această majorare, se spune în sinteza ședinței, 4400000 copii. Mai mult, se majorează și pensiile minime de la 800 la 900 de lei iar pensia de urmaș crește cu o sută de lei. Ajutorul social crește și el de la 500 de lei la 800 de lei. „CPEx a apreciat că aceste măsuri, care creează condiții tot mai bune de muncă și viață pentru toți cetățenii patriei, constituie o nouă și profund grăitoare expresie a grijii și preocupării partidului, a secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu” etc.etc. Ceaușescu va pomeni în discursul ținut la prânz, în Piața Palatului de toate aceste majorări pentru a stinge nemulțumirea oamenilor.

Îți mai recomandăm

Buletin de știri 20 decembrie 1989

După cum li se ordonase la teleconferința din seara precedentă, președinții județenelor de partid au organizat după cuvântarea lui Ceaușescu de la televizor, în prag de noapte, adunări unde, „strânși uniți în jurul partidului, al secretarului său general” detașamentele muncitorești au înfierat cu tărie manifestările de la Timișoara și pe inițiatorii lor „considerând că este de datoria noastră să luăm atitudine hotărâtă împotriva oricăror manifestări care aduc atingere independenței, suveranității și integrității României, care pun în discuție socialismul și cuceririle noastre revoluționare” cum spune Petre Răducanu, președintele consiliului oamenilor muncii de la Uzina 23 August. El afirmă că „angajarea huliganilor în slujba cercurilor imperialiste, a oficinelor străine” își propunea să destabilizeze un oraș pașnic semn că „forțele străine nu se dau înlături de la nicio acțiune, fie ea cât de mârșavă” și că nu au altceva în gând decât să întoarcă poporul de pe drumul către viitorul socialist. „Să ducem neabătut înainte steagul partidului, al clasei muncitoare, al întregului popor, spre culmile celei mai drepte și umane orânduiri – socialismul și comunismul.” Frezorul Aurică Ștefan de la fabrica de motoare este pătruns de profunde sentimente de indignare „față de atitudinea ostilă a celor care încearcă să se amestece, fără niciun drept, în treburile noastre.” Să fie însă atenți cei care amenință România: muncitorii (cel puțin Aurică Ștefan) aveau un partid comunist pe care-l urmăreau cu credință, aveau un conducător înțelept, clarvăzător, care conducea România către visul de aur al omenirii: comunismul. Același lucru la Întreprinderea de Utilaj Chimic Grivița Roșie, la Întreprinderea mecanică Fină București sau la Întreprinderea Vulcan. La Șantierul naval Galați, se spune în Scânteia, toți muncitorii s-au prezentat în păr în seara de 20 decembrie, pentru a-l vedea pe Ceaușescu la televizor și pentru a participa apoi la adunarea care a avut loc la sfârșitul schimbului 2. Muncitorii, spune oficiosul PCR, și-au exprimat cu fermitate poziția de dezaprobare a acțiunilor huliganice, iredentiste, cu caracter antinațional de la Timișoara. Înfierează și ei manifestările grupurilor huliganice „care au provocat gravă dezordine și perturbări în oraș”, acțiuni cu caracter șovinist. „Unor asemenea manifestări le vom răspunde cu unitatea noastră deplină în jurul partidului, al secretarului său general, ca și până acum, cu hotărârea de a ne realiza exemplar sarcinile ce ne revin” spunea maistrul Dumitru Danciu de la Oradea. Iar frezorul Nicolae Zuzs condamnă cu toată fermitatea „acțiunile provocatoare, dușmănoase ale cercurilor reacționare” La secția de sape-foraj de la Întreprinderea 1 Mai din Ploiești, Mihai Bădiceanu, membru al biroului comitetului sindical afirmă, după ce a ascultat cuvântarea lui Ceaușescu la radio: „Condamn cu toată fermitatea încercările de încălcare a independenței și suveranității patriei, de abatere a poporului român de la efortul său pentru construirea celei mai drepte societăți.”

Toate aceste manifestări culminează la prânz cu manifestarea din București convocată de Ceaușescu pentru a înfiera evenimentele din Timișoara. Adunarea are loc în Piața din fața Comitetului Central și adună zeci de mii de oameni de pe platformele industriale ale Capitalei. Se lucrase toată noaptea la confecționarea lozincilor și pancartelor. Transmisia TV (și înregistrarea video) nu fac dreptate realității acestei farse. Oamenii erau flancați de activiști și securiști în civil. Li se dădeau hârtii pe care erau tipărite lozincile zilei. Organizatorii aveau în mâini convocatoarele și verificau în permanență prezența. Lipsa de entuziasm a oamenilor era suplinită de imensele boxe de amplificare și de vacarmul și lozincile preînregistrate. Ceaușescu nu a apucat să le mulțumească „inițiatorilor și organizatorilor acestei mari manifestări populare”, adică după doar vreo două minute de discurs, cei prezenți au rupt rândurile. Se auziseră niște pocnete (de petarde, aruncate zice-se de câțiva timișoreni veniți și ei la miting), țipete isterice, șuierături. Mulțimea a început să se risipească. În câteva minute mii de participanți au plecat din piață, în vreme ce organizatorii abia de mai pridideau să umple golurile, să nu dea prost la televizor. Camerele Televiziunii au fost orientate în aer, pentru a nu se vedea ce se întâmplă în timp ce Ceaușescu și consoarta încearcă să potolească mulțimea. Alo, tovarăși, așezați-vă liniștiți. Liniște, spune și Elena Ceaușescu. Tovarăși, tovarăși, spun ei bătând în microfon cu un pix sau cu palma. Stați liniștiți. Liniște, nu auziți? Așezați-vă liniștiți la locurile voastre. Asta e o provocare, spune Ceaușescu făcând semne cu mâna deasupra capului. Reia discursul vorbind despre unitate, independență, integritate. Le spune că s-au gândit să dea bani mai mulți la salarii, pensii și ajutoare. Lasă la coadă evenimentele de la Timișoara, parcă pentru a da de înțeles că nu sunt chiar așa grave: „Apare tot mai clar că este o acțiune conjugată a cercurilor care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună din nou sub stăpânire străină poporul nostru.” Le amintește cum a fost în 1968 când s-au strâns în aceeași piață „pentru apărarea independenței României”. Spune că și acum trebuie să fie uniți și fermi „împotriva tuturor celor care încearcă să slăbească forța, unitatea națiunii noastre, care acționează în slujba diferitelor servicii de spionaj și cercuri imperialiste, pentru a împărți din nou România, pentru a înrobi poporul nostru!” Le citează din clasici, le cere să moară în luptă „cu gloria deplină, decât să fim sclavi, iarăși pe vechiu-ne pământ.” Cei rămași (e de presupus, organizatori, politruci și securiști) scandează ajutați de megafoane și preînregistrări: „Ceaușescu și poporul” „Ceaușescu și poporul” „Vom munci și vom lupta/ pacea o vom apăra!” Ceaușescu își recapătă suflarea. Spune că unii ar vrea să se ajungă din nou la șomaj, să slăbească forța, unitatea națiunii însă el le promite că va face totul pentru a apăra integritatea și suveranitatea României, „libertatea și viața poporului nostru, bunăstarea întregii națiuni”. Le spune să se organizeze, să formeze grupe de ordine, grupe de apărare a socialismului ca să apere cuceririle și ctitoriile. „Aceasta e obligația noastră, a tuturor!”

Cei care părăsiseră piața încă din primele minute ale discursului prezidențial s-au regrupat în zona blocului Grădinița și în zona Pieței Universității. Cei din Piața Romană nu și-au putut menține poziția multă vreme. Scutierii au reușit să-i disperseze. Cei dinspre Universitate regrupați în rondul de la intersecția Bulevardelor Republicii și Bălcescu au pornit în jos către Bd. 6 Martie, au luat-o apoi pe str. Academiei către Piața Palatului RSR însă la extremitatea sudică a acesteia au fost întâmpinați de scutieri și împinși pe strada 13 Decembrie până în Bd. Nicolae Bălcescu. Acolo se înregistrează primele victime: un soldat șofer de camion este lovit în cap de o cărămidă și intră cu mașina în mulțime ucigând șapte persoane. Sute de persoane și către seară mii s-au confruntat cu trupe de scutieri, înlocuite o vreme cu militari neînarmați (cel puțin un pluton al Școlii militare de la Câmpina). Mulțimea era când și când dispersată de coloane de TAB-uri trecând în trombă pe bulevard. Este certitudinea că pe clădirile din proximitatea Pieței Universității se aflau lunetiști care trăgeau în plin.

Seara, Ceaușescu a organizat o teleconferință. Nu mai are nicio îndoială: „avem de-a face cu o acțiune organizată și dirijată, cu orientare precisă de destabilizare și îndreptată împotriva integrității și independenței României” le spune el prim-secretarilor din teritoriu, unde începuseră deja manifestări de protest. Spune că ținta principală a „ agenturii” este tineretul și a conchis că este necesară decretarea mobilizării generale „a întregului activ de partid și de stat și a tuturor forțelor noastre de interne – miliție, securitate – inclusiv a unităților militare.” Este o operațiune care trebuie lichidată în cel mai scurt timp. „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor, a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării, bazate pe grupele patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniilor. Nu trebuie să existe secție sau întreprindere în care să nu se fi constituit aceste grupe.” Cei care nu acționează trebuie dați afară din partid. „Partidul este un partid de luptă, revoluționar și acum toți trebuie să ne apărăm țara, să apărăm socialismul.” Dar nici în UTC nu mai pot rămâne cei care nu intră în grupele de apărare. „Trebuie să se treacă cu hotărâre la lichidarea oricăror manifestări din rândul tineretului!” Trebuie discutat cu toți, trebuie mers în întreprinderi, cu sindicatele, cu organizațiile de femei: nu există decât o singură cale – „lupta hotărâtă, înfrângerea forțelor reacționare, a agenturilor străine.” Cere ca în presă să apară informații în legătură cu organizarea acestor grupe de apărare și să cheme la ordine, la asigurarea desfășurării normale a activității. Sunt detașamente de luptă și acțiune care trebuie „să asigure ordinea în întreprinderi și în orașe și să fie doar sprijinite, acolo unde este necesar, de unitățile Ministerului de interne și de unitățile militare.” Să fie fermi, să nu ezite, dacă sunt loviți să răspundă cu două lovituri, să nu întoarcă celălalt obraz. „Cine îndrăznește să lovească, trebuie să fie lovit și trântit la pământ, inclusiv în întreprinderi trebuie să se facă acest lucru. Nu trebuie să se ajungă la folosirea armelor, dar trebuie folosite toate mijloacele.” Mai trebuie să se folosească și de munca de convingere de la om la om, să se discute deschis pentru a-i desprinde de mirajul, influența „acestor elemente reacționare”, să-i îndepărteze de cei care „pentru un pumn de dolari sau de altă valută, pentru promisiuni și câteodată pentru o țuică, își trădează țara, își trădează familia, își trădează poporul.” Nu crede că starea de necesitate rezolvă problemele, ci mobilizarea partidului, crearea detașamentelor de luptă, mobilizarea tineretului, a femeilor a poporului. „Aceasta este starea de necesitate, aceasta trebuie să fie starea de necesitate!” Zice că a stat de vorbă cu liderii UTC-ului ca să se organizeze să pună pe picioare detașamentele revoluționare de luptă ale tineretului. Își amintește cu nostalgie că, înainte vreme, existau asemenea detașamente în București „și nu îndrăznea nimeni, niciun huligan nu îndrăznea să ridice capul pe bulevardele capitalei. Este adevărat, am fost atunci criticați că sunt prea aspre – este demult – dar le-am spus că trebuie să fie și mai aspre cu cei care încalcă legile. Umanism înseamnă a apăra interesele poporului, ale întregii națiuni, integritatea țării.” Nu a te lăsa pe mâna elementelor declasate, desigur. Desigur, e o chestiune de educație. Însă pentru educație mai e timp. Deocamdată urgent este să înțeleagă cu toții un singur lucru: „că oricine încalcă ordinea, liniștea, trebuie să primească răspuns ferm, că nimeni nu poate acționa pentru a pune în primejdie integritatea țării, liniștea poporului, bunăstarea poporului.” Bun, altă întrebare? Anton Lungu ține să-i spună că în adunările din județul Brăila „comuniștii, oamenii muncii și-au exprimat totala indignare și au condamnat hotărât manifestările elementelor reacționare.” Anton Lungu era să fie linșat de revoluționari a doua zi. A fost chiar închis câteva luni dar mai apoi a înființat filiala locală a Partidului Socialist al Muncii. În 1994, fostul renegat a fost ales primar al municipiului, în 1996 a fost reales din nou, de astă dată ca reprezentant al PDSR. În fine, ce s-o mai lungim, Lungu a fost vreme de trei mandate primar în Brăila.

După teleconferință, Biroul Permanent a rămas în ședință și stenograful, pentru că nu a fost invitat să plece, a consemnat și ce s-a discutat cu ușile închise. Ceaușescu se plânge că disfuncțiile organizatorice în cadrul Ministerului de interne sunt de vină că nu a fost lichidat „de patru sau cinci ore grupul acesta de aici, de la Universitate, care trebuia demult lichidat.” Ca să rezolve litigiul determinat de subordonare și lanțul de comandă, Ceaușescu spune că instituie o comandă unică a întregii activități: armata, trupele de securitate, toate celelalte unități subordonate, inclusiv gărzile sau detașamentele de luptă și apărare sunt subordonate comenzii unice „formată din ministrul apărării, ministrul de interne, șeful Departamentului Securității Statului și șeful statului major al Gărzilor patriotice – desigur, sub conducerea comandantului suprem. Adică sub conducerea lui. „Cu orice problemă vă adresați comandantului suprem. Nu mai trebuie să aibă loc niciun fel de discuții!” Cel care monitoriza întreaga activitate era secretarul centrului de comandă, Silviu Curticeanu. Ceaușescu le cere ca într-o jumătate de oră să revină și să-i prezinte un plan de bătaie. Între timp însă „trebuie să acționați pentru a lichida rapid situația de aici, din București.” Postelnicu aprobă și e plin de solicitudine.

La Inter, pe seară, oamenii au început să smulgă gărdulețe de fier, să adune mesele și scaunele metalice de pe terasele din zonă, containere metalice pentru marfă și tomberoane de gunoi din care au făcut baricada situată de-a curmezișul bulevardului Bălcescu în dreptul străzii Batiștei. Piesa de rezistență a fost un autobuz pus de-a curmezișul străzii. Nu a durat prea mult. La miezul nopții grupurile de trăgători amplasate de-a latul bulevardului Bălcescu au început să tragă în manifestanți pe sub autobuzul din baricadă. Apoi baricada a fost distrusă de un tanc și a început vânătoarea protestatarilor care a durat până către dimineață. În acea noapte în București au fost omorâți 49 de oameni, 500 – răniți și peste o mie arestați. Erau ultimele ore de libertate și ultimele zile de viață ale lui Ceaușescu.

La televizor programul începe la ora 19.00 cu Telejurnalul. La 19.30, Congresul al XIV-lea – Congresul marilor victorii socialiste. Documentar. La 19.50, Trăim decenii de împliniri mărețe. Versuri și cântece patriotice. La 20.20 Din marea carte a patriei. Documentar. La 20.40, Agricultura – programe prioritare. La 21.00 Flacăra nestinsă a dragostei de patrie. Documentar. La 21.20, Sub tricolor, sub roșu steag. Cântece patriotice. La 21.40, Telejurnal. Programul se închide la ora 22.00.