Toate au avut același mesaj - Ministrul Lucian Bode NU a plagiat.
În noiembrie 2022, jurnalista Emilia Șercan dezvăluia că 65 de pagini din teza de doctorat a ministrului de Interne sunt plagiate.
Universitatea „Babeș Bolyai” (UBB) din Cluj, cea care a emis titlul de doctor, s-a autosesizat și a verificat lucrarea. Concluziile comisiei de la UBB au venit în ianuarie 2023.
Suspiciunile de plagiat în teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, descoperite de jurnalista Emilia Șercan, „se confirmă în marea lor majoritate”, iar teza e „profund viciată”. Tot atunci a fost sesizat Consiliul de Etică din Ministerul Cercetării.
Pe 23 mai a venit decizia consiliului - Lucian Bode nu a plagiat în teza sa de doctorat, a omis doar câteva ghilimele.
PNL Sălaj, postare plătită de o firmă privată
Filiala PNL Sălaj, condusă de Lucian Bode 14 ani, a avut reclamă plătită pe Facebook, pe 24 și 25 mai, pentru o postare cu titlul “❗Răsturnare de situație: Bode nu a plagiat!”.
„După ce mai multe luni la rând am văzut pe toate canalele linșaje la adresa ministrului Bode, astăzi cel mai înalt for academic elimină orice suspiciune. Potrivit hotărârii Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), cartea publicată de Lucian Bode, care este același lucru cu teza sa de doctorat, nu reprezintă un plagiat” - se menționează în postare. După care sunt reluate câteva pasaje din comunicatul Comisiei.
În finalul postării e preluată o declarație a ministrului Bode, făcută după anunțul Consiliului Național de Etică.
„Verdictul este cât se poate de clar: lucrarea mea nu este plagiată!”
Postarea cu pricina a fost plătită de firma World Wide BizCom, din Zalău, cu 100 de lei și a fost dedicată exclusiv utilizatorilor Facebook din Sălaj. A rulat timp de 2 zile și a strâns 329 de reacții, 115 comentarii și a fost redistribuită de 70 de ori. 24 dintre redistribuiri au fost făcute de filiale ale PNL din Sălaj.
Firma care a plătit pentru reclama lui Bode este înființată în 2019, are ca obiect de activitate realizare de software orientat și are ca unic asociat, din septembrie 2022, pe Maria Onac.
Fondator a fost, însă, Andrei Bejan, proprietarul TransilvaniaTV.
În 2022, firma a avut o cifră de afaceri de aproape 229.000 de lei cu un profit de 134.000 de lei.
Site-ul PNL Sălaj are aproape 10.000 de urmăritori și, din 2019 și până astăzi, a avut reclame plătite în valoare de 21.620 de lei, din care 17.107 lei au fost dați de aceeași firmă World Wide BizCom.
Jurnaliștii Europa Liberă au sunat la sediul firmei, la cele două numere de telefon de pe site, dar figurau ca neconectate. Am solicitat informații pe mail dar, până la publicarea acestui articol, nu am primit niciun răspuns.
Silviu Mânăstire: „#nuplangedrula”
Pe pagina oficială a politicianului, aceeași pe care cu ani în urmă lua la puricat dosarele colegilor lui actuali, fostul jurnalist Silviu Mânăstire, ex-secretar general adjunct al PNL, a cumpărat două reclame dedicate verdictului Consiliului Național de Etică. Fiecare a costat în jur de 100 de lei.
Prima, care a rulat între 23 și 27 mai, a fost dedicată utilizatorilor Facebook din aproape toată țara, preponderent Capitala, și bărbaților cu vârste între 45 și 54 de ani.
Postarea are o captură după decizia consiliului, însoțită de textul “Intre timp… după șase luni de campanie progresista furibunda. #nuplangedrula”. A primit 186 de reacții, 79 de comentarii și a fost redistribuită de 40 de ori, cel mai mult de o tânără membră PNL care a avut grija să o reposteze pe mai multe grupuri.
Și cea de-a doua reclamă plătită face referință la adversarii politici ai PNL. Postare este o grafică cu fostul boxer Mike Tyson în care apare alături de un adversar căzut la pământ. Textul suprapus este un citat din Mike Tyson. Întrebat de un reporter înainte de un meci cu eternul său rival Evander Holyfield ce plan are înainte de dispută, Tyson a replicat.
„Everyone has a plan until they get punched in the mouth - Toată lumea are o strategie până primește un pumn în gură”.
Ce a omis Mânăstire se menționeze este că, deși Tyson apare în postarea sa într-o poziție care ar sugera victoria, el a pierdut meciul cu Evander Holyfield.
Articolul preluat în link este cel din Adevărul.ro, despre decizia comisiei.
Revenind la reclama plătită de politician, aceasta a fost dedicată în special utilizatorilor de Facebook din Capitală, preponderent bărbați tineri, cu vârsta între 18 și 24 de ani.
Postarea a strâns 100 de reacții, 3 comentarii și 37 de distribuiri.
STIRIDEAZI, STIRI365 și Online Report
Trei site-uri de știri, cu activitate redusă în ultimii ani, s-au resuscitat dintr-o dată, săptămâna trecută, cu reclame pe Facebook. Cele trei site-uri au mai multe elemente comune decât atât.
- pe paginile publicațiilor, ultimele știri publicate sunt din 2020;
- telefoanele de contact ale publicațiilor, așa cum apar ele în descrierea paginilor, sunt identice, mai puțin ultima cifră;
- nu există echipe redacționale identificabile cu nume;
- sunt pagini Wordpress, cu autor neidentificabil;
- exact pe 24 mai, toate cele trei publicații s-au trezit la viață și au plătit pentru promovarea unor postări;
- la toate, în textul care însoțește postarea apare propoziția “Lucian Bode nu a plagiat”.
Ce le diferențiază?
- adresa fizică declarată. On-Report.com și Stiri365.net au adresa declarata la Piața Presei Libere, Stirideazi.net are o adresa din Cluj, la sediul Companiei de Apa Someș;
- pe Facebook, activitatea la două dintre ele s-a oprit brusc în 2020, la Online Report au mai existat postări și în ianuarie 2021;
- Online Report a cumpărat publicitate pentru articolul despre plagiatul lui Bode pe 24 mai, celelalte două publicații, Știrideazi și Știri365 pe 25 mai. Fiecare dintre ele a ales să distribuie o știre de pe site-ul unei alte publicații (Realitatea.net, Alephnews.ro și Bzi.ro);
- Și mai diferă și suma investită în reclamă. Știrideazi și Online Report au plătit între 2.000 și 2.500 de lei, iar Stiri365 între 1.000 și 1.500 de lei. Toate postările plătite sunt încă active;
- toate cele trei postări sposorizate au avut ca public țintă în special bărbații, din Capitală și marile orașe. Iar banii investiți au meritat. Toate au performat. Au adunat sute sau chiar mii de aprecieri, mii de comentarii și zeci de redistribuiri;
- și o ultimă diferență între cele trei publicații sunt postările sponsorizate din 2020. Două dintre publicații aveau mesaje anti USR și PSD, cea de-a treia pro USR și anti PNL și PSD.
Jurnaliștii Europa Liberă au încercat să contacteze cele trei publicații, la numerele de telefon publicate pe Facebook, dar numerele apăreau ca neconectate. Am cerut lămuriri pe mail dar până la ora publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns.
Nici ministrul Lucian Bode nu a răspuns până acum întrebărilor Europa Liberă. De ce PNL Sălaj al cărui președinte a fost are reclamă plătită de o firmă privată și dacă are vreo legătură cu cele trei publicații care au plătit pentru a face reclamă deciziei prin care a scăpat de acuzația de plagiat.